Fostul președinte PSD, Liviu Dragnea, eliberat condiționat după doi ani de închisoare

Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea iese astăzi din închisoare, după ce Tribunalul Giurgiu a admis cererea acestuia de eliberare condiționată.

În ședința de joi, Dragnea a declarat în fața instanței că a avut un comportament bun și a cerut să-i fie admisă crerea.

„Cu decență și demnitate am dus pedeapsa. Am ieșit la muncă în fiecare zi care mi s-a permis. Am participat la toate cursurile la care mi s-a permis, n-am lipsit nicio zi. Am primit recompense în fiecare lună în care am fost la muncă, inclusiv în ultima lună, luna iunie”, le-a spus Dragnea judecătorului.

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Potrivit DNA, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a menținut ilegal în posturi două angajate – Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica. Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul PSD Teleorman, spune DNA.

Conform procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Trecut agitat

Fostul lider al PSD mai are o condamnare definitivă de doi ani de închisoare cu suspendare, primită în aprilie 2016 în dosarul Referendumului.

De asemenea, Liviu Dragnea este urmărit penal în dosarul Tel Drum. DNA a anunțat în noiembrie 2017 că a început urmărirea penală împotriva lui Dragnea și a șefilor de la Tel Drum pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privința acordării de contracte pentru reabilitarea de drumuri județene cu fonduri europene. DNA preciza că dosarul s-a constituit în urma unei sesizări a OLAF.

Procurorii spun că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Dragnea ar fi înființat în 2001 un grup infracțional organizat “care acționează și în prezent”, format din funcționari ai instituțiilor din administrația publică și oameni de afaceri. DNA menționa că acest grup infracțional organizat ar fi furnizat fonduri pentru PSD, prin donații ale membrilor.

Urmărirea penală în dosarul Tel Drum a fost suspendată însă în perioada stării de urgență. Șeful DNA, Crin Bologa, a spus că nu va mai avansa un termen pentru finalizarea cazului și că la DNA sunt “cu sutele” dosare mai vechi de 5 ani.

Direcția Națională Anticorupție a anunțat pe 14 ianuarie începerea urmăririi penale a fostului lider PSD Liviu Dragnea, pentru trafic de influență și folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, în dosarul vizitei pe care a făcut-o în Statele Unite în 2017, la ceremoniile de instalare a lui Donald Trump la casa Albă. În același dosar este urmărit penal și consulul general al României la Bonn Gheorghe Dimitrescu, fost consilier al lui Florin Iordache.

Pe 17 mai 2021, DNA a anunțat trimiterea în judecată a lui Liviu Dragnea în dosarul vizitei în SUA.

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. equalizer says:

    dragnea e un om periculos.
    L-au eliberat dupa multe incercari.
    Din cati bani a furat si-a permis sa plateasca avocati.
    Oricum dupa ce isi face luna de miere cu Irinuca o sa se apuce de politica caci e omul care nu se ogoieste.
    Mi are ceva dosare pe rol si o sa fie ocupat apoi o sa se avante in politica caci vrea sa-si plateasca politele.Omul e rau.

Postaţi un comentariu