PSD alege cine va face echipă cu Dragnea

PSD îşi alege astăzi o nouă echipă de conducere. După ce în urmă cu o săptămână Liviu Deagnea a fost ales fără emoţii ca nou preşedinte al social-democraţilor astăzi se va alege un preşedinte executiv şi 14 vicepreşedinţi pentru următorii patru ani pentru a completa echipa lui Dragnea. Confruntarea cea mai aşteptată se dă pentru locul doi între Valeriu Zgonea şi Constantin Niţă, care concurează pentru funcţia de preşedinte executiv.

“Candidaților le doresc să nu iasă vicepreședinți aleși de bilețele. Nu aș vrea să mai văd bilețele prin sală. Le-am tot transmis asta și sper să înțeleagă că aceste funcții îi vor face să aibă șansa să muncească mai mult decât alți colegi și trebuie să fie pregătiți de muncă, începând de mâine de la ora 11, 00. De la președintele executiv am multe așteptări, dar ca să spun foarte simplu și foarte ușor de înțeles: am de la el așteptările pe care le-a avut Victor Ponta de la mine. Ce am făcut eu pentru Victor Ponta aș vrea să facă președintele executiv pentru mine și pentru partid”, a spus Dragnea, duminică, înainte de Congresul Extraordinar al PSD potrivit Agerpres.

Distribuie:

Postaţi un comentariu