Istoria unui simbol: Turnul Eiffel

Unul dintre simbolurile lumii şi cel mai cunoscut obiectiv al Parisului, inconfundabilul turn Eiffel, împlineşte 127 de ani de la inaugurarea oficială, pe 31 martie. Asta cu toate că planul iniţial era să fie demontat după 20 de ani, fiind considerat „o oroare” de către parizienii anului 1889. Turnul Eiffel este acum confundat cu imaginea Parisului şi este vizitat, anual, de circa 7 milioane de turişti. Pentru români, este şi un subiect de legendă: se spune că turnul ar fi fost construit cu oţel românesc şi că invenţia unui român a fost crucială pentru construirea acestuia.

Proiectul lui Gustave Eiffel

Francezii se pregăteau să celebreze, în 1889, un secol de la Revoluţie. Guvernul Franţei a organizat cu acea ocazie o expoziţie internaţională şi a lansat un concurs de proiecte, pentru un monument care să fie construit în centrul Parisului. Au fost trimise peste 100 de proiecte de arhitectură, iar comisia l-a ales pe cel propus de inginerul Gustave Eiffel, împreună cu inginerii Maurice Koechlin şi Emile Nouguier şi arhitectul Stephen Sauvestre. Proiectul prevedea un turn de fier, de peste 300 de metri înălţime, cu o bază pătrată cu diagonala de 125 de metri. Acesta urma să fie construit în zona Champ-de-Mars, în vecinătatea Grădinilor Trocadero, şi să fie poartă de intrare la expoziţia mondială.

La acel moment compania lui Eiffel stăpânea la perfecţiune construcţia de suporţi pentru poduri, iar proiectul turnului avea la baza aceleaşi princiipii. În final, proiectul a fost simplificat, însă anumite elemente, precum marile arce de la bază, au fost păstrate, oferindu-i înfăţişarea caracteristică. Curba descrisă de coloane a fost determinată matematic, pentru a oferi cea mai eficientă rezistenţă la vânt.

Construit în doi ani

Construcţia turnului a început la 26 ianuarie 1887 şi a durat doi ani, două luni şi cinci zile – în ciuda „valului” de critici care a însoţit această idee, critici din partea intelectualilor francezi, care considerau că această construcţie este total nepotrivită arhitecturii pariziene. Se pare, însă, că multe voci denigratoare aparţineau colegilor de breaslă ai lui Gustave Eiffel şi erau conduse, în mare parte, de invidie.

Deja pe 7 decembrie 1887 erau finalizate elementele ce uneau principalele grinzi până la nivelul I. Piesele au fost ridicate cu ajutorul unei macarale cu aburi.

După mii de schiţe şi o muncă titanică depusă de 50 de ingineri, 150 de lucrători de la fabrica Levallois-Perret şi circa 300 de muncitori pe şantier, a fost înălţat „monstrul”, construit cu  7.300 de tone de oţel, peste 18.000 de subansamble metalice, circa 2.500.000 de nituri şi 60 de tone de vopsea. Construcţia iniţială avea 5 lifturi, care funcţionau cu propulsie hidraulică. Turnul a fost conceput pe trei nivele: la primul (57 de metri) şi al doilea nivel (115 metri) se poate ajunge atât pe scări cât şi cu liftul, iar la ultimul nivel (276 de metri) se poate ajunge, în prezent, doar cu liftul. Dacă este senin, din vârf se poate vedea până la Versailles, pe o distanţă de 80 de kilometri.

Primul etaj are o platformă largă ca dimensiuni, unde se poate vizita celebrul restaurant “Jules Verne”, un mic muzeu al Turnul Eiffel, o mini-poştă şi chiar şi o sală de cinema, în care rulează filme documentare ce prezintă istoria turnului. Al doilea etaj este locul de unde poţi obţine fotografiile perfecte cu Parisul, fiind „dotat” cu balconete special amenajate. De asemenea, pentru a admira mai uşor împrejurimile, sunt amplasate lunete de jur împrejurul etajului. La ultimul etaj se află biroul (reconstituit) al lui Gustave Eiffel.

Mesaje prin beculeţe

Un element deosebit de important al Turnului Eiffel este modul în care este iluminat. În seara inaugurării sale, era iluminat cu ajutorul a 10.000 de becuri cu gaz, iar în anul 1900 iluminatul a devenit electric. În 1925, turnul a fost iluminat pe cele patru laturi de un imens spaţiu publicitar luminos cu numele “Citroën”, vizibil pe o distanţă de până la 40 de kilometri.

