“Doamnele de Fier” din politica mondială

Marea Britanie are o femeie premier, pentru a doua oară în istorie. Theresa May este deja numită „noua Doamnă de Fier”, după predecesoarea sa, Margaret Thatcher, care a ajuns în fruntea Guvernului britanic în anul 1979. De altfel, cam toate femeile care au avut la un moment dat puterea în mână, indiferent de ţară, au fost numite astfel – inclusiv  Golda Meir, care a fost premier al Israelului cu ceva timp înainte de „era” Thatcher.

Theresa May: „ Nu îmi afişez sentimentele”

Există câteva trăsături ale noului premier britanic, Theresa May, ce o recomandă pentru titlul de „Doamna de Fier” – lipsa de carismă, autoritatea şi competenţa, exigenţa şi pragmatismul. Se aseamănă foarte mult cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, după cum a observat presa internaţională: ambele sunt fete de pastori, nu au copii şi sunt politiciene conservatoare deschise şi pragmatice. Ambele par reci, necomunicative, iar Theresa May (sau echipa sa) a început deja să lucreze la acest aspect, încercând să îşi „îndulcească” puţin imaginea prin transmiterea unor fotografii personale presei.

Dar totuşi: „Nu fac înconjurul platourilor de televiziune. Nu stau la bârfe în timpul meselor. Nu o să beau prin barurile Parlamentului. Nu îmi afişez sentimentele. Doar îmi fac treaba”. Sunt cuvintele prin care se autoprezintă noua şefă a executivului de la Londra.

Iar atunci când unul dintre colegii săi a descris-o drept „o femeie extrem de dificilă”, replica ei a fost rapidă: „Următorul care-şi va da seama de acest lucru este Jean-Claude Juncker” – asta pentru că principala sarcină a noului premier este să poarte negocieri cu preşedintele Comisiei Europene pentru ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar.

Iar sarcina sa nu este deloc uşoară, deşi este eurosceptică prin convingere; trebuie, în primul rând, să menţină unitatea ţării sale şi să-i asigure stabilitatea din toate punctele de vedere. Theresa May a rămas o persoană credibilă pentru ambele tabere – pro şi contra Brexit – datorită abordării sale responsabile a problemei, fără derapaje extremiste. Ea este o conservatoare care se plasează mai degrabă în zona de dreapta a Partidului Conservator, chiar dacă în prezent are un discurs orientat spre temele mai sociale, încercând astfel să-şi estompeze imaginea de persoană insensibilă.

Theresa May a fost aleasă deputat în 1997, iar în perioada 2002-2003 a fost prima femeie care a ajuns secretar general al Partidului Conservator. Între anii 1999 şi 2010, Theresa May a avut mai multe sarcini în guvernul din umbră al conservatorilor, din 2005 fiind mâna dreaptă a lui David Cameron. Odată ajuns şef al executivului, în 2010, acesta a recompensat-o cu postul de ministru de interne, funcţie pe care May a deţinut-o neîntrerupt de atunci şi în care s-a remarcat prin fermitate, indiferent că a fost vorba despre delincvenţi, imigranţi ilegali sau predicatori islamişti.

Cele mai puternice femei ale lumii

Cel mai probabil, noua funcţie o va aduce pe Theresa May în clasamentul celor mai puternice femei din lume, care este dominat, de şase ani, de cancelarul german, Angela Merkel. Topul este realizat de revista Forbes, iar anul acesta, pe locul doi s-a clasat Hillary Clinton, candidata democraţilor la alegerile prezidenţiale din SUA, urmată de Janet Yellen, preşedintele Rezervelor Federale a SUA.

În realizarea clasamentului au fost luate în considerare patru criterii: banii pe care îi administrează fiecare femeie inclusă în top, prezenţa în media, sferele de influenţă şi impactul, analizat atât în domeniul de activitate al fiecăreia, cât şi în afara lui.

Potrivit editorilor Forbes, Angela Merkel se află tot pe primul loc, pentru că a reuşit să convingă economii europene cu probleme, cum ar fi Grecia şi Spania, să accepte logica fiscală a Germaniei. În acelaşi timp, Angela Merkel şi-a folosit autoritatea pentru a-i convinge pe cetăţenii şi politicienii germani să îi accepta soluţiile la diverse probleme.

Între primele 20 de poziţii se mai află personalităţi precum şefa FMI, Christine Lagarde (locul 6), preşedintele Coreei de Sud, Park Geun-hye (12), prima doamnă a SUA, Michelle Obama (13), preşedintele statului Chile, Michelle Bachelet (18), sau şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini (19).

Femeile la conducere: situaţia globală

Chiar dacă aceste doamne sunt prezente şi vizibile la nivel mondial, femeile sunt slab reprezentate la guvernare, în majoritatea ţărilor. A crescut numărul doamnelor alese în funcţii de conducere, procentul global fiind de 22, 6% în ceea ce priveşte funcţiile parlamentare, în 2016. Multe ţări iau măsuri pentru a mări acest procent. Însă în cele tradiţional patriarhale, femeile au foarte puţine şanse să îşi facă o carieră, măcar, nicidecum să ajungă în funcţii de conducere. Astfel, interesele lor sunt slab reprezentate, iar situaţia rămâne neschimbată.

Chiar şi în ţările unde femeile reuşesc să ajungă la putere, ele primesc locuri în ministere sau instituţii mai puţin importante, sau în domeniul social, sănătate sau educaţie, mai puţin în finanţe sau apărare, de exemplu, respectiv domenii percepute drept „masculine”. Iar în multe ţări femeile au şanse să îşi construiască o carieră politică dacă au un bărbat din familie aflat deja acolo, în poziţii-cheie.

Femeile sunt dezavantajate şi la salarizare: la nivel global, ele câştigă doar 52% din cât sunt plătiţi bărbaţii, potrivit Forumului Economic Mondial. Organizaţia a urmărit diferenţa între femei şi bărbaţi timp de 10 ani, iar Institutul de Politici Economice a comparat grila de salarizare din Statele Unite, 1979 şi 2016. Pe atunci, femeile din SUA câştigau aproximativ două treimi din cât primeau bărbaţii. Acum, datele trec un pic peste 80%.

Schimbări petrecute din 1979 până în 2016

CNN a publicat o analiză interesantă, imediat după aflarea veştii că Theresa May va ocupa postul de premier în Marea Britanie – a doua femeie, după Margaret Thatcher, la distanţă de 37 de ani de aceasta. Aşadar, CNN a făcut analiza schimbărilor în ceea ce priveşte implicarea femeilor în conducere şi în politică, în cei 37 de ani. Jurnaliştii notează că unele lucruri au rămas aceleaşi – cum ar fi faptul că Regina Elizabeta încă se află pe tronul Palatului Buckingham. Şi, chiar dacă a crescut numărul femeilor care au un cuvânt de spus, încă sunt puţine care conduc ţări – dar cele care fac legi sunt mai multe.

Astfel, dacă în 1979 erau atât de puţine femei în parlamente, încât Uniunea Interparlamentară nu are statistici cu privire la acea vreme, acum numărul de parlamentari de sex feminin a crescut de la aproximativ unul din 10 la nivel mondial la unul din cinci.

Mai important: acum femeile pot vota în fiecare colţ al lumii. Acest lucru ar putea părea o nebunie azi, dar în 1979 mai multe ţări nu permiteau femeilor să voteze. Este inclus aici şi statul Lichtenstein, ultima ţară din Europa care a acordat drept de vot pentru femei (în jurul anului 1984). Arabia Saudită a fost ultimul stat din lume care a acordat femeilor dreptul la vot, în 2015, potrivit articolului CNN.

La fel de important este faptul că femeile au mai mult control asupra vieţii lor, ceea ce se traduce şi prin faptul că numărul mediu de naşteri la nivel mondial a scăzut în mod constant în ultimii zeci de ani. Experţii folosesc această statistică drept un ghid dur pentru cât de mult control deţin femeile asupra propriilor vieţi, potrivit CNN. Cu cât mai puţini copii are, cu atât aceasta exercită un mai mare control. ONU susţine că o rată mai scăzută a natalităţii ajută femeile să scape de sărăcie. Acelaşi efect îl are şi educaţia, iar în acest domeniu s-au făcut progrese mari. În 1979, în întreaga lume erau aproape 80 de milioane de fete de vârsta şcolară care nu mergeau la studii. Acum numărul este mai puţin de jumătate, chiar dacă populaţia totală la nivel mondial a crescut cu 60%.

