Homosexualitatea: o istorie de secole, plină de controverse

"În zilele noastre, drumul spre căsătorie nu mai este unul liniar, iar dragostea adevărată poate să apară mai mult de o dată în viaţă, prin poveşti de iubire care se prezintă într-o varietate de forme" - casa Tiffany şi cea mai nouă campanie, care include un cuplu gay.

Curtea Supremă a anunţat zilele trecute că 2015 este anul hotărâtor, când va decide, o dată pentru totdeauna, dacă membrii cuplurilor de acelaşi sex se pot căsători pe teritoriul Statelor Unite. Decizia va fi una istorică, fără îndoială, pentru că subiectul este îndelung dezbătut, controversat şi sensibil, la nivel mondial, nu numai în societatea americană.

Decizie istorică

Pe scurt, Curtea Supremă urmăreşte să stabilească dacă legea supremă americană garantează dreptul de a se căsători cuplurilor de acelaşi sex, la fel ca celor de sex opus. Problema este delicată, pentru că decizia celei mai înalte jurisdicţie din ţară se va aplica la nivel naţional.

Căsătoria între persoane de acelaşi sex este legală, în prezent, în 36 dintre cele 50 de state şi la Washington, dar este în continuare interzisă în 14 state.
Până în 2013, statul federal nu putea să recunoască în mod legal căsătoriile gay încheiate în state care au legalizat-o, din cauza unei legi adoptate de Congres în 1996. Curtea Supremă a abrogat în 2013 o parte a acestei legi – Defense of Marriage Act -, deschizând de facto drepturile federale de pensionare, succesiune sau reduceri fiscale tuturor cuplurilor căsătorite, indiferent că sunt heterosexuale sau homosexuale. De această dată, răspunsul Curţii va fi definitiv, scrie presa americană.

În prezent, “70% dintre americani, adică peste 216 milioane de persoane, trăiesc într-un stat în care există căsătoria pentru toţi”, după cum a arătat Chad Griffin, preşedintele Human Rights Campaign, cea mai importantă organizaţie de apărarea a drepturilor homosexualilor şi lesbienelor. “Bătălia se duce asupra problemei dacă familiile noastre sunt egale sau sunt de mâna a doua. Însă Constituţia americană nu tolerează o cetăţenie de mâna a doua”, a subliniat el.

Will you?

Iar din secolul 20,   mișcările pentru dobândirea drepturilor civile au inspirat și comunitățile gay să militeze pentru libertatea de expresie și pentru schimbări în legislație,   dar și în atitudinile sociale. În prezent,   bătălia se dă pe toate ”fronturile” pentru legalizarea relaţiilor între adulţi şi obţinerea uniunilor legale indiferent de sex,   dar și pentru alte drepturi pe care familiile ”normale” le au.

Iar din secolul 20, mișcările pentru dobândirea drepturilor civile au inspirat și comunitățile gay să militeze pentru libertatea de expresie și pentru schimbări în legislație, dar și în atitudinile sociale. În prezent, bătălia se dă pe toate ”fronturile” pentru legalizarea relaţiilor între adulţi şi obţinerea uniunilor legale indiferent de sex, dar și pentru alte drepturi pe care familiile ”normale” le au.

În acest context, a mai apărut un semn încurajator pentru membrii comunităţii gay: casa de bijuterii Tiffany a dat publicităţii o reclamă care are în centru, pentru prima dată în istoria ei de 178 de ani, un cuplu gay. Reclama face parte din campania de primăvară pentru noua gamă de verighete Tiffany şi prezintă un cuplu de bărbaţi homosexuali care stau aşezaţi pe treptele din faţa unei case, ţinându-se de mână.
Potrivit reprezentanţilor companiei americane, cuplurile care vor să se căsătorească au văzut dintotdeauna în casa Tiffany şi micile sale cutiuţe albastre un veritabil simbol al iubirii veşnice; astfel că, în 2015, Tiffany trimite un nou mesaj pentru clienţii ei: iubirea se prezintă în multe forme.

Imaginea este doar una dintre cele şapte fotografii realizate de fotograful de modă Peter Lindbergh pentru noua campanie de primăvară a casei Tiffany, care va fi derulată sub sloganul “Will You?” (prescurtarea de la clasica întrebare “Will you marry me?” – “Vrei să te căsătoreşti cu mine?”). Celelalte şase fotografii alb-negru din această campanie publicitară prezintă cupluri heterosexuale. Faptul că firme majore de pe piaţa americană, precum Tiffany, au început să includă cupluri de acelaşi sex în reclamele lor arată că americanii acceptă tot mai mult conceptul de diversitate.

