Nicoară le cere scuze clujenilor pentru susţinerea lui Seplecan

Marius Nicoară și Mihai Seplecan / Foto: Dan Bodea

Senatorul Marius Nicoară, copreşedinte al PNL Cluj, le cere scuze clujenilor pentru susţinerea politică acordată preşedintelui liberal al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Mihai Seplecan.

“Știu că a asuma o eroare făcută în trecut și, respectiv, a prezenta scuze alegătorilor și simpatizanților este un fapt poate mai putin obișnuit în politica din Romania. Am reflectat îndelung asupra acestui gest deloc ușor pentru mine dar cred, nu lipsit de demnitate și onoare, de a recunoaște public greșeala de a-l fi susținut politic pe dl. Mihai Seplecan pentru funcția de Președinte Executiv al PNL-Cluj și, ulterior, de Președinte al Consiliului Județean Cluj, poziție care revenea , , vechiului PNL-Cluj’’ după unificarea PNL-PDL de anul trecut”, a declarant, într-un comunicat de presă transmis joi, Marius Nicoară.

El a mai spus că îşi asumă “această eroare de evaluare politică, administrativă și morală a d-lui Mihai Seplecan și cer iertare clujenilor pentru greșeala de a fi dat un astfel de Președinte al Consiliului Județean”.

“Am făcut acestă greșeală chiar împotriva unor colegi liberali cu experiență în partid, care mi-au semnalat în repetate rânduri că dl. Mihai Seplecan nu are nici pregătirea necesară, nici experiența administrativă, nici profilul moral pentru a onora înaltele funcții în care a fost investit în PNL și în administrația publică. Dl. Mihai Seplecan s-a dovedit într-adevăr un traseist politic, fără nici o ocupație profesională și fără nici o realizare individuală în afara politicii de partid, condus doar de gândul de a obține funcții pe baza susținerii partidului din care face parte la un moment dat”, a adăugat Marius Nicoară.

Pe 16 octombrie, PNL Cluj a decis, în şedinţa Biroului  Politic Judeţean (BPJ), să înceapă procedura de excludere din partid a preşedintelui CJ Cluj, Mihai Seplecan, iar forul respectiv urmează să se reunească din nou vineri, pentru a confirma demersul început în urmă cu o săptămână.

Pe 24 septembrie, conducerea PNL Cluj a decis să-i retragă sprijinul politic preşedintelui CJ Cluj, Mihai Seplecan.

Pe 20 septembrie, senatorul Marius Nicoară, copreşedinte al PNL Cluj, îl acuza pe colegul său de partid Mihai Seplecan de faptul că, în calitate de preşedinte al CJ Cluj, blochează proiectele judeţului.

Criticile lui Marius Nicoară veneau după ce, pe 11 septembrie, senatorul Alin Tişe, vicepreşedinte al PNL, a cerut demisia “de urgenţă” din funcţie a aceluiaşi preşedinte al CJ Cluj, Mihai Seplecan (PNL).

Distribuie:

Postaţi un comentariu