Hosasău, satul hargitean cu un singur locuitor

La câţiva kilometri de Miercurea Ciuc, într-o vale străjuită de brazi înalţi, unde umblă mai des urşii decât oamenii, se află Hosasău, satul cu un singur locuitor, care pare desprins dintr-o carte de poveşti.

Aşezarea face parte din comuna Leliceni şi se află în partea nord-estică a acesteia, fiind situată pe valea pârâului cu acelaşi nume. La Hosasău se ajunge fie dinspre satul Misentea, fie dinspre Fitod, ambele localităţi aparţinând comunei Leliceni, dar drumurile sunt de pământ şi pot fi străbătute doar cu maşini puternice.

Pornesc către Hosasău împreună cu primarul comunei Leliceni, Pal Peter, cu o maşină de teren care-mi dă siguranţa că nu vom rămâne blocaţi cine ştie pe unde… Primarul opreşte maşina în vârful unui deal şi-mi arată în zare Hosasăul, pitit într-o vale înverzită, cu căsuţe care, din depărtare, par ca pentru pitici. Zona e incredibil de frumoasă, iar de acest lucru este conştient şi primarul comunei, care-mi prezintă micul cătun ca pe un diamant neşlefuit.

Ne apropiem de sat şi am sentimentul că acesta este extrem de viu, deoarece e vegheat de o biserică renovată, majoritatea celor 20 de case sunt îngrijite, grădinile sunt cosite şi mai multe vaci pasc pe o păşune plină cu flori, aflată în apropiere. Mai mult, satul are electricitate şi în zonă există chiar şi acces la internet. Aflu, însă, că în Hosasău, în fiecare primăvară, există doar trei familii, foşti săteni sau urmaşii lor, care îşi petrec aici vara şi toamna. În plus, există mai multe persoane care şi-au cumpărat case, în speranţa că zona va deveni, cândva, un paradis turistic sau pentru a avea un loc de relaxare, departe de zgomotele oraşului.

Până anul trecut, nu a existat niciun locuitor care să aibă trecut în buletin Hosasăul ca domiciliu şi micul cătun harghitean era unul dintre cele câteva din judeţ aflate în această situaţie. Ultimul locuitor murise în 2007 şi părea că satul era condamnat la uitare. În acest an, însă, un tănăr din Miercurea-Ciuc, venit cu treburi prin zonă, a zărit o casă veche, frumoasă, cum vezi doar în muzeele etnografice, de care s-a îndrăgostit, a cumpărat-o şi a decis să se mute în sat.

„Am venit cu domnul primar în zonă cu alte treburi, să ne uităm la nişte terenuri şi am văzut casa asta şi m-am îndrăgostit. M-am îndrăgostit şi de loc şi de casă şi aşa a început totul. (…) A fost dragoste la prima vedere pentru că ştiam că eu nu mai pot face o astfel de casă şi nimeni nu mai poate. Cei care au făcut cândva au murit şi de aceea noi trebuie să avem grijă de ele”, a spus Kanya Florian, care ne-a aşteptat zâmbind, în poarta gospodăriei.

Este mândru de realizarea sa şi are pe chip liniştea pe care ţi-o dă sentimentul că urmează să trăieşti tihnit, în mijlocul naturii, departe de agitaţia permanentă a oraşelor. Florian ne prezintă casa veche de aproape o sută de ani, cu cerdac, văruită în alb şi aflată nu departe de biserică. Spune că nu vrea să modifice nimic la ea, ci să amenajeze o baie, pentru a oferi familiei confortul de care are nevoie.

„Voi păstra totul, dar fac o baie în spate şi zic că în trei-patru ani ne mutăm aici cu toată familia. Aici e bine pentru toţi”, spune Florian.

Bărbatul din Miercurea-Ciuc are o fetiţă de câteva luni care apreciază deja liniştea Hosasăului: „În oraş, când o scot la plimbare e agitată, sunt atâtea zgomote care îi atrag atenţia. Aici, e liniştită, zâmbeşte, e veselă” .

Kanya Florian crede că e mai bine să trăieşti în linişte şi la aer curat, mai ales că din faţa porţii sale până în centrul municipiului Miercurea Ciuc sunt doar 11 kilometri.

