Oraşul din apă: New Orleans, la 10 ani după Katrina
În urmă cu 10 ani, la sfârşit de august 2005, un devastator uragan cu nume de fată frumoasă lovea Statele Unite ale Americii, pe coasta Golfului Mexic. Katrina era un uragan de categoria a treia pe scara Saffir-Simpson când a lovit zona de sud-est a SUA, pe 29 august 2005, cu ploi torenţiale şi rafale ce au ajuns până la 280 de km/oră. Efectele sale devastatoare au fost simţite din Florida şi până în Texas, însă cel mai mare dezastru s-a produs în oraşul New Orleans, din statul Louisiana. Dacă până atunci New Orleans era asociat cu muzica jazz şi festivalul Mardi Gras, după data fatidică a devenit sinonim cu tragedia.
Loviţi de Katrina
Katrina s-a „născut” ca furtună tropicală, în Bahamas, pe 23 august 2005, iar meteorologii au avertizat populaţia de pe coastă despre ce urmează. Mulţi oameni au fost evacuaţi până pe 28 august, în urma avertismentelor. Autorităţile se temeau mai ales pentru New Orleans, unde exista un risc major de inundaţii, mai ales în cartierele aflate sub nivelul mării – acolo unde locuia şi cea mai vulnerabilă populaţie. Primarul Ray Nagin a dat ordin de evacuare cu o zi înainte de sosirea Katrinei, punând la dispoziţie stadionul oraşului, aflat într-o zonă mai înaltă, ca adăpost pentru oamenii care nu aveau unde să se ducă, în afara oraşului. Se pare că aproximativ 80% din populaţia oraşului era evacuată până la căderea serii; 10.000 de oameni se adăpostiseră pe stadion, dar alte zeci de mii au rămas acasă, ignorând avertismentele – adică fiind nevoiţi să rămână pe loc, pentru că nu aveau nici maşini, nici bani ca să plece. Şi nimeni nu i-a ajutat în acest sens.
În acea noapte a plouat torenţial, ore întregi, iar în dimineaţa zilei de 29 august a lovit Katrina. Sistemul de diguri al oraşului a cedat, iar New Orleans a fost inundat, cartier după cartier, în proporţie de 80%. În unele locuri apa era atât de mare, încât oamenii s-au urcat în poduri, încercând să se salveze.
Autorităţile, nepregătite
Garda de Coastă a reuşit să salveze peste 34.000 de oameni, iar locuitorii oraşului au ieşit, la rândul lor, cu bărci, pentru a ajuta, pentru a oferi vecinilor hrană şi adăpost. Totuşi, autorităţile, reprezentanţii guvernului, s-au dovedit nepregătite şi incapabile să gestioneze un asemenea dezastru. Agenţiei special create pentru situaţii de urgenţă (The Federal Emergency Management Agency – FEMA) i-a luat câteva zile bune ca să organizeze acţiuni specifice în New Orleans, şi atunci fără un plan foarte bine conturat, deci nu prea eficiente. Oficialităţile, în frunte cu primarul, guvernatorul şi preşedintele George W. Bush, nu păreau să înţeleagă proporţiile tragediei: câţi oameni au rămas fără adăpost, câţi au fost daţi dispăruţi, câte case au fost distruse, era nevoie de hrană şi apă?
Locuitorii din New Orleans erau disperaţi: 80% din oraş era sub apă, o apă murdară, care nu s-a retras zile, săptămâni în şir. Nu aveau adăpost şi nu aveau unde sau cu ce să meargă, nu aveau hrană şi apă de băut. Primarul adunase pe stadion 15.000 de oameni, după care închisese porţile, lăsând restul de zeci de mii de cetăţeni în voia sorţii. În restul oraşului era haos şi disperare. Nu puteau nici părăsi oraşul, pentru că cei mai mulţi dintre locuitorii săraci nu aveau nici măcar maşină, iar drumurile erau oricum distruse în mare parte. Situaţia era fără ieşire. S-a spus apoi că pe Superdome s-au adăpostit 30.000 de oameni, iar haosul şi crimele erau la ele acasă acolo – lucruri dezminţite ulterior de autorităţi.
Proporţiile dezastrului
Circa 67% din populaţia oraşului New Orleans era de culoare, iar 30% trăia în sărăcie. După ce Katrina a lovit oraşul, oamenii au rămas şi mai săraci, şi mai vulnerabili. Aproape 2.000 de locuitori au murit în acele zile, iar supravieţuitorii povesteau cum cadavrele pluteau peste tot prin oraş. Sute de trupuri neînsufleţite au fost identificate cu mare greutate, după ce au stat în apă zile în şir, până la descompunere. Peste un milion de persoane şi-au pierdut casa şi/sau slujba, rămânând pe drumuri; circa 217.000 de case au fost distruse.
Katrina a intrat, deci, în istoria SUA, ca cel mai costisitor dezastru natural, cu pagube estimate la peste 100 miliarde de dolari (la valoarea din 2005). Este, de asemenea, în top 5 cele mai distrugătoare uragane din istoria SUA, din punct de vedere al pierderilor de vieţi omeneşti. Iar cedarea digurilor de apărare este considerată cel mai mare dezastru din istoria ingineriei civile americane, ducând şi la un răsunător proces împotriva celor responsabili de construcţiile prost executate. A existat, de asemenea, o investigaţie în privinţa răspunsului şi a reacţiei autorităţilor, de la cele locale, până la cele federale; în urma acesteia, şi-au prezentat demisiile directorul FEMA şi şeful Poliţiei din New Orleans.
