Cele mai (re)cunoscute opere de artă ale lumii
Românii sunt invitaţi în această perioadă să doneze pentru “Cuminţenia Pământului”, una dintre cele mai cunoscute sculpturi realizate de Constantin Brâncuşi – totodată, una dintre cele mai cunoscute opere de artă ale lumii. Aceasta ar putea ajunge în ţara noastră pentru că Ministerul Culturii are drept de preemţiune, pe care l-a şi exercitat, atunci când lucrarea a fost scoasă la vânzare. Constantin Brâncuşi este considerat unul dintre cei mai mari artişti ai lumii, operele sale fiind preţuite şi expuse în mari muzee ale lumii. Întregul său atelier a fost reconstituit la Paris, într-o aripă special construită în acest scop, la Centrul Naţional de Artă şi Cultură Georges Pompidou, muzeu care găzduieşte şi câteva dintre lucrările românului.
Sculpturile lui Brâncuşi
Proprietarii “Cuminţeniei Pământului” au acceptat oferta de achiziţie propusă de comisia de negociere mandatată de Guvernul României, în valoare de 11 milioane de euro. Din această sumă, Guvernul României va plăti 5 milioane de euro, iar pentru restul, Ministerul Culturii a lansat o subscripţie publică naţională. Sculptura lui Brâncuşi a fost evaluată, în septembrie 2014, la 20 de milioane de euro.
“Cuminţenia Pământului” a fost realizată în 1907, în calcar crinoidal, şi este atât de specială pentru că este unică. Dacă la alte opere au existat mai multe încercări, mai multe versiuni, în acest caz, Brâncuşi a făcut una singură. Mai mult, “Cuminţenia” este una dintre cele mai apreciate lucrări ale sculptorului, înscriindu-se în galeria operelor de artă celebre din lume, alături de “Sărutul” şi “Rugăciunea”.
“Sărutul” a fost realizat pe parcursul mai multor ani, în perioada 1901-1921, cu numeroase versiuni, fiind şi cea mai abstractă sculptură, şi cea mai originală, reprezentând două figuri îmbrăţişate, în acelaşi bloc de piatră. Alte capodopere semnate de Brâncuşi sunt “Muza dormind”, “Pasărea în spaţiu”, sau “Domnişoara Pogany”.
Sculpturi celebre
Ce alte “celebrităţi” mai întâlnim în topurile celor mai cunoscute opere de artă din lume? De cele mai multe ori, David al lui Michelangelo apare în fruntea acestor topuri.
Sculptura aparţine perioadei Renaşterii, fiind creată între anii 1501 şi 1504, dintr-un singur bloc de marmură de Carrara. Măsoară 5, 17 metri şi reprezintă un bărbat gol, eroul biblic David, înfăţişat adeseori în arta din Florenţa. Iniţial, sculptura a fost comandată pentru Catedrala din Florenţa, însă până la urmă a fost amplasată în mijlocul pieţei Palazzo della Signoria, fiind dezvăluită pe 8 septembrie 1504. În prezent, David poate fi admirat în Accademia din Florenţa, iar pe locul său iniţial există o copie fidelă.
Michelangelo a mai executat o lucrare celebră şi aproape de perfecţiune: Pieta, care o reprezintă pe Fecioara Maria, ţinând pe braţe trupul fără suflare al lui Hristos, după coborârea de pe cruce. Şi aceasta a fost sculptată din marmură de Carrara, aleasă personal de Michelangelo. Doi ani a muncit artistul pentru această operă, care ar fi trebuit să împodobească mormântul unui cardinal francez de la Vatican. Totuşi, Pieta a ajuns în interiorul bazilicii Sfântul Petru din Roma, unde poate fi admirată şi acum.
“Vedetele” de la Louvre
O altă “celebritate” din top este Venus din Milo – deşi numele ei corect ar fi în versiunea greacă, Afrodita, având în vedere că a fost descoperită pe o insulă grecească. Sculptura, fără braţe, o reprezintă pe Afrodita, zeiţa ce simbolizează dragostea şi frumuseţea. Venus este varianta sa romană. Lucrarea a fost realizată din marmură, în perioada 130 – 100 î.e.n., şi măsoară puţin peste doi metri. După unele inscripţii, se presupune că autorul său este Alexandros din Antioch, fiind greşit atribuită lui Praxiteles. În prezent, statuia poate fi vizitată la Muzeul Louvre, din Paris.
Deşi braţele îi lipsesc, se spune că zeiţa ar fi ţinut în mână o oglindă, iar în cealaltă, o sabie.
Tot la Louvre se află şi Victoria din Samothrace, o impresionantă sculptură din marmură, descoperită în 1863, tot pe o insulă grecească, de un arheolog amator care era şi viceconsul francez – astfel a ajuns lucrarea la Paris.
Se crede că statuia a fost realizată la comandă, în secolul 2 î.e.n., de către sculptorul Pythokritos din Rhodos, pentru a celebra o victorie navală. Aceasta reprezintă o figură feminină înaripată, zeiţa Victoria, care coboară din zbor pe prora unei nave. Statuia este monumentală, măsurând în total 5, 57 metri înălţime, şi este construită din marmură de Paros. Baza este realizată din marmură de Rhodos, de culoare gri, în contrast cu albul corpului principal.
Deşi nu are cap şi nici braţe, statuia este o capodoperă a arhitecturii greceşti, fiind una din cele mai celebre in lume. Capul nu a fost niciodată găsit, însă au fost descoperite diferite fragmente din braţe.
Capodoperele lui Rodin
Lucrările lui Auguste Rodin sunt binecunoscute şi apreciate în toată lumea; două dintre ele se evidenţiază: Gânditorul şi Sărutul. Iniţial, Gânditorul trebuia să facă parte dintr-un monument inspirat din “Divina Comedie”, fiind o lucrare comandată de Muzeul de Arte Decorative din Paris.
La început, statuia ce îl înfăţişa pe Dante gânditor a fost numită Poetul, apoi a primit un nume mai general. Există mai multe variante ale acestei idei de reflectare, statuia în sine fiind reprezentată în mai multe forme. La început a fost realizată din bronz şi marmură, căpătând o formă finală în anul 1902, iar în prezent sunt cunoscute încă 20 de exemplare, în diverse forme şi din mai multe materiale.
Cealaltă operă celebră, Sărutul, a fost realizată în anul 1889 şi înfăţişează o tânără nobilă franţuzoaică, din secolul 13, Francesca da Rimini, care s-a îndrăgostit de fratele soţului său, Paolo – o legendă ce apare şi în “Infernul” lui Dante, din “Divina Comedia”. Sculptura îi înfăţişează pe cei doi îmbrăţişaţi, pe cale să se sărute, însă buzele lor nu se ating. Legenda spune că cei doi au fost surprinşi de soţul înşelat care, orbit de gelozie, i-a ucis.
Cele mai celebre picturi din lume
Există în lume şi în istoria umanităţii o mulţime de opere de artă extraordinare. Însă câteva dintre ele au devenit celebre prin frumuseţe şi măiestria execuţiei, ori prin faptul că au schimbat perspectivele artiştilor şi au marcat istoria artei. Iată care sunt cele mai (re)cunoscute picturi din lume:
1. Mona Lisa (Gioconda), de Leonardo da Vinci
Pictură celebră a artistului italian Leonardo da Vinci, a fost realizată între anii 1503 – 1506, în timpul Renaşterii, la Florenţa (Italia). Puţine alte tablouri celebre au fost atât de mult reproduse, discutate şi răspândite ca Mona Lisa. În prezent, tabloul este expus la Muzeul Louvre din Paris, fiind atracţia principală pentru majoritatea vizitatorilor.
2. Cina cea de Taină, de Leonardo da Vinci
“Cina cea de Taină” este o pictura murală a lui Leonardo da Vinci, realizată în secolul 15. Această operă grandioasă măsoară 460 centimetri x 880 centimetri şi a fost executată în tempera şi ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos. Se găseşte în biserica dominicană “Santa Maria delle Grazie” din Milano. Pictura reprezintă scena biblică a Ultimei Cine a lui Iisus Hristos, aşa cum este descrisă în Evanghelia după Ioan, redând reacţiile diferite ale Apostolilor Săi, după ce Iisus anunţase că unul dintre discipolii Săi îl va trăda.
3. Pictura Capelei Sixtine din Vatican, de Michelangelo – cu cele mai celebre scene: Crearea lui Adam (din Cupola Capelei Sixtine) şi Hristos Judecator (din Judecata de Apoi)
Datorită geniului italian Michelangelo Buonarroti, Capela Sixtină din Vatican a devenit una dintre cele mai faimoase galerii de artă din intreaga lume. Cupola Capelei Sixtine a fost pictată de artist în patru ani (1508 – 1512). A fost “anagajt” să picteze chipurile celor 12 apostoli, iar în final a realizat o lucrare de aproape 500 de metri pătraţi, cu peste 300 de figuri.
Fâşia centrală a cupolei cuprinde 9 cadre în care sunt pictate scene din Geneză – cea mai cunoscută fiind “Crearea lui Adam“.
4. “Fata cu un cercel de perlă”, de Johannes Vermeer
Capodopera absolută a pictorului olandez Johannes Vermeer mai este numită şi “Mona Lisa Nordului” sau “Mona Lisa olandeză“. Poate fi admirată în Galeria Mauritshuis din Haga.
5. “Naşterea lui Venus”, de Sandro Botticelli
Pictura “Naşterea lui Venus” a artistului italian Sandro Botticelli este una dintre cele mai recunoscute imagini din istoria artei. Pictura realizată prin 1486 are dimensiunile 172, 5 cm x 278, 5 cm şi este păstrată azi în Galeria Uffizi din Florenţa.
6. “Crini de apă”, de Claude Monet
“Crini de apă” (“Water Lilies” sau “Nympheas“) este o serie de picturi în ulei ale impresionistului francez Claude Monet. Aceste opere înfăţişează grădina de flori a artistului de la Giverny. Lucrările sunt afişate în muzee din întreaga lume, dar probabil cele mai spectaculoase sunt cele expuse la muzeul Orangerie din Paris.
7. “Bal la Moara de la Galette”, de Pierre-Auguste Renoir
Pictură impresionistă în ulei pe pânză, a fost realizată în 1876 şi se poate admira în Muzeul Orsay din Paris. Lucrarea înfăţişează o după-amiază de duminică obişnuită la Moara de la Galette din districtul Montmartre din Paris şi apare pe lista celor mai scumpe picturi vândute vreodată.
8.“Noaptea înstelată”, de Vincent van Gogh
Cea mai bună operă a artistului olandez post-impresionist Vincent van Gogh. Pictată în 1889 în ulei pe pânză, această pictură este una dintre cele mai uşor de recunoscut şi cele mai căutate din lume. În prezent se află în Muzeul de Artă Modernă din New York.
Pictura înfăţişează priveliştea văzută noaptea de la fereastra camerei artistului din sanatoriul în care era internat, deşi a fost pictată din memorie, în timpul zilei.
9. “Persistenţa memoriei”, de Salvador Dali
Cea mai faimoasă creaţie a pictorului spaniol Salvador Dali. Realizată în 1931 în ulei pe pânză, pictura se găseşte tot la Muzeul de Artă Modernă din New York. Este recunoscută de publicul larg şi apare frecvent în cultura populară.
10. “Rondul de noapte”, de Rembrandt
Cea mai faimoasă operă a pictorului olandez Rembrandt Harmenszoon van Rijn. Pictată între anii 1640 – 1642, în ulei pe pânză, aceasta pictură de dimensiuni sale colosale (363 cm x 437 cm) se găseşte în Rijksmuseum din Amsterdam.