 

[stextbox id=”custom”]

Premiere stabilite de femei în politică

• Sukhbaataryn Yanjmaa, Mongolia (1953–1954): Prima femeie preşedinte (activ) din lume
• Sirimavo Bandaranaike, Sri Lanka: prima femeie prim-ministru (iulie 1960)
• Golda Meir, Israel: A patra femeie din lume şi prima din Israel care a fost aleasă premier (17 martie 1969 – 3 iunie 1974).
• Isabel Perón, Argentina (1974–1976): prima femeie preşedinte din lume (formal, după moartea soţului său)
• Margaret Thatcher: Prima femeie care a ocupat funcţia de premier al Marii Britanii (4 mai 1979 – 28 noiembrie 1990).
• Vigdís Finnbogadóttir, Islanda (1980–1996): Prima femeie din lume aleasă în funcţia de preşedinte şi prima care a ajuns la un nivel atât de înalt fără să aibă un tată sau un soţ care să fi fost, la rândul său, lider
• Mary McAleese, Irlanda (1997–2011): Prima dată când o femeie i-a succedat unei alte femei la conducerea unei ţări
• Sri Lanka (1994–2000): Prima dată în istorie când o naţiune a avut la conducere o femeie prim-ministru (Sirimavo Bandaranaike) şi una în funcţia de preşedinte, simultan (Chandrika Kumaratunga). Tot în Sri Lanka, în 1994, a fost prima dată când o femeie i-a succedat alteia în funcţia de premier.
• Jóhanna Sigurðardóttir, Islanda (2009–2013): Prima dată când o lesbiană declarată a devenit preşedinte; şi primul lider mondial care s-a căsătorit cu partenerul de acelaşi sex, în timpul mandatului.
• Benazir Bhutto, Pakistan (1988–1990): Prima femeie premier într-o ţară majoritar musulmană;

[/stextbox]

Date statistice (2015): Femeile în parlamentele lumii

• Doar 22% din parlamentari erau de sex feminin, într-o statistică din 2015, aplicată la nivel mondial. În 1995, procentul era de 11, 3%.
• În august 2015, 11 femei erau şefi de stat şi 10 şefi de Guvern.
• Rwanda are cel mai mare număr de femei parlamentari, 63, 8% în camera inferioară.
• La nivel global, există 37 de state în care femeile sunt prezente în proporţie de sub 10% în parlamente.

Patru femei care au făcut istorie în politică

Golda Meir (3 mai 1898 – 8 decembrie 1978) a fost profesor şi politician din Israel, prima femeie din această ţară care a ocupat funcţia de premier şi a patra la nivel mondial.

Indira Priyadarshini Gandhi (19 noiembrie 1917 – 31 octombrie 1984) a făcut istorie în India, fiind prima şi singura femeie ce a deţinut funcţia de prim-ministru. Tatăl său, Jawaharlal Nehru, a fost primul premier al Indiei. Indira a deţinut această funcţie din 1966 până în1977, apoi din nou, din 1980 până când a fost asasinată, în 1984. Astfel, este al doilea cel mai longeviv premier, după tatăl său.

 

Baroneasa Margaret Hilda Thatcher (13 octombrie 1925 – 8 aprilie 2013) a fost premier al Marii Britanii în perioada 1979 – 1990 şi lider al Partidului Conservator din 1975 până în 1990. A fost cel mai longeviv premier britanic din secolul 20 şi prima femeie care a deţinut această funcţie. Un jurnalist sovietic a numit-o „Doamna de Fier”, o poreclă care a rămas de atunci în istorie, potrivindu-se perfect cu stilul său de a face politică şi de a conduce, fără compromisuri.

Benazir Bhutto (21 iunie 1953 – 27 decembrie 2007) a obţinut două mandate de premier în Pakistan, 1988–1990 şi 1993–1996. Ascensiunea ei s-a datorat şi faptului că făcea parte dintr-o familie puternică, fiind cea mai mare fiică a lui Zulfikar Ali Bhutto, fost premier şi fondator al PPP (Pakistan Peoples Party). A fost prima femeie aleasă în mod democratic într-o ţară islamică. În 1982, devenea prima femeie care conducea un partid politic important (PPP). În 1988 devenea prima femeie premier într-o ţară islamică şi a rămas singura, în istoria Pakistanului. Benazir Bhutto a fost asasinată în decembrie 2007, cu două săptămâni înainte de alegeri, fiind favorita electoratului. Partidul său a câştigat alegerile, iar soţul ei a devenit preşedinte, funcţie pe care a deţinut-o din 2008 până în 2013.