Aproape 350 de catedre fără profesori în învăţământul sălăjean
Deşi până la începerea şcolii a mai rămas doar o lună, în unităţile de învăţământ din Sălaj sunt neucupate aproape 350 de posturi didactice. Comisia care s-a ocupat, miercuri, cu repartizarea suplinitorilor pe posturile vacante din învăţământul sălăjean a reuşit să ocupe doar 106 poziţii de cele 449 declarate libere la acel moment.
Repartizarea s-a făcut în şedinţă publică, desfăşurată la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, pentru cele 449 de posturi complete şi incomplete vacante având dreptul să opteze doar candidaţii care au susţinut anul acesta examenul de titutlarizare şi au luat note peste 5. Potrivit directorului Colegiului „API”, Ioan Lung, care a fost şi preşedintele comisiei de repartizare, 266 de candidaţi au venit ieri la şedinţă în speranţa că îşi vor găsi un loc în învăţământ, fie el şi doar pentru un an. Deşi numărul posturilor a fost mult mai mare decât cel al solicitanţilor, se pare că ele n-au prea fost pe placul dascălilor, aşa că au putut fi repartizate doar 106 poziţii, ce însumează 96 de norme didactice.
În aceste condiţii, în învăţământul preuniversitar sălăjean au rămas în acest moment neocupate 343 de posturi. La acestea se vor adăuga, în perioada următoare, şi alte posturi, pentru că de luni începe etapa detaşărilor, în care posturile rezervate pentru inspectorii şcolari şi pentru directorii de unităţilor de învăţământ sunt date spre a fi ocupate, pentru un an, de alte cadre didactice.
O nouă etapă de repartizare pe post va avea loc în 28 august, când la Inspectoratul Şcolar va avea loc o şedinţă publică la care vor putea participa şi candidaţii cu note peste 5 la concursurile din 2012 şi din 2011. Posturile care nu vor fi repartizate atunci vor putea fi date în sistem de plată cu ora profesorilor titulari. Cele care nu vor fi ocupate nici în acest mod vor face obiectul unei noi şedinţe publice de repartizare, ce va avea loc în 13 septembrie. La această şedinţă vor putea participa şi candidaţii cu note peste 5 de la concursul din 2010.