Investiție controversată la noua hală agroalimentară din Zalău
Deşi reprezentanţii firmelor care au câştigat, în 2011, licitaţia pentru construcţia halei agroalimentare a Zalăului, în valoare de 12 milioane de lei, susţin că au un contract valabil pentru construcţia obiectivului, Primăria Municipiului anunţă că zilele acestea semnează un nou contract cu o firmă din Cluj. După mai bine de şapte luni de la suspendarea lucrărilor de construire a halei agroalimentare a Zalăului, Primăria Zalău a decis să schimbe antreprenorul. „Conform acordului cadru, cea de-a doua firmă care a semnat şi cu care poate fi încheiat contractul este ACI Cluj”, a declarat, pentru Transilvania Reporter, Manuela Ghiuruţan, purtătorul de cuvânt al Primăriei, precizând că un nou contract va fi semnat chiar zilele acestea.
„De la momentul semnării contractului, societatea poate continua lucrările. Termenul estimat pentru finalizarea complexului agro-alimentar este 2014”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
De cealaltă parte, avocatul Mihai Ielciu, care reprezintă asocierea de firme care a câştigat licitaţia din 2011, susţine că, în acelaşi timp, contractul iniţial este încă valabil şi că Primăria nu poate să încheie un alt contract câtă vreme acesta nu a fost reziliat. Cât despre punctul de vedere al municipalităţii, care a anunţat în luna aprilie că a reziliat unilateral contractul pe motiv că asocierea de firme nu a respectat termenele, avocatul precizează că este nejustificat.
„Ca să rezilieze unilateral contractul, ar fi trebuit ca mai întâi să avem noi o culpă. Or, nerespectarea termenelor de către noi s-a întâmplat din cauza faptului că nu ne-au predat ei documentaţia completă şi nu ne-au achitat sumele datorate”, explică Ielciu.
Licitaţia pentru desemnarea constructorului halei agroalimentare a fost adjudecată, în 2011, de SC Copisa Constructora Pirenaica SA Barcelona, în asociere cu SC Consinit Zalău şi SC Ianus SRL Zalău, după ce firma care a avut oferta cu preţul cel mai mic (criteriul după care s-a atribuit contractul) – o societate din Zalău, în parteneriat cu una din Satu Mare – a fost descalificată.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în 31 august 2011, fiind semnat un contract subsecvent, aferent unui procent de aproximativ 70 la sută din lucrări, ce prevedea o durată de execuţie de şapte luni. Pentru restul lucrărilor ar fi trebuit semnat un nou contract subsecvent, după finalizarea lucrărilor prevăzute de primul. Valoarea contractului, semnat pentru o perioadă de patru ani, se ridica la peste 12 milioane de lei, dintre care pentru primul an au fost alocaţi 8.754.400 de lei.
Termen de finalizare depășit
Conform termenului stabilit, acea primă parte a procesului de construcţie ar fi trebuit finalizată 31 martie 2012, însă firmele constructoare nu au reuşit să se încadreze în acest termen. Potrivit lui Mihai Ielciu, reprezentantul legal al celor trei firme, motivul întârzierii în construcţie a fost faptul că Primăria Zalău nu le-a pus constructorilor la dispoziţie detaliile tehnice de execuţie până în februarie 2012, deşi, conform contractului, aceste documente trebuiau date firmelor chiar la semnarea contractului. „Am primit documentele – şi atunci, doar parţial – abia în februarie şi martie, când ar fi trebuit finalizate lucrările”, precizează avocatul, motiv pentru care s-a şi decis, de comun acord cu primăria, prelungirea cu încă cinci luni a termenului de execuţie, mai precis, până la 31 august 2012.
Constructorii nu au putut să respecte nici acest nou termen – pentru că – spune Mihai Ielciu, din momentul primirii detaliilor tehnice de execuţie au început să curgă modificările la proiect.
Cele trei firme au solicitat, în consecinţă, o nouă prelungire a contractului, răspunsul primăriei la cererea lor fiind un act adiţional care prelungea cu două luni termenul, adică până la 31 octombrie 2012, care avea, însă, o clauză de neacceptat pentru constructori: dacă nu respectau nici acest termen, aveau de plătit penalităţi în valoare egală cu valoarea contractului de lucrări.
Executantul se judecă cu Primăria
În ciuda faptului că, oficial, nu s-a prelungit termenul, firmele au continuat să lucreze până în decembrie 2012, când lucrările au fost suspendate din cauza timpului nefavorabil. Lucrurile au început să scârţâie, însă, cu adevărat, la începutul acestui an, când primăria a refuzat să deconteze lucrările în valoare de aproximativ 850.000 de lei efectuate în perioada septembrie – decembrie 2012 (620.000 de lei pentru perioada septembrie – octombrie şi 220.000 de lei pentru perioada noiembrie – decembrie). Refuzul primăriei a determinat firmele să notifice primăria că, începând cu 1 februarie 2013, sistează lucrările, dar şi să deschidă un proces la Tribunalul Sălaj pentru recuperarea sumelor datorate de primărie. Procesul are următorul termen în 26 septembrie.