România Unită s-a mai unit cu nişte români
Preşedintele PRU Cluj, senatorul Alexandru Cordoş, candidat pe prima poziţie pentru Senat pe lista PRU Cluj, a anunţat miercuri că organizaţia pe care o conduce a semnat protocoalele de fuziune cu două formaţiuni, Partidul Românilor de Pretutindeni (PRP) şi Partidul Social Românesc (PSRO): „PRU, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local a realizat câteva fuziuni în ultima perioadă, atât pentru a ne întări capacitatea organizatorică, cât şi pentru a ne uni în ideile de promovare a valorilor naţionale în ţară şi străinătate. La nivelul judeţului Cluj am realizat o fuziune cu PSRO, iar la nivel naţional, PRU a fuzionat prin absorbţie cu PRP”.
Alexandru Cordoş a semnat în faţa presei protocolul de fuziune cu preşedintele PRP Cluj, Florin Ţîra, şi cu preşedintele PSRO Cluj, Mircia Giurgiu, care figurează deja pe primul loc pe lisa PRU Cluj pentru Camera Deputaţilor.