Radu Moisin conduce de azi PDL Cluj-Napoca

Fostul primar interimar al municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin a fost ales preşedinte al organizaţiei PDL Cluj-Napoca. Moisin a fost ales cu 284 voturi ”pentru” şi trei ”împotrivă”.

De asemenea, în Biroul Permanent Local al PDL Cluj-Napoca au fost aleși trei prim – vicepreşedinţi (consilierul local Adrian Popa, deputatul Adrian Gurzău şi consilierul local Radu Raţiu), secretar general – Gheorghe Şurubaru şi nouă vicepreşedinţi.

Proaspătul ales preşedinte spune că îşi doreşte o mai mare apropiere şi în perioada următoare de clujeni. „Administrativ noi, echipa aleasă, ne dorim să fim o platformă de dialog între cetăţeni şi administraţia locală. Aceasta înseamnă nu numai să preluăm problemele de la oameni, ci să venim noi cu soluţii pentru dezvoltarea comunităţii pe termen mediu şi lung”, a spus pentru Transilvania Reporter, Radu Moisin.

Aceasta a adăugat că PDL urmăreşte să aibă alături cât mai mulţi profesionişti în acest sens. „Trebuie să cooptăm cât mai mulţi profesionişti din multe domenii astfel încât să avem soluţii şi un mesaj credibil în faţa oamenilor”, a precizat fostul primar interimar care a subliniat că organizaţia municipală va finaliza în maxim 2 luni procedura alegerilor pentru structurile interne pentru a se putea mobiliza intens pentru alegerile europarlamentare şi prezidenţiale din 2014. „Noi discutăm aici de mobilizare nu numai ca logistică sau resurse umane, ci şi ca prezenţă în rândul clujenilor. Vrem să avem întotdeauna un răspuns prompt la tot ceea ce se întâmplă în judeţ. Un exemplu este că vineri vom picheta prefectura pentru a marca inaugurarea primului an de guvernare pentru Guvernul Ponta II. Aşteptăm să ni se alăture toţi cei care sunt nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă în ţară”, a precizat Radu Moisin.

Distribuie:

Postaţi un comentariu