Acasă la oamenii străzii

La Centrul de Găzduire Temporară de pe strada Oașului nr. 298 este liniște. La intrare, o femeie de vârsta a doua mătură. Vorbește singură, apoi contină să măture. Mătură și se ceartă. Pe hol a terminat de măturat deja. Nu a pus-o nimeni, dar are, cel mai probabil, nevoie de activitate. Este una dintre cele două doamne care încă nu au fost identificate, iar procedura durează sașe luni. Nici pe ea, nici pe colega de cameră nu le cunoaște nimeni. Nu știe nici ea cine este.

Pe hol, de-a lungul peretelui se află mai multe dulăpioare gri. Acolo, oamenii își păstrează lucrurile. Unele dulăpioare au etichetă cu numele beneficiarului. Cum intri, în partea stângă este biroul angajaților centrului. Aici se lucrează. Radioul acompaniază sunetul tastaturii și explicațiile lui Alin Frătean, responsabilul de centru. „Centrul are o capacitate de 67 de locuri, dar în prezent sunt ocupate 35. Beneficiarii trebuie să fie din Cluj sau din zona metropolitană. Avem aici persoane care și-au pierdut locuința, persoane care nu au avut niciodată o locuință, foști pușcăriași. O parte rămân, alţii nu. Avem persoane care s-au integrat în câmpul muncii, persoane pe care le-am dus în centre pentru vârstnici, persoane cărora le-am găsit chirii. Unii nu au acte deloc. Le facem buletin provizoriu, le căutăm medic de familie, căutăm locuri de muncă pentru cei care se pot integra, ajutor social, să aibă un venit minim garantat, pe unii îi ducem la alcoolicii anonimi, avem tot felul de cazuri, fiecare cu problemele lui”, explică acesta.

„Încercăm să nu ducă lipsă de nimic”

Responsabilul este tânăr. Are entuziasm, privire blândă și o vorbă bună pentru cei de acolo. Povestește că Primăria Cluj-Napoca a preluat această clădire, precum și fundația (Ruhama) care își desfășura aici activitatea, de aproximativ un an. Centrul de Găzduire Temporară are trei camere mari pentru bărbați și o cameră pentru femei. Alin le cunoaște ca în palmă. Știe cine doarme în fiecare pat, ce poveste se acunde sub fiecare plapumă. În prima încăpere sunt șapte paturi suprapuse. E ca o cameră mică de cămin, care își așteaptă studenții. A doua încăpere e ceva mai spațioasă. Are tot șapte paturi suprapuse. Găsim aici un locatar mai vechi. Este vorba de Mihai Chirali, în vârstă de 43 de ani. Bărbatul este îmbrăcat în blugi și o bluză maro. E timid, dar acceptă să vorbească. Îi place aici. „Sunt de mult timp. Și pe vremea când era fundația tot aici stăteam. Am ajuns pe stradă din cauza părinților, că nu mai stau cu ei. Au vândut casa și am rămas pe drum. Nu eram așa de mic, aveam cam 15 sau 16 ani. Pe urmă am dormit în piață, în hală, sus, iar domnii m-au chemat aici. De la 1 octombrie o să primesc ajutor social”, spune acesta.

În a treia cameră, în singurul pat fără etaj, îl găsim pe domnul Trifu. Stă cuminte sub trei pături. Se uită la televizor ca să mai treacă timpul. „Sunt Ioan Trifu. Sunt de două săptămâni aici și sunt bolnav. Nu am pățit nimic, numai mă dor picioarele. Am reumatism, că am lucrat 40 de ani, pe beton, iar acum s-au strâns încet, încet toate. Iar când au venit, au venit toate pe capul meu. Am puțină pensie, mă descurc așa cum pot. După 40 de ani de muncă primesc 645 de lei. Aici mi-au adus tratament, pijama, domnul Alin și domnul Ovidiu. Am 68 de ani în 23 februarie. Sunt în pensie de boală”, spune acesta. Vorbește clar, nu se grăbește și ține minte o mulțime de detalii. „Eu am muncit toată viața, nu am fost din ăla care stă acasă. La un moment dat, m-am îmbolnăvit, iar vărul meu mi-a vândut garsoniera. A luat banii. Mi-a dat și mie 200 de milioane. Cum mi-a dat banii, cum s-au dus. Aproape jumătate de an am stat prin spitale, i-am dat pe medicamente. Am stat la el până acum două săptămâni. Îmi tot cerea bani să îi dau de băut și de fumat. Nu am mai avut bani. Nu i-am mai dat și m-a scos afară din casă”.