Toleranță și acceptare

Casa de bijuterii Tiffany a lansat această campanie într-o perioadă în care sprijinul populaţiei americane pentru căsătoriile gay a atins un nou nivel record. Aproximativ 55% dintre americani s-au declarat în favoarea legilor care recunosc căsătoriile între persoane de acelaşi sex. În 2004, acest procent era de doar 42%, potrivit Institutului Gallup. Susţinătorii căsătoriilor gay au obţinut recent noi victorii în instanţele din alte două state americane – Alaska şi New Jersey.

Tinerii americani sunt mai dispuşi să susţină căsătoriile gay: 78% dintre americanii cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani spun că acestea ar trebui să fie legale. Ţinând cont de faptul că tinerii vor reprezenta în viitorul apropiat segmentul majoritar de pe piaţă în ceea ce priveşte inelele de logodnă şi verighetele – şi, ca urmare, vor remarca noua reclamă -, casa Tiffany pare să fi luat o decizie înţeleaptă prin această campanie publicitară care susţine ideea de egalitate a căsătoriilor.

În 2014, un alt brand american, Honey Maid, a câştigat simpatie și mai mulți clienți, printr-o campanie care a celebrat diversitatea familială, incluzând în reclamele sale imagini cu familii birasiale şi familii gay. Deşi acele reclame au atras şi câteva comentarii negative, reacţia generală a publicului american a fost una pozitivă, mulţi dintre consumatorii din Statele Unite renunţând la produsele lor preferate pentru a cumpăra produsele Honey Maid.

[stextbox id=”custom”]

Unde se pot căsători legal partenerii de același sex

Căsătoriile gay vor genera o veritabilă industrie,   aducând venituri de 1,  9 miliarde de dolari în statele americane în care ele au fost legalizate,   potrivit unui studiu realizat recent de UCLA School of Law şi Credit Suisse.

Căsătoriile gay vor genera o veritabilă industrie, aducând venituri de 1, 9 miliarde de dolari în statele americane în care ele au fost legalizate, potrivit unui studiu realizat recent de UCLA School of Law şi Credit Suisse.

La data de 1 ianuarie 2015, căsătoria între doi oameni de același sex era legală în 17 țări, plus o parte din America și Mexic: Argentina, Belgia, Brazilia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Luxemburg, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Portugalia, Africa de Sud , Spania, Suedia, Marea Britanie, Uruguay.
Cu excepția Portugaliei, toate aceste țări le permit cuplurilor gay și să adopte copii.
Țări unde se dezbate în prezent recunoașterea legală a căsătoriilor gay
Andorra, Australia, Austria, Chile, China, Columbia, Germania, India, Irlanda, Israel, Italia, Malta, Nepal, Elveția, Taiwan, Thailanda, Turcia, Vietnam – în multe dintre ele există forme de parteneriat civil pentru homosexuali, în altele sunt legi care le permit partenerilor de același sex să adopte copii împreună (cum ar fi Germania).[/stextbox]

Impuse prin lege

Ne aflăm într-un moment istoric, aşadar, şi putem spune că ne întoarcem în timp – căci acceptarea socială a relaţiilor între persoane de acelaşi sex a scăzut în timp. Dacă în epoca antică aceste relaţii erau chiar admirate (în funcţie şi de cultură ori de zona geografică), în zilele noastre s-a ajuns ca multe persoane să le considere nenaturale şi disfuncţionale. Mai ales bisericile s-au opus vehement, reprezentanţii cultelor religioase fiind în cele mai multe cazuri duşmanii principali ai persoanelor gay.

În Grecia antică, relaţiile homosexuale făceau parte din normele sociale și includeau atât latura emoţională, cât şi cea fizică. De preferat, respectivele legături se stabileau între un băiat, un adolescent, și un bărbat adult din afara familiei; scopul lor era, într-un fel, educativ. În Sparta, acest tip de relații erau impuse prin lege, nu doar încurajate.

Termenul folosit în acest context este ”pederastie” și a fost creat de vechii greci prin combinarea cuvintelor ”paides” (”băiat” sau ”copil”) cu ”erasteio” (”a tânji”). Aceste relații erau obișnuite în Grecia Antică, dar și în Japonia, până în timpurile recente, şi în Italia în timpul Renaşterii. Totuși, o legătură similară între doi bărbați adulți nu era privită cu ochi buni de societate.

Gay Marriage Becomes Legal In California

Florența și Veneția, orașele din nordul Italiei cunoscute ca centre ale artei și frumuseții, erau adevărate ”cuiburi” pentru îndrăgostiții homosexuali și pentru relațiile pederaste. În studii publicate recent s-a dezvăluit că marii artiști ai epocii au fost implicați în acest gen de relații și au fost inspirați de ele în arta lor: Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Machiavelli sunt câteva exemple.

Și chiar dacă pare greu de crezut, bărbații se iubeau între ei și într-o societate sobră, precum cea britanică. Se spune că William Shakespeare a fost inspirat în scrierea sonetelor sale de un băiat frumos, un actor ce interpreta de obicei rolurile feminine în piesele de teatru ale vremii.
Iar în ceea ce-i privește pe împărații romani, istoricii au scris despre Traian că avea ca ”favoriți” câțiva băieți tineri și frumoși, pe care îi iubea cu pasiune.

De la ”păcat” la acceptare

Atitudinea de astăzi a societății față de homosexualitate a fost mult influențată de religie. În zonele conservatoare, relațiile între persoane de același sex sunt considerate ”păcat”, ”perversiuni”; în altele, și mai conservatoare, sunt ilegale, iar în cele mai conservatoare, sunt pedepsite cu moartea – mai ales în țări musulmane.

În secolul 19, țările care adoptaseră modelul legislativ francez nu aveau norme specifice împotriva relațiilor homosexuale. Aceste interdicții se regăseau, însă, în statele care își croiseră legi după modelul englez și care pedepseau sodomia cu moartea.

De la sfârşitul secolului 19, a început în Occident o mişcare pentru diversitate, pentru recunoaşterea şi legalizarea drepturilor homosexualilor. În prezent, această mişcare s-a globalizat şi a adăugat la cereri dreptul la căsătorie şi uniuni civile, adopţii, angajare, participare la serviciile militare, acces egal la sănătate şi introducerea unei legalizări anti-violenţă care să protejeze şi minorii care sunt homosexuali.

Emanciparea homosexualilor a pornit dinspre New York, în anii ’60, şi mai devreme cu un deceniu în Europa. Comunitatea gay din Olanda era recunoscută chiar din anii ’40; în anii ’60 apăreau deja primele măsuri pentru diminuarea discriminării în această țară şi pentru acceptare şi toleranţă. În anii ’80 se oficiau în Olanda primele parteneriate homosexuale, iar în 2001 această ţară a devenit prima din lume care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex.

La început de 2015,   în statul american Florida a fost abolită interdicţia privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Florida se află pe locul trei în topul celor mai populate state americane,   cu 20 de milioane de locuitori,   şi a devenit al 36-lea stat unde căsătoriile gay sunt legale. Potrivit Associated Press,   această nouă reglementare ar putea ajuta turismul din Florida,   atrăgând îndrăgostiţii homosexuali care doresc să se căsătorească.

La început de 2015, în statul american Florida a fost abolită interdicţia privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Florida se află pe locul trei în topul celor mai populate state americane, cu 20 de milioane de locuitori, şi a devenit al 36-lea stat unde căsătoriile gay sunt legale. Potrivit Associated Press, această nouă reglementare ar putea ajuta turismul din Florida, atrăgând îndrăgostiţii homosexuali care doresc să se căsătorească.

Reglementări legale

În ultimii ani, tot mai multe ţări au renunțat la legile împotriva homosexualilor, sau la cele care le interziceau acestora serviciul militar; mai mult, se acceptă și din punct de vedere legal, în tot mai multe state, uniunile legale între persoane de același sex.

În Bulgaria relaţiile sexuale între oameni de acelaşi sex au fost legalizate în 1951, în Ungaria şi Cehoslovacia în 1961. În Anglia şi Wales relaţiile homosexuale au fost legalizate în 1967, pentru bărbaţi peste 21 de ani. Scoţia a urmat in 1980, şi Irlanda de Nord în 1982. Vârsta legală a fost scăzută în 1994 de la 21 la 18, şi din nou în 2000 la 16 în Marea Britanie. Această ultimă schimbare a fost făcută cu scopul de a i se da acelaşi tratament ca şi vârstei legale pentru acte sexuale între persoane de sex opus. Cu toate acestea, abia în 2003 au fost scoase din uz legile contra tuturor activităţilor sexuale între persoane de acelaşi sex.

În China nu există nici o lege impotriva relaţiilor homosexuale, dar participanţii sunt deseori condamnaţi ca “derbedei”, fapt ce poate duce la puşcărie şi la “re-educare.” În Japonia nu există legi împotriva acestor relaţii.

Dar în România?

Codul Penal românesc promulgat de Alexandru Ioan Cuza în anul 1864 a fost inspirat mai ales din sistemul francez – care nu mai pedepsea penal homosexualii din anul 1791 – astfel că, în secolul 19, nici în țara noastră nu existau diferenţe între tratamentul relaţiilor sexuale ”normale” sau homosexuale. La sfârşitul secolului 19, Codul Penal transilvănean, aflat în vigoare începând cu anul 1878, pedepsea doar violul homosexual.

