32 de contestaţii la definitivat
Astăzi la ora 15.00 s-a încheiat termenul legal până la care candidaţii nemulţumiţi de nota primită la examenul de bacalaureat, puteau depune contestaţii.
Potrivit informaţiilor primite de la inspctorul şcolar Ioan Opriş, dintre cei 132 de candidaţi ale căror lucrări au fost evaluate, 32 au depus contestaţii. Cele mai multe contestaţii au depus învăţătorii, profesorii de limba română şi educatoarele. Toţi cei 32 vor afla rezultatele finale, în urma reevaluării lucrărilor, sâmbătă, 27 iulie. Ele vor fi afişate la centrul de examen de la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Zalău.
Reamintim că din cei 132 de candidaţi care au predat lucrările la finalul examenului, doar 56 au reuşit să obţină note peste pragul de promovare, care anul acesta a fost stabilit la nota 8. Procentul de promovare la nivel de judeţ a fost, astfel, de 49, 24 la sută.
Niciunul dintre candidaţi nu a reuşit să facă o lucrare perfectă, de nota 10. Cea mai mare notă obţinută în Sălaj este de 9, 8 şi aparţine unui candidat de la psihopedagogie specială, Kiss Reka, de la Centrul Şcolar pentru Educaţiei Incluzivă Şimleu Silvaniei. La polul opus este un profesor de sport de la Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou, notat cu 1, 45. De menţionat este şi faptul că, la inspecţia la clasă, premergătoare examenului propriu-zis, marea majoritate a candidaţilor au obţinut nota 10.