Cine îşi mai cumpără maşină prin Programul “Rabla”

Şase instituţii publice, acceptate în program

Încă două instituţii publice din judeţul Sălaj îşi vor cumpăra maşini noi prin Programul „Rabla”, după ce Administraţia Fondului de Mediu le-a aprobat casarea autoturismelor uzate pe care acestea le aveau. Este vorba despre Consiliul Judeţean Sălaj şi despre Primăria Hereclean, ale căror dosare au fost aprobate zilele trecute.

Şedinţa de analiză a dosarelor aferentă lunii septembrie marchează recorduri la schimbarea parcului auto prin acest program. O firmă din Prahova a dat spre casare nu mai puţin de 39 de maşini uzate, iar Camera Deputaţilor ar urma să-şi înnoiască şi ea parcul auto cu 34 de unităţi. Şi Autoritatea Rutieră Română a intrat în program cu 31 de maşini.

În Sălaj, cu cele două instituţii intrate în program în luna septembrie, numărul persoanelor juridice beneficiare a ediţiei din acest a programului ajunge la şase -în august au fost acceptate dosarele Spitalului Judeţean şi al Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, iar în iulie – cele ale SC Pază Obiective şi Intervenţie SRL şi al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sălaj.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Ioana says:

    Pentru informatii suplimentare, persoanele interesate pot obtine sediile exacte, persoanele de contact si orice alt tip de informatie de pe noul website Remat Holding : http://rematholdingco.ro/programul-rabla/ . Website-ul vechi al companiei nu va mai fi actualizat, potrivit unui comunicat trimis de Grupul Remat pe comunicatemedia . ro . Asadar, cei interesati stiu acum de pot obtine detaliile dosarului.

Postaţi un comentariu