Cine sunt bogaţii lumii şi cum au făcut averi
Nu mai este nicio noutate pentru nimeni faptul că în lumea asta încă există oameni care mor de foame, care abia supravieţuiesc şi care nu au cunoscut niciodată minimele condiţii de confort. De asemenea, nu este o noutate nici faptul că există oameni atât de bogaţi, încât mulţi dintre noi nici nu putem cuprinde cu imaginaţia stilul lor de viaţă. Însă atunci când vedem cifre ce ilustrează aceste inegalităţi, totul devine mai şocant.
Organizaţia nonguvernamentală Oxfam a pus totul pe hârtie: 1% din populaţia lumii are o avere cât toţi ceilalţi 99%. Sau cele mai bogate 62 de persoane ale lumii au, laolaltă, tot atât cât au 3, 5 miliarde de oameni consideraţi săraci.
Inegalităţi uriaşe
Oxfam a publicat aceste cifre pentru a semnala cât de mult s-au adâncit inegalităţile sociale şi economice în ultimii ani: “Anul trecut, Oxfam estimase că 1 % vor poseda mai mult decât restul lumii în 2016. Această predicţie s-a realizat, de fapt, în 2015, cu un an mai devreme”, subliniază raportul, citat de presa internaţională. Organizaţia britanică le-a sugerat această temă de discuţie participanţilor la Forumul economic mondial de la Davos (Elveţia), precizând şi faptul că primele 62 cele mai bogate persoane din lume deţin, de-acum, aproape tot atât cât jumătate din populaţia lumii – adică aproximativ 3, 5 miliarde de persoane
Bogăţia acestor 62 de persoane – dintre care 53 sunt bărbaţi – a crescut cu 44% începând din 2010, în timp ce cea a celor 3, 5 miliarde de persoane cele mai sărace a scăzut cu 41%, precizează Oxfam în acest studiu, citat de agenţia Reuters. Jumătate dintre aceşti “superbogaţi” provin din Statele Unite ale Americii, 17 sunt originari din Europa, iar ceilalţi din alte ţări, precum China, Brazilia, Mexic, Japonia şi Arabia Saudită.
Problema este că 9 din 10 firme mari şi aproximativ 7.600 de miliarde de dolari deţinuţi de aceste persoane sunt plasaţi în paradisuri fiscale. Dacă, aşa cum este normal, s-ar încasa impozite din veniturile acestor bogaţi, ţările ar obţine anual cu 190 de miliarde de dolari în plus, a calculat Gabriel Zucman, un profesor de la Universitatea din California.
Tot potrivit lui Zucman, care citează Oxfam, până la 30% din bogăţia totală a Africii este deţinută în paradisuri fiscale, ceea ce reprezintă pierderi în valoare de 14 miliarde de dolari pentru veniturile fiscale în fiecare an.
“Întreprinderile multinaţionale şi elitele bogate nu urmează aceleaşi reguli ca ceilalţi, refuzând să plătească taxe de care societatea are nevoie pentru a funcţiona. Faptul că 188 dintre primele 201 întreprinderi din lume sunt prezente în cel puţin un paradis fiscal arată că este timpul să se treacă la acţiune”, conchide raportul, citat de AFP.
Bill Gates
Dar cine sunt cei mai bogaţi oameni ai lumii? Pe mulţi dintre ei îi ştim, pentru că sunt prezenţi şi implicaţi în viaţa socială, despre alţii nu am prea auzit, fie pentru că preferă o existenţă discretă, fie pentru că ştirile despre ei nu ajung până la noi.
Pe primul loc în topul Forbes pe anul 2015 a fost tot Bill Gates, fondatorul Microsoft, care a împlinit anul trecut 60 de ani. Gates este de câţiva ani buni cel mai bogat om din lume, cu o avere ce depăşeşte 79 de miliarde de dolari, pe care o foloseşte şi în scopuri caritabile. Din dorinţa de a schimba în bine lumea, a înfiinţat, împreună cu soţia sa, Fundaţia Bill & Melinda Gates, în conturile căreia a donat până acum mai mult de 30 de miliarde de dolari.