Din anul 2000, turnul are 352 de lumini care, pe timp de noapte, strălucesc în fiecare oră (între orele 22 şi 1, timp de 10 minute), datorită celor 20.000 de becuri şi 800 de lumini de sărbătoare. Această instalaţie de iluminat a fost realizată pentru a celebra trecerea în noul mileniu, dar datorită efectului avut asupra locuitorilor Parisului, instalaţia a rămas în funcţiune pentru a lumina turnul în continuare. Luminile, în mod normal alb-galben, îşi schimbă culoarea în funcţie de evenimente sau diverse comemorări – la fiecare eveniment important, aspectul turnului se poate schimba, cu ajutorul luminiţelor colorate. De exemplu, pe 1 ianuarie 2001, turnul a fost împodobit cu mii de beculeţe în culoarea safirului pentru a sărbători Anul Nou. Apoi, Franţa a marcat începutul mandatului său la preşedinţia UE, în 2008, prin iluminarea Turnului Eiffel în culoarea albastră, cu douăsprezece stele aurii, simbol al Uniunii Europene.

După atentatele din noiembrie, anul trecut, de la Paris, turnul Eiffel a fost iluminat în culorile Franţei, pentru a comemora cele 130 de victime. Iar săptămâna trecută, a fost iluminat în culorile Belgiei, ţară îndoliată de atentatele teroriste de la Bruxelles.

 

Inaugurarea

Turnul Eiffel a fost inaugurat la 31 martie 1889, la ora 13:30, când constructorul său, care i-a dat şi numele, a urcat cele 1710 trepte care duceau la cel de-al treilea etaj şi a desfăşurat drapelul francez, care a fost salutat de 21 de salve de tun. Gustave Eiffel a fost decorat chiar pe îngusta platformă din vârful turnului, cu Legiunea de Onoare.

Publicul a putut să viziteze monumentul din 6 mai în acelaşi an, iar succesul a fost imens: până la închiderea, la 6 noiembrie 1889, a Expoziţiei Universale, turnul a fost vizitat de peste 32 de milioane de persoane, inclusiv personalităţi (familia regală britanică, fizicianul Thomas Edison sau Buffalo Bill).

Turnul Eiffel ar fi trebuit să rămână în picioare, conform planului iniţial, doar 20 de ani. Gustave Eiffel a reuşit, însă, să convingă autorităţile de importanţa construcţiei, susţinând că, pe lângă atracţia turistică, poate avea un rol important în telecomunicaţii.

Pe 15 mai 1889, la nivelul 2 al turnului era instalată o redacţie a cotidianului Le Figaro, iar cei care urcau până acolo primeau, pe lângă ziar, şi un certificat de ascensiune în turn.

La 5 noiembrie 1898 de aici s-a făcut prima transmie radio în Franţa, semnalul emis din turn fiind recepţionat la Panthéon, la 4 km distanţă, iar în anul 1903 aici a fost amplasat un post de radio militar. Tot în anul 1925, de aici s-a făcut prima transmisiune a postului public de radio francez, iar în anul 1935 aici s-a instalat un studio de televiziune, iar mai apoi o antenă.

În timpul Primului Război mondial turnul a fost închis, iar în anul 1921 aici s-a realizat prima emisiune radio din Franţa, în direct. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, lifturile au fost dezafectate pentru nu putea fi folosite de trupele de ocupaţie, iar în august 1944, Hitler a dispus ca turnul sa fie distrus. Se pare, însă, că generalul însărcinat cu această misiune nu a respectat dorinţa Fuhrerului, iar turnul a rămas în picioare.

Turnul Eiffel a rămas cea mai înaltă construcţie din lume până în anul 1930, când a fost finalizată clădirea Chrysler din New York.

Legende româneşti

După cum spuneam, există legende legate de istoria turnului Eiffel care ne implică pe noi, românii. S-a scris nu o dată că tehnologia de construcţie a obiectivului parizian a fost inspirată de invenţia unui inginer român, Gheorghe Pănculescu. Metoda de construcţie a Turnului Eiffel, care i-a fost atribuită, a presupus o tehnologie de îmbinare a plăcilor din oţel cu nituri. O tehnică pe care, spun legendele locale, inginerul român i-ar fi prezentat-o inginerului Gustave Eiffel chiar în România, în timpul unei vizite pe care francezul ar fi făcut-o la Vălenii de Munte.

