În cărucior în jungla urbană

Bella Adorian a ieșit la plimbare pe strada Dorobanților. Căruciorul electric cu ajutorul căruia se deplasează prinde viteză. „E singura stradă din oraș unde pot să merg cum trebuie. Merg pe pista de biciclete. E prea frumos afară. E păcat să nu profit”, spune acesta. În curând va împlini 79 de ani. E clujean de la vârsta de șapte luni, când s-a mutat aici împreună cu mama sa. S-a născut la Târgu Mureș, dar Clujul e „acasă”. A avut o viață frumoasă, o soție iubitoare. Acum se simte singur: băiatul îl vizitează o dată pe săptămână și astfel, când e vreme frumoasă, își mai omoară timpul prin oraș. „Sunt norocos că am acest cărucior. E olandez. L-am luat de pe internet cu 800 de euro acum patru ani. Merge foarte bine, prinde și 50 km pe oră, dar vă dați seama că nu am unde să merg cu așa viteză. Merg mai mult pe trotuar, deși e complicat. Oamenii își parchează mașinile pe trotuar, iar eu ca să cobor de pe trotuar trebuie să merg mult înapoi, pentru a găsi o bordură înclinată. În Cluj, e o mare problemă cu bordurile. Sunt foarte înalte. Merg și pe stradă, deși e mai periculos. Mie nu mi-e frică. Merg până în Mănăștur la cimitir, la soția mea”, povește acesta emoționat. Căruciorul e dotat cu doi acumulatori rezistenți. „Mă ține încărcat suficient. E mai greu că nu găsesc piese de schimb când se strică ceva. După o piesă am stat și o lună. Am făcut rost de la cineva. Dar se merită. Am sonerie, semnalizare, tot ce trebuie pentru a mă putea descurca în trafic”. Refuză să poarte cască, limitându-și echipamentul la o geacă mai groasă și o pereche de ochelari.

Într-o zi, sătul să ocolească bordurile, a circulat pe carosabil. Căruciorul electric i-a fost lovit de o mașină. A trebuit schimbată placa ce protejează unul dintre cele două acumulatoare. „Eu nu am pățit nimic, dar am așteptat încă o lună ca să pot face și această reparație. Nu mi-e frică în trafic. Am fost șofer și eu. Am umblat prin toată țara. De trafic să îmi fie frică?”, spune acesta.

Treaz în timpul operației

Domnul Bella are piciorul stâng amputat. În urmă cu 22 de ani, în atelierul din curtea sa, i-a căzut pe picior o piesă de la o mașină pe care o repara. „Nu s-a mai putut face nimic. După trei zile de stat cu piciorul așa, mi s-au înfundat venele, iar medicul, un vecin de-al meu, mi-a dat vestea. Nu am fost șocat atunci. Am fost prevenit că se va ajunge acolo. Operația a fost dificilă. Au participat mai mulți medici. Ce a fost oarecum ciudat a fost faptul că nu m-au adormit. Am avut parte doar de anestezie locală. Am suferit un infarct înainte de operație și nu a mai fost voie să mă adoarmă. Vedeam ce fac medicii”, povestește acesta. Abia la câteva zile după operație a realizat cu adevărat ce i s-a întâmplat. „Mi-am dat seama că nu voi mai umbla normal, că nu voi mai putea munci ca înainte. A fost dificilă recuperarea. Mai ales cea psihică. Soția mea m-a ajutat mult. Nu m-a lăsat să mă dau bătut”, spune acesta.

Cu timpul, șocul s-a diminuat, iar acesta și-a acceptat situația. Poartă o proteză și se deplasează cum poate. Ar dori să aibă o discuție serioasă cu primarul orașului și să îi explice cât de greu îi este unui om care se deplasează cu ajutorul unui cărucior, fie el și electric, să se descurce prin oraș. „E nevoie de multă atenție și de încăpățânare. Nu știu ce se gândesc cei care pun bordurile astea așa înalte. Am noroc când găsesc câte o intrare într-un garaj sau în câte o curte, pentru că acolo sunt cât de cât mai joase. Aș vrea să discut asta cu primarul”, spune bărbatul.

Acesta își continua drumul pe strada Dorobanților. Merge câteva sute de metri și se întoarce. „Ce v-am spus, domnișoară, uitați-vă unde a parcat domnul acela. Iar va trebui să merg pe carosabil! Nu am de ales!” Pleacă supărat pe situație, dar totodată bucuros că, acum că a venit primăvara, poate ieși mai des pe afară. Pe 12 aprilie va împlini 79 de ani. Își va sărbători ziua de naștere cu o plimbare mai lungă și speră el, fără peripeții.