Potrivit prezentării Forbes, Fundaţia militează pentru eliminarea poliomielitei din ţări unde încă există şi s-a angajat să eradicheze malaria, cheltuind în acest scop 500 de milioane de dolari; de asemenea, a donat 50 de milioane de dolari pentru lupta împotriva Ebolei în Africa de Vest. În Statele Unite ale Americii, Gates sprijină educaţia şi studenţii talentaţi, acordând burse generoase.
Carlos Slim Helu
Mexicanul Carlos Slim Helu s-a situat în unii ani pe primul loc în topul bogaţilor, depăşindu-l pe Bill Gates. În 2015, s-a clasat iarăşi pe locul doi, cu o avere de circa 77 miliarde de dolari, strânsă cu ajutorul afacerilor din domeniul telecomunicaţiilor. Forbesc scrie că, dacă apelaţi telefonic pe oricine din America Latină, sunt şanse mari ca reţeaua să fie controlată de Carlos Slim Helu.
Compania lui, America Movil este prezentă în 18 ţări din America – inclusiv firma TracFone în Statele Unite ale Americii – şi deţine peste 265 de milioane clienţi, mai scrie Forbes. În Mexic, America Movil are o cotă de 70% din piaţa telecom mobile şi 80% din piaţa telefoniei fixe, în ciuda legislaţiei care interzice companiilor să controleze mai mult de 50% din piaţa telecomunicaţiilor (drept pentru care Slim a vândut câteva acţiuni, pentru a intra în legalitate). Slim a intrat şi în sectoarele retail, industriale şi financiare din Mexic, prin controlul conglomeratului industrial Grupo Carso şi firma financiară Grupo Financiero Inbursa. În Statele Unite ale Americii, deţine pachete minoritare în Saks Fifth Avenue şi New York Times. S-a remarcat şi prin actele caritabile, asociindu-se chiar cu marele său „rival”, Bill Gates, dar şi cu fundaţia unui alt Bill celebru, fostul preşedinte american Clinton.
Warren Buffet şi Amancio Ortega
Americanul Warren Buffet se menţine în top la vârsta de 85 de ani, cu o avere de peste 72 de miliarde de dolari. Buffet face în continuare bani fără prea mari eforturi, iar averea sa creşte, cu toate că donează miliarde de dolari, prin compania sa, Berkshire Hathaway. Şi Buffet finanţează Fundaţia Bill & Melinda Gates, dar şi alte diverse fundaţii, în special dedicate copiilor. Berkshire Hathaway este a cincea cea mai valoroasă companie publică din S.U.A., cu un capital de piaţă de 350 de miliarde de dolari. În ciuda averii incredibile, Buffet şi-a păstrat de-a lungul anilor aceeaşi casă, a rămas la fel de modest în ceea ce priveşte stilul de viaţă şi plănuieşte să îşi lase cea mai mare parte a averii fundaţiilor caritabile, nu copiilor săi.
Pe locul 4 în topul bogaţilor apare un spaniol de 79 de ani, Amancio Ortega, cu o avere de circa 64, 5 miliarde de dolari. Potrivit Forbes, el este cel mai bogat retailer din lume, deţinând 60% din acţiunile companiei Inditex, cunoscută pentru brand-urile Zara, Bershka, Pull and Bear sau Stradivarius. Ortega are acţiuni într-o continuă creştere în domeniul imobiliar, în valoare de aproximativ 5 miliarde de dolari, multe dintre ele fiind achiziţionate la preţuri foarte mici în timpul crizei financiare, mai scrie Forbes. Este un „colecţionar” de clădiri, între care se numără celebrul Torre Picasso, skyscraper-ul cu 43 de etaje din Madrid, dar şi clădiri în Madrid, New York şi Londra în valoare de 830 de milioane de dolari, având un total de 26 de astfel de proprietăţi.
Potrivit Forbes, Ortega a crescut în familia unui muncitor feroviar şi şi-a început cariera ca vânzător într-un magazin de cămăşi. Împreună cu soţia sa de atunci, Rosalia Mera, decedată în prezent, a început să confecţioneze rochii şi lenjerie intimă în sufrageria lor.