Relațiile homosexuale au început să fie incriminate în Codul lui Carol al II-lea din 1937, dar numai dacă provocau ”scandal public”. Această condiție a fost eliminată de comuniști, în 1957, când era ilegal orice raport sexual între persoane de acelaşi sex.

După căderea regimului comunist, în 1989, articolul 200, nefavorabil homosexualilor, a rămas neschimbat, în ciuda numeroaselor intervenții internaționale – motivul autorităților române fiind că articolul reprezintă o “literă moartă” şi că nu mai este pus în aplicare.

Acesta a fost abrogat, într-un final, în 1996, dar relațiile homosexuale au rămas în afara legii, până în anul 2001. Totuși, după aproape cinci decenii de comunism, societatea românească nu pare pregătită să accepte mai mult, cel puțin deocamdată. Așadar, chiar dacă am vedea schimbări la nivel legislativ, o nuntă românească între doi parteneri de același sex nu va fi ceva obișnuit în viitorul apropiat.

 [stextbox id=”custom”]

Celebri, îndrăgostiți, căsătoriți și gay

Ellen Degeneres

Ellen DeGeneres şi Portia de Rossi

Ellen este o cunoscută actriţă de comedie din SUA şi prezentatoare a emisiunii care îi poartă numele. Născută pe 26 ianuarie 1958, ea a recunoscut că este lesbiană în 1997, când a şi început o relaţie cu actriţa Anne Heche, relaţie care a durat până în anul 2000. Din 2004, Ellen a început o frumoasă poveste de dragoste cu actriţa Portia De Rossi (cunoscută din serialul “Ally McBeal”). Cele două blonde s-au căsătorit pe 16 august 2008, iar din 2010, Portia se numeşte, oficial, Portia Lee James DeGeneres.

Elton John şi David Furnish

Celebrul cântăreţ Elton John este un cunoscut homosexual şi apărător al drepturilor comunităţii gay. În tinereţe, a fost logodit şi chiar căsătorit cu femei, apoi s-a autodeclarat bisexual în 1976, pentru ca în 1988 să spună că este homosexual. În 1993 a început o relaţie cu David Furnish, iar cei doi au fost printre primele cupluri din Marea Britanie care au semnat un parteneriat civil legal recunoscut, în 2005. După ce mariajul gay a devenit legal în Anglia, ei s-au şi căsătorit, pe 21 decembrie 2014, la exact nouă ani după parteneriatul civil. Cuplul are doi băieţi, născuţi de o mamă surogat: Zachary Jackson Levon Furnish-John (născut pe 25 decembrie 2010) şi Elijah Joseph Daniel Furnish-John (născut pe 11 ianuarie 2013).

Cynthia Nixon şi Christine Marinoni

Actriţa Cynthia Nixon a devenit cunoscută în urma rolului Miranda, din serialul “Totul despre sex”. Ea a avut o relaţie cu un bărbat în perioada 1988-2003, timp în care a făcut şi doi copii. În 2004, însă, Cynthia a început o relaţie cu o femeie – activista Christine Marinoni. Cele două s-au logodit în 2009 şi s-au căsătorit legal la New York, pe 27 mai 2012. În 2011, Christine dăduse naştere unui băieţel.

Rosie O’Donnell şi Michelle Rounds

la-et-mg-sara-gilbert

Actriţa americană Rosie O’Donnell a recunoscut că este lesbiană în 2002, iar de atunci luptă încontinuu pentru drepturile comunităţii gay, în special pentru dreptul de a adopta copii (ea însăşi are copii adoptaţi). Rosie s-a căsătorit cu o femeie în februarie 2004, în San Francisco – partenera sa era Kelli Carpenter, care a şi născut trei copii în timpul căsniciei, concepuţi prin fertilizare artificială. După despărţirea de Kelli a urmat o altă parteneră, iar din 2011 O’Donnell a început o relaţie cu Michelle Rounds; cele două s-au căsătorit pe 9 iunie 2012 la New York.

Sara Gilbert şi Linda Perry

Pe Sara Gilbert o ştim din serialul “Roseanne”, iar Linda Perry este cântăreaţă, solistă a trupei 4 Non Blondes. Cele două s-au căsătorit în martie 2014, iar în septembrie au anunţat că Sara este însărcinată. Gilbert a mai născut o fetiţă în august 2007, în timpul relaţiei cu o altă femeie, producătoare TV Allison Adler.

[/stextbox]

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu