La Zalău se face dezinsecţie în prag de iarnă
Primăria Municipiului Zalău anunţă că săptămâna viitoare în oraş vor avea loc atât acţiuni de deratizare, dar şi de dezinsecţie, deşi după frigul din ultimele zile numărul ţânţarilor s-au cam redus… natural.
Reprezentanţii municipalităţii precizează că este vorba despre acţiuni conforme cu graficul de lucrări aprobat de Primărie pentru acest an.
Astfel, pe domeniu public şi pe cel privat, inclusiv în gospodăriile individuale, se va face deratizare, iar în instituțiile publice și în unitățile de învățământ, se vor executa lucrări de deratizare, dar și de dezinsecție. Activitatea este prestată de SC Coral Impex SRL.