Iar primarul oraşului New Orleans, Ray Nagin, a devenit şi el subiectul unei anchete federale, în anii de după Katrina. În final, a fost găsit vinovat de corupţie şi luare de mită. Procurorii au dovedit că edilul, care a condus oraşul în perioada 2002-2010, a luat mită de la mai multe firme, în schimbul favorizării în obţinerea unor contracte în cadrul reconstrucţiei oraşului.
Politicianul a luat mită atât înainte de uragan, cât şi în anii care au urmat, strângând astfel fonduri ilicite în valoare de aproximativ 500.000 de dolari.
Brad Pitt, eroul oraşului
Din fericire, au existat şi oameni care au sărit imediat în ajutorul victimelor. Cel mai popular dintre aceşti eroi este Brad Pitt, celebrul actor american cunoscut pentru acţiunile caritabile întreprinse în mai multe colţuri ale lumii, împreună cu soţia lui, actriţa Angelina Jolie. Cuplul a cumpărat o casă în New Orleans şi a creat o fundaţie, numită „Make It Right”, pentru a ajuta la reconstrucţia zonei. El însuşi a contribuit activ la construcţia efectivă a 109 case, pentru locuitorii zonei, rămaşi fără adăpost. Casele se află în cartierul Lower Ninth Ward din New Orleans, acolo unde au fost distruse peste 5.000 de case în august 2005.
Brad Pitt a povestit, cu umor, dar şi cu amărăciune, că s-a lovit de nenumărate piedici birocratice, în încercarea sa de a ajuta oamenii. Până la urmă, a reuşit să construiască locuinţe nu doar frumoase ca design, dar şi prietenoase cu mediul, ecologice. „Mă simt inundat de mândrie când văd această mică oază de culoare şi de panouri solare”, a povestit Brad Pitt pentru o publicaţie din New Orleans. “Conduc prin cartier şi văd oameni la ei pe verandă şi îi întreb cum se simt în casa lor. Iar ei spun „Bine”. Şi îi întreb cât e factura la utilităţi. Iar ei spun ceva de genul „24 de dolari” şi mă simt fantastic. […] Localnicii, familiile au fost cei care au conceput cartierul. Au avut alegerile la dispoziţie. Ei au ales casele care să se potrivească nevoilor lor. Ei au ales culorile.”, a mai povestit actorul, care este pasionat de arhitectură şi design.
Lupta pentru reconstrucţie
Reconstruirea cartierului a costat 26, 8 milioane de dolari, cu un cost mediu de 150.000 de dolari pe fiecare casă. Banii pentru proiect au venit din împrumuturi federale şi donaţii; Brad Pitt nu a spus niciodată cât a investit din fondurile personale pentru realizarea proiectului.
Tot celebrul actor a dat glas celei mai mari probleme din toată această tragedie: faptul că erorile umane au dublat efectele devastatoare ale fenomenului natural. Pe scurt, dacă digurile ar fi fost construite corect, oraşul nu ar fi fost inundat pe o suprafaţă atât de mare şi nu ar fi existat atâtea victime şi atâtea pagube. „Am aflat că aceste ziduri imense au fost construite impropriu şi au fost menţinute greşit. I-au convins pe oameni că e în regulă să construiască superficial şi i-au pus în faţa unei catastrofe”, a declarat Brad Pitt.
O altă vedetă care a pus umărul la refacerea zonei a fost actriţa Sandra Bullock. Ea a sprijinit reconstrucţia unei clinici şi a unui liceu care fusese înghiţit de ape. A cumpărat o casă în New Orleans şi a adoptat un băieţel, Louis, născut acolo.
Mai multe zone din New Orleans au fost refăcute cu ajutorul donaţiilor private şi al investiţiilor uriaşe ale guvernului, în sistemul de canalizare, în noile baraje şi sisteme de evacuare.
Ce va aduce viitorul?
Totuşi, riscurile nu sunt încă depăşite şi, cred experţii, nu vor fi depăşite niciodată, tot din cauza oamenilor: reţeaua de canale săpată pentru navigare de oameni, pe parcursul ultimelor decenii, ar fi distrus definitiv bariera de protecţie naturală a zonei. În plus, oraşul este la fel de nepregătit şi acum; dacă ar veni o nouă Katrina, distrugerile şi pierderile de vieţi omeneşti nu ar putea fi evitate. Chiar dacă a fost construit un nou sistem de apărare împotriva inundaţiilor, acesta ar fi depăşit în cazul unei furtuni de anvergura Katrinei.
De fapt, nu ar putea fi construite nişte baraje suficient de mari pentru a proteja New Orleans de un asemenea uragan, după cum au arătat specialiştii. Aceştia au atras atenţia, la 10 ani după Katrina, că tragedia se poate repeta oricând; noile ziduri construite dau numai un fals sentiment de siguranţă, dar nu vor putea apăra cu adevărat locuitorii în cazul unei catastrofe.
Aşezarea oraşului, zona în care a fost construit, îl expune foarte mult la acest gen de fenomene ale naturii şi la inundaţii. Prin urmare, singura soluţie care există şi poate fi pusă în practică pentru evitarea unei viitoare tragedii de proporţii este relocarea oamenilor care trăiesc în cele mai periculoase şi expuse zone. În caz contrar, oricând se poate repeta dezastrul din 2005, cu aceleaşi urmări devastatoare.