Gheorghe Pănculescu, absolvent al Politehnicii de la Zurich, l-ar fi cunoscut pe Gustave Eiffel în anul 1869 şi a fost angajat în fabrica pe care o conducea francezul. Românul a făcut impresie bună şi a ajuns să conducă un întreg departament, după ce şi-a dovedit priceperea în rezolvarea problemelor legate de rezistenţa materialelor, calcule şi dimensionări. După ce s-a întors în ţară, Pănculescu a realizat planurile pentru executarea drumului feroviar Predeal-Ploieşti, construcţie finalizată de un asociat al lui Eiffel, Gouilloux. Tot atunci ar fi inventat o nouă metodă de montare a şinelor pe traverse în afara spaţiului căii ferate, care a permis terminarea liniei în mai puţin de un an. Faptul a atras atenţia lui Gustave Eiffel, care a decis să vină la faţa locului, vizitându-l pe Pănculescu, care l-a şi găzduit la Vălenii de Munte, în mai 1879.

Aceleaşi legende spun că Eiffel i-ar fi vorbit lui Pănculescu despre planurile sale de a construi turnul din Paris, în timpul petrecut în casa din Văleni, pe care a cumpărat-o, ulterior, Nicolae Iorga. Cei doi au discutat despre invenţia românului, respectiv ideea de a folosi subansamble metalice confecţionate la sol pe care să le monteze apoi sus, o idee care i-ar fi fost apoi foarte utilă în ridicarea turnului Eiffel într-un timp record.

 

Oţel de la Reşiţa

Legendele au continuat, precizând chiar că Gustave Eiffel ar fi recunoscut importanţa ideii românului, într-o lucrare publicată în anul 1889, intitulată “Communication sur les travaux de la tour de 300 m”.

La o simplă căutare pe internet, vom găsi opinii diferite legate de acest subiect: locuitorii din Vălenii de Munte, satul natal al lui Gheorghe Pănculescu, susţin varianta implicării acestuia, în timp ce istoricii cred că nu ar fi existat o relaţie apropiată între Pănculescu şi Eiffel. Oricare ar fi adevărul, site-ul oficial al turnului Eiffel nu pomeneşte niciodată numele Gheorghe Pănculescu, la fel cum nu recunoaşte nici că oţelul folosit la construcţie ar fi românesc. Pentru că, da, există şi această legendă, că oţelul cu pricina ar fi fost turnat la Reşiţa.

Mai exact, s-a scris în presa din ţara noastră că  baza structurii turnului a fost construită cu oţel de Reşiţa, iar „niturile au fost turnate la Govăjdia, lângă Hunedoara, deoarece Franţa nu avea siderurgie în anii 1800”. Mărturiile aparţin unor oameni care au lucrat sau au crescut în zonă, fiind preluate de diverse ziare, locale şi naţionale. Din nou, istoricii au demontat şi aceste supoziţii.

Oricum, între timp românii au şi ei propriul turn Eiffel, construit în anii ’90 de un om de afaceri, Ilie Alexandru, la Slobozia. Replica românească are 50 de metri şi este amplasată la intrarea fermei „Southfork” – la rândul său, o replică a fermei din celebrul serial „Dallas”.

[stextbox id=”custom”]

Curiozităţi despre turnul Eiffel

• Turnul Eiffel era programat pentru demolare în 1909, dar a fost salvat datorită faptului că autorităţile au constatat că poate fi folosit pe post de antenă radio uriaşă.
• În anul 1925, celebrul escroc internaţional Victor Lustig a încercat să vândă Turnul Eiffel unor negustori de fier vechi, explicându-le că urma să fie dezmembrat. Aceştia au plătit bani frumoşi şi se pregăteau pentru „operaţiunea demontarea”, când au aflat că fuseseră înşelaţi.
• Turnul şi-a primit cel de-al 200.000.000 vizitator la 28 noiembrie 2002. În 2010 a ajuns acolo vizitatorul cu numărul 250.000.000.
• Există peste 40 de replici ale turnului Eiffel, răspândite prin lume: cele mai celebre sunt în Las Vegas (SUA), turnul Blackpool din Marea Britanie, Tokyo Tower (Japonia) şi încă unul în China, ba chiar şi la Slobozia, în România.
• La fiecare şapte ani, turnul este vopsit cu 50 de tone de vopsea pentru a preveni coroziunea.
• În timpul verii, turnul este cu 18 centimetri mai înalt decât în timpul iernii, datorită expansiunii termice a metalului.
• O americancă s-a „căsătorit” în 2007 cu Turnul Eiffel, schimbându-şi numele în Erika La Tour Eiffel.

[/stextbox]