Gazsi Pityu. Povestea vinului blând ce desfată sufletul

Vinul lui Pityu este gustat și apreciat de medici, politicieni, oameni de afaceri, artiști, vânători etc. Chiar dacă minunata licoare nu este produsă în cantitate industrială, a trecut de mult granița țării. Este apreciată nu numai de români, ci și de olandezi, nemți, italieni, spanioli. Vestea vinului ademenitor s-a dus până pe îndepărtatul continent al Americii, în Uruguay. Povestea acestui vin începe în urmă cu un secol, într-una din viile Crasnei, județul Sălaj, unde în fiecare toamnă soarele își lasă razele să cadă peste boabele de struguri pentru a le da dulceață și aromă.

 Bun e vinul lui Ștefan!

Solyom Sandor Istvan, „Pityu”, cum îl numesc cei apropiați, a crescut de mic printre lăstarii de vie și a deprins munca deloc ușoară de la străbunici. În cinstea străbunicului, Gazsi Pityu, care iubea foarte mult via, micul producător sălăjean a dat același nume vinului său. Din păcate, fiind un producător foarte mic nu-și permite să intre pe piața magazinelor cu vinul. Etichetarea, ambalarea și tot ce ține de comercializare ar însemna eforturi financiare pe care nu și le permite. Dar nu a renunțat la ideea de a-și vedea vinul îmbuteliat elegant. Astfel și-a procurat un dispozitiv de îmbuteliere și a creat propria etichetă. Iar de sărbători aceste sticle sunt cadouri pentru prieteni: „Fac doar cadou, nu comercializez asemenea de sticle. Trebuie să ai cantități mari de vin ca să începi demersuri pentru etichetare”. Ca producător individual vinde în târguri sau de acasă, cu 7 lei litrul de vin. Un preț mult prea mic având în vedere munca și timpul petrecut pentru a aduce pe lume un vin atât de fin și tare totodată. În ciuda greutăților, Pityu nu se descurajează, participă an de an la concursuri, iar vinul său a luat rând pe rând argintul, aurul la concursuri de degustare organizate în țară, dar și în Ungaria. Premiile sunt într-un fel răsplata pentru ambiția și încăpățânarea ardeleanului de a nu renunța la preocupările vechi de sute de ani din această zonă.

Via, moștenire de la tatăl său, avea la început 500 de butuci: „După 1989 am tot plantat soiuri noi, iar acum am ajuns la 2.500 de butuci. Merg pe al optulea an de recoltă cu soiul de struguri Bianca, iar cel mai nou soi de struguri este Cabernet”. Ardeleanul mai cultivă soiurile Fetească Albă, Merlot și Othello. Trecerea de la soiurile de vie tradiționale la soiurile mai noi se face treptat. De aici vine originalitatea vinului, butucii de vie cu soiuri noi conviețuiesc bine împreună cu butuci de vie de 100 de ani. La un singur soi a fost nevoit să renunțe: „Vița de vie Nova nu o mai cultiv deloc. Conține anumite substanțe care nu fac bine sănătății omului și nici cereri pentru vinul rose nu mai sunt. Cele mai solicitate acum sunt vinurile de culoare roșu și alb”.

Pofta ce-am poftit: vin, mâncare la ceaun, vin

Pasionatul de viticultură a lucrat într-un mediu foarte toxic timp de 31 de ani ca tehnician la Combinatul Siderurgic din Reșita. „Mulți dintre colegii mei nu mai sunt. Era foarte toxic”, povestește el . De nouă ani de când a ieșit la pensie are grijă de cei 25 de ari de vie, dar și de 15 ari de livadă cu diverși pomi fructiferi: pruni, peri, caiși, piersici, cireși etc. Nu s-a dezis nici de o mai veche pasiune, gătitul. Are chiar diplomă de bucătar. Cea mai mare masă a pregătit-o la o nuntă. Atunci a gătit la ceaun un tăuraș de 350 de kg, zece miei de un an și un porc. A fost nevoie de șase ceaune de 50 de litri pentru a pregăti toată mâncarea. Pityu și-a demosntratat abilitățile de excelent bucătar și cu prilejul unor schimburi culturale. Crăsnanii au primit vizita unei trupe de dansuri tradiționale din Uruguay. Cu acest prilej uruguayenii au făcut cunoștință și cu răcorosul vin Gazsi Pityu.

Ca bun cunoscător al vinului de Crasna și al gastronomiei, în general, Pityu recomandă: „Vinul roșu Gazsi Pityu merge bine alături de ceafă, cotlet de porc și piept de pui la grătar. Vinul alb este perfect lângă mâncarea la ceaun: bograci din carne de vită și vânat sau bobgulaș din carne de oaie, miel ori afumătură”.

Ușile deschise ale uitării

În vie se găsește și beciul moștenit odată cu plantația. Ușa din lemn dispune de un sistem ”antiefracție” foarte ingenios conceput de înaintași doar din lemn și fier. Acum cel folosit este beciul construit de Pityu. Aici se păstrează butoaiele cu vin, țuică, bijuterii bachice și culinare, vin vechi de douăzeci de ani, compoturi și murături ( delicatese- renglote la murat). Materia primă e luată chiar din livada cu pomi vecină plantației de vie. Deasupra beciului există camere cu paturi pentru turiștii cărora le place să zobovească și pe noapte. În vie cu muzică, orchestră și cor s-a ținut inclusiv logodna fetei lui Pityu cu ginerele venit tocami din Olanda. A fost o petrecere pe cinste care a încălzit inimile tuturor invitaților.

În Crasna, aproape toată lumea cultivă viță de vie, iar cei cu dare de mână au și o cramă, unde vinul se așează cu binișorul până să devină licoarea cea răcoroasă și armonioasă din pahare. În total, există 640 de beciuri, iar cel mai vechi datează din anul 1831. Are 183 de ani vechime și aparține profesorului Boda Bela care predă la liceul din localitate. Beciul este un ansamblu deosebit, solid, construit numai din lemn, inclusiv cuiele sunt confecționate din lemn (grinzi de 40 de cm, ușa dintr-o singură scândură de 80 de cm ). A fost prădat de două ori, în timpul celui de-al doilea război mondial, când a fost spart de către soldații ruși și, în perioada 1959-1960, la colectivizare, când s-a confiscat totul. Beciul este o istorie a vinului care stă în picioare, un monument viu.

Pityu cunoaște toate poveștile nespuse din vie, este ghid și la următoarea poposire, un beci care își mai păstrează ”arhitectura” irezistibilă, veche de un secol și mai bine. Acoperișul este confecționat din vițele de vie uscate, după o tehnică anume care, din păcate, nu se mai folosește în prezent.

Rondu-n vie

În fața noastră, se întind și câteva vii în paragină, nelucrate. „Din păcate, tinerii nu au fost prea interesați de vie, totuși se simte încet o schimbare”, spune viticultorul. Copiii săi nici unul nu continuă tradiția, fata este căsătorită în Olanda, iar băiatul locuiește în Oradea, lucrează ca tehnician dentar. „Atât să lucrezi cât crezi că poți”, a fost îndemnul celui din urmă.

„După 90, aveam pază și poartă la intrarea în vii. Paznicul cunoștea fiecare vie. Acum fiecare este pe cont propriu. Foarte greu ne strângem toți proprietarii”, spune nostalgic Pityu.

La via lui, pe post de paznic, stă un soldat din tablă. De fapt, e vorba de un cadou făcut de prietenii săi, vânătorii, care adesea au petrecut la vie cu vin molcom după o zi aspră de vânătoare.