Domnul Trifu a lucrat la IRA ca mecanic auto timp de 30 de ani, apoi ca lăcătuș de întreținere. Când s-a desființat IRA, s-a angajat la Clujana, la pază. „Acolo am lucrat la utilaj greu, între deținuți, cu poliția. De la Clujana, am plecat la Carbochim. De acolo am ieșit la pensie. Nu am grupă. Ani de lucru am, dar nu am grupă”, explică bărbatul. Ioan Trifu povesteşte că mai are o soră și un cumnat care însă nu pot avea grijă de el. Mai supărat este pe prieteni. „Încercăm să nu ducă lipsă de nimic, să se simtă ca și acasă. Când a fost adus aici, a fost flămând și foarte slăbit. Cazul dânsului a fost fericit pentru că ne-am putut înțelege cu el. Sunt persoane pe care le-au adus poliția, cu care nu putem comunica. Dânsu știe cine este, unde a fost, ce a făcut înainte, ceea ce ste foarte important. Urmează să îi facem un certificat de handicap. Am contactat câteva centre pentru vârstnici și în funcție de răspunsul lor, vom încerca să îi găsim o casă, la un astfel de centru”, explică Alin.

În a treia cameră pentru bărbați intră un asistent social. E o domnișoară roșcată. Are în mână o plasă plină de bunătăți. „Ați mâncat domnule Trifu? V-am luat brânză, lapte. Mâncați acum sau mai târziu?”, spune aceasta. Alege o pungă de covrigei sărați. „Nu vă supărați, dar simt că dacă stăteam în altă parte nu era la fel. Nu că e bine, e foarte bine. Sunt niște oameni foarte sufletiști. Nu am crezut că o să dau peste așa oameni. Îmi vine să plâng. Nici frați dacă îmi erau nu cred că umblau așa după mine. Mi-au dat haine de schimb, acum îmi dau și de mâncare. M-au internat în spital”, spune bărbatul cu ochi căprui ascunși sub o bască galbenă, ce se asortează de minune cu cea de-a treia pătură care îl acoperă.

În Centrul pentru Găzduire Temporară sunt primiți doar adulții. Aici li se asigură nevoile de urgență: nutriționale, mediale și de igienă, dar și activități de formare profesională. Unii beneficiari au fost încadrați pe piața muncii ca agenți de pază, electricieni, vânzători, în funcție de pregătirea fiecăruia. Angajații centrului țin legătura cu cei care au plecat să locuiască în altă parte sau să muncească.

Alte adăposturi

În Cluj-Napoca, în momentul de față, funcționează și Centrul Creștin pentru Copiii străzii, situat pe strada Sobarilor nr. 29, care aparține de Fundația Prison Fellowship România, înființată în anul 1992 de către Constantin Asăvoaie. Aici sunt primiți minori, aduși prin intermediul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului. În această locație pot fi cazați până la maxim 24 de copii. Aceștia primesc hrană, tratamente medicale și au un acoperiș deasupra capului. Durata de ședere este de până la un an. Fondurile care asigură funcționare provin atât din bani publici, cât și din donații. Adăpostul de zi și noapte „Arlechino”, situat pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51, pune la dispoziție 22 de locuri. Aici, minorii primesc găzduire, îngrijire, au parte de activități educative și consiliere. Adăpostul aparține de Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca. Un alt centru de zi, „Țara Minunilor”, reabilitat cu ajutorul fondurilor europene, situat pe strada Înfrăției nr.15, a fost înfiinţat pentru copiii de vârstă preşcolară din comunitatea Pata Rât şi din cartierul Someşeni. Centrul de zi Ţara Minunilor poate oferi servicii pentru un număr de 35 de copii şi familiile acestora.