„E foarte multă linişte aici şi puţini oameni, e locul perfect să te odihneşti”, încearcă să mă convingă singurul locuitor cu acte în regulă al cătunului Hosasău.

După ce se va muta definitiv în Hosasău, tânărul vrea să se apuce de apicultură, pentru că a auzit că sătenii se ocupau cândva de această îndeletnicire şi crede că tradiţia trebuie reînviată. Mai ales că în jur sunt pajişti pline de tot felul de flori, de unde albinele îşi pot culege nectarul.

Plec de la singurul locuitor al cătunului cu sentimentul că trebuie să mă reîntorc atunci când voi avea nevoie de un pic de linişte. „Avem o cameră de oaspeţi care se află tot timpul la dispoziţia prietenilor. Mai veniţi, vă aşteptăm cu drag”, ne transmite din poartă Florian Kanya.

Lăsăm în urmă casa cu cerdac şi ne îndreptăm către izvorul cu apă minerală din apropiere. Primarul Peter Pal îmi spune că, pe vremuri, apa era îmbuteliată şi dusă tocmai la Viena, iar cunoscutul etnograf maghiar Orban Balazs spunea despre ea că e la fel de bună ca cea din Borsec. La câţiva paşi de izvor, un bătrân care îşi petrece verile la Hosasău îşi coseşte grădina şi când îl întreb cum e să trăiască într-o asemenea linişte îmi răspunde: „E frumos, eu am ales să trăiesc aici”.

Nu departe de izvorul cu apă minerală se află o capelă romano-catolică, construită de contele Lazăr în anul 1494, cu hramul Sfintei Maria, în curtea căreia se află locurile de veci ale ultimilor săteni.

Mai departe, la ieşirea din sat se află o altă capelă romano-catolică, care, spune primarul, a fost ridicată pe mormântul lui Xantusz Keresztes, care a fost un fel de prefect al zonei şi care a fost ucis de tătari, în anul 1694.

Potrivit lui Pal Peter, satul era unul dezvoltat în acea perioadă, iar localnicii chiar au reuşit să oprească invazia tătarilor, atunci când Xantusz Keresztes a fost ucis. De altfel, de sat aparţine şi locul cunoscut ca ruinele castelului lui Xantusz, care este marcat de o cruce comemorativă.

„Este o aşezare veche, primele referiri fiind din anul 1309, sub denumirea de Longavelle. Ca mai toate satele din depresiunea Ciuc, locuitorii au practicat agricultura, în special creşterea animalelor. În secolul trecut, populaţia a avut un trend descendent, astfel că în anii `40 avea 90 de locuitori, în anii `60 locuiau aici în jur de 70 persoane, iar astăzi mai are doar un singur locuitor”, a precizat primarul Pal Peter. De altfel, o dată cu colectivizarea, oamenii au părăsit localitatea şi s-au îndreptat către satul Misentea, care este aproape de şosea.

Destin incert

Destinul cătunului desprins parcă din poveste este, deocamdată, unul incert. Primarul spune că zona are un potenţial mare de agrement, „cu peisaj atrăgător, unde zgomotele civilizaţiei sunt la distanţă şi asigură o odihnă perfectă”.

Tocmai de aceea satul a fost electrificat, printr-un proiect comun al Consiliului Judeţean Harghita şi al Primăriei Leliceni, fapt care asigură un anumit confort celor care ar dori să locuiască aici. În plus, autorităţile locale au în gând să pună bazele unei staţiuni turistice.

„Pentru a pune bazele unei staţiuni de recreere, administraţia locală a prevăzut în planul urbanistic spaţiu pentru construirea de case de vacanţă. În perspectivă se are în vedere amenajarea unei băi comunale cu apă minerală, dar şi alte dotări necesare atragerii turiştilor”, spune primarul Pal Peter.

Până când toate acestea se vor realiza, până când drumul de pământ de la Fitod la Armăşeni va fi reabilitat, satul Hosasău rămâne o aşezare cum rar mai găseşti în alte părţi, în care tronează liniştea şi armonia şi unde timpul se scurge parcă mai încet decât oriunde altundeva.

„Iarna am venit pe jos şi e puţin straniu, niciun câine nu latră, niciun fum nu iese pe hornuri. Parcă timpul s-a oprit. Și atunci e frumos, e şi mai linişte pentru că nici păsările nu se aud, are un farmec special”, povesteşte Florian.