Locuitori ai satelor sălăjene, învăţaţi cum să-şi păstreze şi să-şi promoveze patrimoniul
Meşteri populari, agricultori, referenţi ai căminelor culturale, dar şi studenţi, bibliotecari, reprezentanţi ai asociaţiilor culturale şi angajaţi ai primăriilor din Zalău, Jibou, Cehu Silvaniei, Mal, Sărmășag, Cizer, Pria, Deja, Sîg, Dobrin, Ciumărna, Bănișor, Plopiș, Crasna, Horoatu Crasnei, Nușfalău şi Huedin au participat, zilele trecute, la cursul „Patrimoniul şi comunitatea”. Cursul s-a desfăşurat în cadrul proiectului cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) „ Acasă, ca demult” şi a fost organizat de Centrul de Pregătire Profesională în Cultură, instituție subordonată Ministerului Culturii, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj (CCAJS).
Potrivit reprezentanţilor Centrului Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, tot în cadrul proiectului cultural finanțat de (AFCN) „Acasă, ca demult” a avut loc o întâlnire la sediul CCAJS, cu primari, viceprimari, consilieri locali din județul Sălaj, la care directorul Centrului de Pregătire Profesională a prezentat tema „Posibilități de integrare a inițiativelor culturale locale”, pornind de la proiectul „Acasă, ca demult”.
„Acasă, ca demult” este titlul proiectului cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național în județul Sălaj și care vizează îmbunătăţirea stării de conservare a cel puţin patru gospodării tradiţionale din judeţul Sălaj (din comunele Buciumi, Cizer și Plopiș) și promovarea unui circuit turistic local. Proiectul, implementat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj în parteneriat cu Centrul de Pregătire Profesională în Cultură Bucureşti, propune păstrarea şi conservarea dovezilor de locuire din ultimii 100 de ani din satele sălăjene într-un mod vivant şi interactiv.