Cât de sănătoşi sunt romii sălăjeni
Un proiect finanţat, în cea mai mare parte, de Agenţia Naţională pentru Romi a permis evaluarea stării de sănătate în opt comunităţi din Sălaj, formate preponderent din reprezentanţi ai etniei rome.
Proiectul, intitulat „Sănătatea în comunitatea noastră de romi”, s-a derulat în parteneriat cu Fundaţia SOS Ciobanca, cu sprijinul şi efortul medicilor din policlinica privată din Dumbrava. Timp de mai multe săptămâni, în perioada 21 iunie – 8 noiembrie, o echipă medicală complexă, formată din medici clinicieni, un medic ginecolog, asistenţi medicali şi voluntari, s-au dus în fiecare din cele opt comunităţi selectate şi au acordat consultaţii celor care, bineînţeles, au dorit acest lucru.
Potrivit informaţiilor prezentate astăzi, la finalul proiectului, de medicul Mihai Iacob, coordonatorul medical al întregii campanii, 355 de membri ai comunităţilor de romi din Fildu, Almaşu, Sînmihaiu Almaşului, Agrij, Mirşid, Dragu, Surduc şi Hida au fost consultaţi de echipa medicală, fiind urmărită, cu precădere, depistarea unor boli precum cancerul de col uterin, diabetul sau tuberculoza.
Potrivit medicului, au fost descoperite, astfel, trei cazuri noi de tuberculoză, opt persoane cu suspiciune de TBC, nouă cazuri noi de diabet şi o mulţime de cazuri din sfera genitală. Numărul mare de cazuri de acest gen se poate pune şi pe seama faptului că din cei 355 de pacienţi consultaţi, 262 au fost femei.
Medicul ginecolog Mioara Capolna, cea care a făcut consultaţiile ginecologice şi prelevările pentru testele Babeş – Papanicolau, spune că una din şase femei consultate prezintă stadii precanceroase de sferă ginecologică şi că această situaţie are la bază faptul că există, în aceste comunităţi de romi, o prevalenţă a infecţiilor cu germeni cu transmitere sexuală, cea mai frecventă fiind exocervicita, cunoscută ca şi rană pe col, afecţiune care, în timp, tinde să se malignizeze.
„O altă problemă este sarcina la vârste foarte timpurii. Din opt sarcini în evoluţie, patru erau la mame cu vârste sub 18 ani. Iar asta duce la tot genul de probleme. Spre exemplu, femeile în vârstă, chiar dacă nu sunt încă la menopauză, suferă de incontinenţă urinară la efort, ceea ce este o cauză a sarcinilor multe şi la vârste prea fragede”, susţine ginecologul.
La conferinţa ce a marcat încheierea proiectului au participat şi reprezentanţi ai organizaţiilor rome din judeţ şi de la nivel naţional. Preşedintele Partidei Romilor, Otvos Geza, a anunţat, în acest cadru, că încearcă să obţină o finanţare pentru a derula un proiect similar şi în celelalte comunităţi de romi din judeţ.
În Sălaj trăiesc, potrivit datelor Recensământului general al populaţiei din 2011, peste 15.000 de romi.