Quim Rueda Pilar, din Apuseni: „Satul românesc dispare pentru că nu mai știe să comunice cu orașul”

Peste 30 de mii de persoane se mută anual la țară, în România. Fenomenul neoruralismului a început aici cam cu cinci-șapte ani în urmă. Sunt tineri cu studii superioare, mulți întorși din străinătate, unde au văzut modelul, alții sunt aproape de pensie și s-au săturat de stresul orașului, dar cei mai mulți au între 30 și 45 de ani, un nivel cultural înalt, cu copii mici și o stare materială bună.

Quim a venit din Spania în România acum zece ani. S-a stabilit în satul Colești din Munții Apuseni. Are o firmă (IncrEdible) și un ONG cu șase angajați și doi colaboratori, organizează cursuri și tabere pentru copii și adulți pentru cunoașterea și re-cunoașterea naturii și a hranei din natură. Proiectul lui de foraging gratuit a fost adoptat de aproape 50 de școli și astfel peste 5.000 de copii îl parcurg în timpul Școlii Altfel. Oferă seminarii și drumeții tematice pentru toate vârstele.

În dimineața în care am ajuns la poalele muntelui, Quim era înconjurat de 35 de oameni veniți din toate colțurile țării: din București, Baia Mare, Sibiu, Cluj, de peste tot, și se pregătea să urce cu ei pe munte să le explice care plante sunt otrăvitoare și care nu. Cursanții sunt însoțiți de copii sau nu, majoritatea tineri, dornici să învețe cum își pot procura hrana din natură. Unii desculți, cu câte un coș de nuiele în mână sau un rucsac, îi urmează pe Quim și pe colega lui Iulia, prin umbra răcoroasă a pădurii.

Se opresc din loc în loc, Quim întoarce pe toate fețele o tufă, ei iau notițe, copiii prind o broască, o pipăie, Quim le explică rolul și apucăturile ei, cum se preface moartă ca să-și scape viața și cât de utilă este pe lângă grădini, de aceea bunicii noștri aveau iazuri. Pe Maria, însă, tot o va face să plângă ceva mai încolo o broscuță care se preface moartă. Dar Maria are trei ani. A venit cu mama ei, Anca, și cu fratele ei, Horea. Sunt din Baia Mare și s-au înscris la cursurile IncrEdible ale lui Quim „pentru că trebuie să știe pe ce lume trăiesc, să cunoască natura și, dacă vreodată va fi nevoie, să știe ce să bage în gură și ce nu”. Ba mai mult, Anca vrea să le dea copiilor ei posibilitatea de a-și descoperi pasiunile ca să poată alege în viață.

Quim le explică și cât de periculoasă este o plantă care imită sunătoarea, cât de toxică și ademenitoare este mătrăguna, are fructe foarte gustoase, dar cum vreo șapte bobițe îți pot fi fatale. Cimbrișorul de câmp, foarte bun antiseptic, folosit în exces poate fi toxic. „La plante”, spune el, „e periculos că trebuie să știm dozajul corect. Dacă la medicamente este stabilit științific, în cazul plantelor, avem o lejeritate în a le consuma crezând că nu contează. Dar contează! Niște prieteni ai mei i-au dat mai mult ceai de cimbrișor copilului lor de patru luni și a murit! Plantele sunt bune, dar nu e de joacă cu ele, trebuie să le cunoști. Din păcate, în România nu s-au mai făcut analize pe plante de zeci de ani. În Germania se fac. Analizele pe flora sălbatică sunt costisitoare, sunt taxe mari și nu se mai fac. S-a încercat pe sunătoare, cineva în privat a analizat patru locații, dar cam atât.”

În același timp, Quim apreciază că aici, spre deosebire de alte țări din Europa, există avantajul moștenirii de la bunici a unui bagaj de cunoștințe care se păstrează încă.

Citiți reportajul integral în Revista SINTEZA, clic AICI!

• 

• 

• 

• 

• 

• 

•