Larry Ellison şi fraţii Koch
Larry Ellison este ocupantul locului 5 în topul bogaţilor; este om de afaceri, antreprenor şi filantrop, cunoscut ca fondator al companiei Oracle. Are 71 de ani şi o avere de circa 54 de miliarde de dolari, câştigată în urma companiei pe care a fondat-o în 1977 şi pe care a condus-o de atunci. Este unul dintre cei mai excentrici miliardari ai Americii, iubitor de adrenalină, de sporturi extreme şi de maşini exotice. S-a căsătorit şi a divorţat de patru ori şi are doi copii. Fiica lui, Megan Ellison, este o producătoare de film de succes. Aceasta a fondat Annapurna Pictures, care a fost în spatele unor filme precum Zero Dark Thirty şi American Hustle.
Următorii pe lista celor mai avuţi oameni din lume sunt fraţi – Charles Koch, de 80 de ani, cu o avere de circa 43 miliarde de dolari, şi David Koch, de 75 de ani, cu o avere similară. Fraţii Koch sunt foarte influenţi în afaceri, ca şi în politică, fiind la conducerea unui imperiu ce continuă să crească în fiecare an şi pe care l-au moştenit de la tatăl lor.
Charles conduce din 1967 Koch Industries, a doua cea mai mare companie privată din America la momentul actual. Compania se ocupă cu fabricarea conductelor de petrol, rafinăriilor, materialelor de construcţii, dar şi a prosoapelor de hârtie şi cupe Dixie. Şi fraţii Koch sunt cunoscuţi filantropi, susţinând educaţia şi oferind burse studenţilor de culoare.
Familia Wal-Mart
Între cei mai bogaţi oameni din lume se află mai mulţi membri ai familiei Walton, urmaşi ai fondatorilor celebrului lanţ american de magazine Wal-Mart. Prima pe listă, pe locul 8, apare Christy Walton, care este, totodată, cea mai bogată femeie din America şi din lume, cu o avere ce depăşeşte 41 de miliarde de dolari.
Potrivit Forbes, Christy s-a căsătorit cu John Walton, un medic de război în Vietnam, care aparţinea celei mai bogate familii din lume; iar când acesta a murit într-un accident aviatic în 2005, Christy Walton a moştenit întreaga lui avere. Ea este cea mai bogată din familia Walton datorită unei investiţii pe care John a făcut-o în producătorul de energie solară First Solar, mai notează Forbes. Cea mai mare parte a proprietăţilor ei se găseşte în Wal-Mart, compania fondată de socrul său, Sam Walton, şi fratele acestuia, James, în 1962. Christy a primit 470 de milioane de dolari din dividente în 2014. Aceasta duce o viaţă retrasă în Jackson, Wyoming, împreună cu fiul ei.
Jim Walton este pe locul 9 în top, fiind cel mai mic dintre fiii lui Sam Walton, fondatorul Wal-Mart. El are 68 de ani şi o avere de circa 40 de miliarde de dolari, de pe urma companiei care include peste 11.000 de magazine în 27 de ţări. Jim Walton este şi CEO al Băncii Arvest, fondată de familia sa, care are sucursale în Arkansas, Kansas, Oklahoma şi Missouri. Banca are acţiuni în valoare de 15 miliarde de dolari şi a avut un profit net de 130 de milioane de dolari în 2013, potrivit Forbes.
Alte două doamne în top
Liliane Bettencourt, franţuzoaica ce a moştenit L’Oreal, are acum 93 de ani şi o avere de circa 40 miliarde de dolari. Liliane este fiica fondatorului L’Oreal, Eugène Schueller, alături de care a muncit, în companie, de la vârsta de 15 ani. A avut o relaţie foarte strânsă cu tatăl ei, în condiţiile în care şi-a pierdut mama la vârsta de 5 ani.
Pe de altă parte, relaţia cu propria fiică, Francoise Bettencourt-Meyers, este una marcată de conflicte. Francoise şi-a dat în judecată mama, considerând că nu mai este capabilă că îşi gestioneze singură averea şi viaţa personală, din cauza unor probleme psihice. Ca urmare, din 2014, Francoise gestionează averea, iar fiul acesteia, Jean-Victor Meyers, supervizează întreaga afacere, plus viaţa personală a bunicii şi relaţia dintre cele două, din ordinul unui judecător care l-a declarat singurul în măsură să ţină lucrurile sub control în familia Bettencourt-Meyers.
Peste ocean, în America, o altă moştenitoare Wal-Mart are la dispoziţie o avere uriaşă, de circa 39 miliarde de dolari. Este vorba despre Alice Walton, în vârstă de 66 de ani, fiică a lui Sam Walton. Alice este o mare iubitoare de artă şi îşi foloseşte averea pentru această pasiune, având în colecţia sa personală lucrări ale marilor artişti precum Andy Warhol, Norman Rockwell şi Georgia O’Keeffe. De asemenea, se ocupă de partea administrativă din domeniul artei, deschizând Muzeul de Artă Crystal Bridges din oraşul natal Bentonville, Arkansas, în 2011. Câteva piese din muzeu le-a donat din colecţia proprie şi sunt estimate la sute de milioane de dolari. În 2014, Alice a achiziţionat o casă în New Jersey proiectată de Frank Lloyd Wright.
Pe locul 12 în topul Forbes apare un alt Walton, Samuel Robson, cu o avere de 39 miliarde de dolari, fiind urmat de Bernard Arnaul (37, 2 miliarde), Michael Bloomberg (35, 5 miliarde) şi Jeff Bezos (34, 8 miliarde).
O prezenţă aparte în topurile Forbes este tânăra Elizabeth Holmes, o antreprenoare de 31 de ani care a reuşit să pună singură pe picioare o companie evaluată la 9 miliarde de dolari, Theranos. Holmes este cea mai tânără miliardară „self-made” din lume – ceea ce înseamnă că şi-a construit averea prin forţe proprii. Ea şi-a înfiinţat compania pe când avea doar 19 ani, reuşind să revoluţioneze industria de testare a sângelui. Ideea i-a venit după moartea unchiului său, bolnav de cancer, dar şi din propria fobie faţă de ace, după cum singură a mărturisit. Pe scurt, Elizabeth a reuşit să creeze o tehnologie care le oferă pacienţilor posibilitatea de a li se realiza peste 240 de teste de sânge, începând de la colesterol la cancer, doar cu ajutorul câtorva picături de sânge – prin colectarea nano-probelor de sânge extrase printr-o simplă înţepătură a degetului.
Elizabeth Holmes apare pe locul 6 în topul celor mai bogaţi antreprenori sub 40 de ani şi pe locul întâi în topul femeilor care au reuşit prin forţe proprii, cu o avere estimată la 4, 5 miliarde de dolari.
Tinerii miliardari
Evan Spiegel este pe locul 12 în topul Forbes al celor mai bogaţi antreprenori sub 40 de ani şi este cel mai tânăr miliardar din lume. Împreună cu un coleg de la Universitatea Stanford, Bobby Murphy, Spiegel a dezvoltat aplicaţia Snapchat, folosită de circa 100 de milioane de persoane, zilnic. Cei doi au realizat aplicaţia în 2011, iar în 2013 deja au primit de la Facebook o ofertă de 3 miliarde de dolari, pentru aceasta – dar au refuzat. În 2015, compania lor avea o valoare estimată de 15 miliarde de dolari.
O altă prezenţă în acest clasament al tinerilor miliardari este Nathan Blecharczyk (Statele Unite), care la 31 de ani are o avere de 1, 9 miliarde de dolari. Este cofondatorul Airbnb, un site care listează peste un milion de case sau camere pentru a fi închiriate.
În topul tinerilor bogaţi majoritatea sunt moştenitori sau membri ai unor familii foarte bogate, cum ar fi Julio Mario Santo Domingo III, Tom Persson (H&M), Anton Kathrein, Jr. Sau Tatiana Casiraghi.
[stextbox id=”custom”]
Cei mai bogaţi oameni din lume
Forbes: În total, 1.191 dintre bogaţii planetei şi-au construit averile singuri, în timp ce doar 230 şi-au moştenit întreaga avere şi 405 dintre ei au moştenit o parte din banii pe care îi deţin.
- Bill Gates
- Carlos Slim Helu
- Warren Buffet
- Amancio Ortega
- Larry Elison
- Koch Brothers
- Christy Walton
- Jim Walton
- Liliane Bettencourt
- Alice Walton
[/stextbox]