Crin Antonescu vine la Satu Mare și Sighet

Crin Antonescu este aşteptat la Sighetu Marmaţiei Foto: ghimpele.ro

Președintele PNL, Crin Antonescu, va fi alături de tinerii liberali, sâmbătă, la Școala Politică „Gheorghe I. Brătianu”, care se desfăsoară în fiecare an la Sighetu Marmaţiei. Acesta va veni în Maramureş după ce vineri va avea o întâlnire cu europarlamentarul Ovidiu Silaghi şi preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, pe Aeroportul Satu Mare.

Programul la care va participa președintele PNL include vizitarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, întâlnirea cu tinerii participanți la Școala Politică și depunerea de coroane la Cimitirul Săracilor, ansamblu arhitectural, parte a Memorialului, dedicat deținuților politici morți în închisorile comuniste.

Pe parcursul evenimentului, vor fi prezenți Florin-Alexandru Alexe, deputat, vicepreședinte PNL, președinte TNL, Ovidiu Nemeș, primarul municipiului Sighetu Marmației, Cristian David, ministru delegat pentru românii de pretutindeni, Mihai Voicu, ministru pentru relația cu parlamentul, Ovidiu Silaghi, europarlamentar, vicepreședinte PNL, Relu Fenechiu, deputat, vicepreședinte PNL, Paul Andrei Hoban, președinte TNL Maramureș, Mugur Cozmanciuc, deputat, membru al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, Costel Alexe, deputat, secretar general TNL, Claudia Benchescu, președinte CSL.

George Mocanu, preşedintele Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova va participa la Școala Politică de la Sighetu Marmației, alături de o delegație de 10 tineri din Republica Moldova.

Programul va include și secțiuni de specialitate cu privire la cercetările asupra perioadei comuniste, susținute de Andrei Muraru, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Alexandru Muraru, director general, Institutul Național al Patrimoniului și Liviu Tofan, director, Institutul Român pentru Istorie Recentă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu