Social-democraţii clujeni nu-s de acord să-i conducă Nasra

Horia Nasra

Membrii PSD Cluj nu sunt de acord ca organizaţia jueţeană să fie condusă, ca preşedinte interimar, de Horia Nasra, care a fost desemnat de Comitetul Executiv al PSD să preia funcţia de la fostul preşedinte al organizaţiei, Remus Lăpuşan.

„O delegaţie a PSD Cluj formată din 25 de persoane va avea, marţi, o întâlnire la Bucureşti cu preşedintele Liviu Dragnea. Dorim să fim reprezentaţi, ca preşedinte interimar, de unul dintre parlamentarii noştri, aşa cum s-a procedat şi în alte judeţe. Dacă nu, atunci să fie desemnat ca interimar un coleg din conducerea centrală de la Bucureşti în perioada cât pregătim Conferinţa Judeţeană de alegeri a PSD Cluj. Dorim un preşedinte validat de Conferinţa Judeţeană care să aibă loc în maximum o lună. Nu putem avea o numire peste noapte, cea a lui Horia Nasra, fără să fie consultată filiala PSD Cluj”, a declarat, vineri, primarul PSD al comunei Chinteni, după o şedinţă la care au participat aproximativ 30 de membri ai fostului Birou Permanent Judeţean al PSD Cluj, dizolvat în urma rezultatelor alegerilor locale.

Ea a mai spus că PSD Cluj a obţinut mai mulţi primari şi viceprimari decât la alte alegeri.

„Nu putem la infinit să decidă alţii pentru noi”, a adăugat Lucia Suciu.

Remus Lăpuşan a demisionat, joi, în cadrul CEx al PSD, reproşându-i-se rezultatele slabe obţinute la alegerile locale. În locul său a fost numit, ca preşedinte interimar, Horia Nasra, purtătorul de cuvânt al PSD Cluj şi consilier local.

Distribuie:

Postaţi un comentariu