56 de profesori din Sălaj s-au titularizat în învăţământ

Repartizarea s-a făcut în şedinţă publică la Colegiul API

La Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău a avut loc vineri repartizarea în şedinţă publică pe posturile titularizabile a candidaţilor care au obţinut minim nota 7 la examenul de titularizare din 30 iulie.

 

Chiar dacă numărul candidaţilor a fost de peste două ori mai mare decât numărul posturilor disponibile, după şedinţa de vineri au rămas şi catedre neocupate. Preşedintele comisie de repartizare, Ioan Lung, ne-a declarat că acest lucru se întâmplă pentru că, deşi, pe ansamblu, sunt mai mulţi pretendenţi decât catedre disponibile, sunt şi discipline la care numărul posturilor este mai mare decât numărul candidaţilor, dar şi unele la care sunt mulţi candidaţi cu note peste 7, dar nu sunt posturi suficiente.

 

La finalul şedinţei publice, doar 56 dintre cei 200 de candidaţi prezenţi şi-au găsit un post de titular în învăţământ. Printre ei se numără şi educatoarea din Cehal, judeţul Satu Mare, Florica Racolţa,   care a fost singura cu nota 10 anul acesta la titularizare, care a optat pentru un post la grădiniţa din Pericei.

 

Cele 26 de posturi titularizabile rămase neocupate devin netitularizabile şi vor putea fi ocupate de suplinitori în şedinţa publică de miercuri, 14 august. Tot atunci vor putea fi ocupate şi celelalte 434 de posturi de suplinitori vacante, dintre care 258 sunt complete, iar 176 sunt incomplete. La şedinţa de miercuri se vor putea prezenta şi cei 121 de candidaţi de la titularizare cu note cuprinse între 5 şi 7.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu