Călugărul care a fugit cu banii Mănăstirii Bobota, cercetat în lipsă pentru delapidare

Sorin Matei Filip este de loc din Baia Mare / Sursa foto: Mănăstirea Bobota

Sorin Matei Filip, călugărul care la sfârşitul lunii aprilie a fugit cu banii pentru pictura bisericii Mănăstirii Bobota, este cercetat în lipsă pentru delapidare. Potrivit Alinei Ghiran, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, dosarul a fost trimis, în cursul lunii iulie, de poliţiştii din Bobota la parchet, care va continua cercetările în acest caz. Nimeni nu ştie, însă, deocamdată, unde se află hoţul “camuflat” în haine de călugăr.

“Abia după ce vom avea o hotărâre definitivă de condamnare a sa la închisoare va fi dat în procedură de urmărire internaţională”, a precizat prim-procurorul.

Reamintim că Sorin Matei Filip ajunsese la Mănăstirea Bobota (pe atunci schit) în 2011 şi pentru că a reuşit să câştige încrederea călugărilor de acolo a fost desemnat de părintele stareţ să se ocupe de finanţele mănăstirii, astfel că avea acces la toţi banii donaţi de credincioşi pentru lucrările de finisare a aşezământului. La sfârşitul lunii aprilie a acestui an, el a luat toţi banii donaţi de credincioşi pentru pictura bisericii mănăstirii, precum şi un aparat foto, şi s-a făcut nevăzut. Din cercetările făcute de poliţişti, rezultă că acesta a reuşit să plece cu 20.000 de lei, 1.200 de euro şi cu un aparat foto evaluat la 2.500 de lei.

Preotul Gabriel Gârdan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sălajului, ne-a declarat imediat după incident că gestul călugărului i-a susprins pe toţi cei care l-au cunoscut. Reprezentantul Episcopiei susţinea că n-a existat niciun fel de indicii care să ridice suspiciuni asupra lui. El era la mănăstirea Bobota de aproximativ un an – un an şi jumătate şi pentru că a dat dovadă de cuminţenie a fost făcut rasofor în 30 noiembrie 2012 şi tot de aceea a fost numit, din decembrie, casierul mănăstirii. Purtătorul de cuvânt spune că motivul pentru care în mănăstire exista, la acel moment, o sumă destul de mare de bani era faptul că, post fiind, pe la aşezământ s-a perindat un număr mai mare de credincioşi, care au făcut donaţii.

Călugărul, care a primit la Bobota numele monahal de părintele Andrei, are un trecut destul de controversat. El era cunoscut, înainte de 2010, ca homosexual travestit, cu nume de scenă Cecille del Sol, membru al trupei de travesty Toxice. În 2010, fostul travestit a fost descoperit de jurnalişti la Mănăstirea Nicula din Cluj. La presiunea stareţului, el a părăsit, apoi, aşezământul monahal şi nu s-a mai ştiut nimic de el până la incidentul de la Bobota.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu