Woodstock 1969 – Un festival de legendă

de Mădălina Kadar / in August 18, 2016, 05:08 la 5:16 pm /

Baron Wolman (Considerat unul dintre cei mai tari fotografi din domeniul muzical, a fost primul graphic editor al revistei Rolling Stone şi pentru această publicaţie a fotografiat Woodstock-ul).

“Trei zile de pace şi muzică” şi-au propus organizatorii festivalului Woodstock, în 1968. În Europa se ridica Zidul Berlinului, iar comunismul împărţea continentul în două. În China se pornea „Revoluţia Culturală” a lui Mao. America era în „război rece” cu URSS, iar războiul din Vietnam diviza societatea, care se săturase de violenţă. Cu cinci ani în urmă, fusese asasinat preşedintele Kennedy, iar în acel an, pastorul Martin Luther King. Pe scurt, lumea se simţea în nesiguranţă, ameninţată de conflicte, războaie, pierderi. Ca reacţie la această apăsare a apărut mişcarea hippie, cu tineri ce visau să oprească violenţa cu „arme” precum dragostea, drogurile şi florile.

Întâlniri providențiale

În acest context, doi „hipioţi”, Artie Kornfeld şi Michael Lang, au venit cu ideea să organizeze o întâlnire în aer liber, unde lumea să asculte muzică şi să se simtă bine. Își doreau, de asemenea, să strângă bani, ca să își facă un studio de înregistrări, iar ideea unui festival li s-a părut profitabilă.

Au găsit în ziar un anunţ care a venit la fix: „Tineri cu capital nelimitat, căutăm oportunităţi de investiţii interesante, legale şi propuneri de afaceri“. Era anunţul publicat în „The New York Times“ şi în „The Wall Street Journal“ de John Roberts şi Joel Rosenman, doi tineri din familii bogate, care nu ştiau cum să folosească atâţia bani. Lang şi Kornfeld i-au contactat pe cei doi şi s-au întâlnit pentru a discuta. Michael Lang, care organizase cu un an înainte un festival la Miami, era prieten cu mai mulţi artişti celebri, aşa că s-a ocupat de contracte.

Totuşi, organizatorii nu aveau credibilitate prea mare în rândul artiştilor, astfel că au fost nevoiţi să le propună onorarii destul de mari, pentru a-i convinge să cânte la festival. Prima formaţie contractată a fost Creedence Clearwater Revival, care au acceptat 10.000 de dolari. Au urmat apoi Jefferson Airplay, cu 12.000 de dolari, şi Jimi Hendrix, 32.000 de dolari. În final, pe scena festivalului au cântat 23 de trupe şi solişti. Se pare că niciuna dintre cântăreţele prezente (Melanie Safka, Joan Baez, Janis Joplin) nu a primit mai mult de 10.000 de dolari, Janis Joplin primind pentru recitalul ei doar 7.000 de dolari.

Festival la fermă

Concertul ar fi trebuit să aibă loc în orasul Woodstock, din Ullster County, însă acolo nu se găseau facilităţile necesare. Apoi s-a mutat în oraşul Wallkill, din statul New York. În primăvara anului 1969, cei patru organizatori au închiriat un teren pentru 10.000 de dolari, iar oficialii oraşului le-au cerut asigurări că nu vor participa mai mult de 50.000 de persoane. La începutul lunii iulie, însă, consiliul local a adoptat o lege prin care orice reuniune de peste 5.000 de oameni necesita autorizaţie. Astfel, pe 14 iulie 1969, proiectul a căzut.

Din fericire, a doua zi a avut loc o altă întâlnire providenţială: Lang l-a cunoscut pe Sam Yasgur, fiul lui Max Yasgur, un fermier ce i-a închiriat un teren lângă orăşelul Bethel (situat la 69 de kilometri de Woodstock, localitate de la care a „împrumutat“ şi numele).

Cele mai optimiste estimări ale tinerilor antreprenori spuneau că vor veni 50.000 de spectatori, apoi cererea de bilete a depăşit numărul 180.000, iar estimarea s-a ridicat la 200.000 de spectatori. Dar presa şi radiourile au aflat de festival, le-a plăcut ideea şi au popularizat evenimentul – şi atunci când proiectul căzuse şi părea pierdut, şi când a fost reluat. Cert este că marţi, 12 august 1969, cu trei zile înainte de începerea festivalului, 50.000 de oameni se aflau deja pe câmpul de la Bethel. Organizatorii nici nu avuseseră timp suficient să construiască toate gardurile, în jurul terenului. Mai târziu, Lang a povestit că au început să discute între ei opţiunile: să întărească securitatea, împrejmuind zona cu şi mai mult gard – ceea ce ar fi putut conduce la violenţă –, sau să investească toate resursele pentru finalizarea scenei. Până la urmă, publicul a dărâmat gardurile şi organizatorii s-au resemnat… îşi dăduseră seama că deja le scăpase totul din mână, că estimările aveau să fie cu mult depăşite şi că nu mai au ce să facă. Toată lumea a aflat, deci, că intrarea este gratuită, iar oamenii s-au pornit şi mai mulţi către Woodstock.

Nick si Bobbie

Sute de mii de participanți

Traficul în zonă a devenit infernal, coloanele de maşini înaintau doar 10 kilometri în cinci ore. Guvernatorul statului New York era gata să cheme la ordine Garda Naţională, iar în Sullivan County s-a declarat stare de urgenţă. Pentru a fluidiza traficul, poliţiştii au întors din drum mii de maşini; cu toate acestea, numărul de spectatori estimat după încheierea festivalului a fost 500.000. Iar aceşti cinci sute de mii s-au strâns pe o suprafaţă de 2, 4 kilometri pătraţi, pe care se întindea ferma lui Max. Unele surse spun că circa un milion de oameni s-au întors din drum, autostrăzile fiind blocate de maşini oprite de-a lungul a sute de kilometri – pentru că atunci când poliţiştii i-au trimis înapoi, mulţi tineri şi-au abandonat maşinile şi au venit pe jos.

Se pare că nici măcar soliştii din deschidere nu au reuşit să ajungă la timp, din cauza blocajului de pe şosele, iar festivalul a fost deschis de cântăreţul folk Richie Havens, unul dintre capetele de afiş ale primei zile. „A fost prima uşurare după zece luni de zile. Iar sonorizarea chiar mergea! Din acel moment, nu mai aveam altă opţiune decât să ne punem centura de siguranţă şi să ne «ţinem» bine în acest carusel“, spunea Michael Lang într-un interviu.

Multe nume mari ale muzicii rock au venit pe scena Woodstock şi au cântat în acel weekend ploios la ferma lui Max Yasgur. Între ei au fost Jimi Hendrix şi The Who, Janis Joplin, Joan Baez, Greatful Dead, Jefferson Airplane, Santana, Canned Heat, Sly and the Family Stone, Joe Cocker, Cleardance Clearwater Revival, Bert Sommer, Johnny Winter. Ar fi trebuit să vină şi Led Zeppelin şi The Doors, însă primii au acceptat o ofertă mai bine plătită, iar Jim Morrison nu a mai fost chemat pentru că organizatorilor le era teamă de ce ar fi putut face pe scenă.

Incidente

Sigur că nu totul a fost roz, în condiţiile în care numărul uriaş de spectatori i-a luat total pe nepregătite pe organizatori. Alimentele au fost insuficiente, la fel ca şi duşurile şi toaletele. Când au văzut că se termină mâncarea, vânzătorii de burgeri au ridicat prețul, de la 25 de cenți, la un dolar bucata. Festivalierii au considerat că este vorba despre o ”exploatare capitalistă” și au dat foc standului. Din fericire, nimeni nu a murit de foame – și datorită unei conunități evreiești din apropiere, care au aflat că tinerii nu mai au mâncare și au făcut rapid sandvișuri din 200 de pâini, peste 18 kilograme de carne și murături, pe care le-au distribuit călugărițele.

În plus, din cauza ploii, terenul a devenit, practic, un câmp de noroi. Însă oamenii s-au descurcat, ajutaţi probabil de marijuana (locul era acoperit de nori groşi de fum) şi LSD (drog psihedelic). Toată lumea era fericită, tinerii cântau, dansau şi se iubeau în noroi, apoi făceau baie în râul din apropiere, despuiaţi complet, fără a fi intimidaţi de lipsa duşurilor sau de mulţimea de oameni.

Au fost și incidente mai serioase – doi tineri şi-au pierdut viaţa: unul din cauza unei supradoze de heroină, altul după ce un tractor a trecut peste el, în timp ce dormea, în sacul de dormit. Şi s-au născut doi copii, chiar în timpul festivalului.

Pe de altă parte, până la finalul evenimentului, mulţi dintre cei mai entuziaşti spectatori părăsiseră locul şi doar 30.000 de oameni au asistat la recitalul capului de afiş, Jimi Hendrix, care s-a desfăşurat abia luni dimineaţă, în loc de duminica seara, din cauza decalajului provocat de întârzierile artiştilor.

Biletele s-au vândut în avans cu preţuri între 8 dolari (bilet pentru o zi) şi 18 dolari (pentru trei zile), iar biletele cumpărate pe loc aveau preţul de 24 dolari.

Simbol al culturii hippie

Woodstockul a devenit, în timp, un element de bază al culturii americane şi al culturii rock. Se spune adeseori că a fost vârful culturii hippie din anii ’60. În ciuda aglomeraţiei, în ciuda lipsurilor, tinerii hipioţi s-au distrat în linişte şi pace, fără conflicte, într-o atmosferă total relaxată şi boemă, în armonie. Festivalul a intrat în istorie nu doar pentru că a lansat cariere, dar mai ales pentru acea „revoluţie” creată, pentru manifestul în sprijinul libertăţii şi al păcii.

Pentru mulţi dintre cantăreţii care au participat la festival, acesta a fost un pas major în cariera lor. Iar alte formaţii, care au refuzat să participe sau care aveau planificate alte concerte, au regretat ulterior.

Revista Rolling Stones a inclus festivalul de la Woodstock în lista celor “50 de evenimente care au schimbat istoria muzicii rock”, iar filmul documentar care a fost lansat în 1970, în regia lui Michael Wadleigh, a fost selectat pentru păstrare în Arhiva Naţională de Film a Statelor Unite, fiind etichetat de Librăria Congresului ca un film de o importanţă culturală, istorică şi estetică deosebită.

Pentru organizatori, însă, festivalul a fost o catastrofă financiară. Ei au fost obligaţi să plătească o datorie de peste 1 milion de dolari şi să “încaseze” peste 80 de procese penale din partea celor care au plătit biletul şi nu au putut ajunge la spectacol din cauza aglomeraţiei. Datoria a fost plătită în mare parte din încasările filmului documentar Woodstock, însă a fost stinsă în totalitate abia în anii ‘80.

Festivalul a mai fost organizat la aniversări, în 1979, 1989, 1994 şi 1999, însă niciodată nu a mai fost la fel, nimeni nu a putut să mai redea vreodată acea atmosferă originală, din 1969.

Nick si Bobbie acum

[stextbox id=”custom”]

Woodstock 1969 – Artiștii

Janis Joplin

Lista artiştilor care au urcat pe scenă în 1969 include unele dintre cele mai mari nume din istoria rockului şi a folkului. Între aceştia, Janis Joplin şi Jimi Hendrix au murit în anul următor după Woodstock.
Janis Joplin a crezut că este doar un concert oarecare, iar când a ajuns la festival, cu elicopterul, a văzut mulțimea imensă și a devenit foarte neliniștită, dar și nerăbdătoare să urce pe scenă. A fost nevoită să aștepte 10 ore până i-a venit rândul – timp pe care l-a petrecut consumând alcool și drogându-se. Astfel, reprezentația ei nu a fost printre cele mai bune, însă lumea a ovaționat-o și chiar a cerut ”bis”.
Jimi Hendrix era, la momentul în care a avut loc festivalul, cel mai bine plătit muzician rock din lume. Și el a fost neliniștit când și-a dat seama cât de mulți oameni se aflau acolo – nu i-a plăcut niciodată să cânte în fața unor mulțimi atât de mari. Tocmai de aceea a acceptat să fie amânat și să încheie festivalul. În final, a cântat luni dimineața, când majoritatea festivalierilor plecaseră deja (mai rămăseseră circa 30-40.000). Când a urcat pe scenă, Hendrix nu mai dormise de mai bine de trei zile.
Jimi Hendrix
Joan Baez era însărcinată în 6 luni la Woodstock; asta nu a împiedicat-o să cânte, în timpul unei furtuni, pe o ploaie torențială, hitul ”We Shall Overcome”.
Alte nume mari care au cântat la Woodstock sunt Joe Cocker (una dintre cele mai apreciate reprezentații), The Band, Grateful Dead, Creedence Clearwater Revival, The Who; mulţi alţi artişti de renume au refuzat, la vremea respectivă, participarea la festival: Bob Dylan, The Doors, Led Zeppelin, The Moody Blues, Free şi Jethro Tull (şi au regretat ulterior). Bob Dylan nu a ajuns pentru că unul dintre copii îi era internat în spital.
Cariera chitaristului mexican Carlos Santana se poate spune că a început la Woodstock. Asta cu toate că el însuşi mărturisea că a fost atât de drogat cu mescalină, încât nu-şi mai aduce aminte aproape nimic din ceea ce s-a întâmplat în timpul recitalului.
Din cauza ploilor torențiale, exista pericolul ca artiștii să fie electrocutați pe scenă. Atunci când a fost avertizat în această privință, Alvin Lee, de la formația Ten Years After, a replicat: ”Oh, haide, dacă o să fiu electrocutat la Woodstock o să vindem o grămadă de discuri!”.