Cici de la Sistem vrea funcţie de conducere în PDL

Cici de la Sistem vrea funcţie în partid / Sursa foto: emaramures.ro

Senatorul Ciprian Rogojan, cunoscut pentru cariera muzicală pe care a desfăşurat-o împreună cu trupa Sistem, vrea funcţie de conducere în PDL Maramureş, organizaţie din care face parte şi cu sprijinul căreia a ajuns senator la alegerile din decembrie 2012. Astfel, senatorul şi-a manifestat intenţia de a candida la funcţia de preşedinte a PDL Baia Mare dar nu a exclus nicio eventuală candidatură la funcţia de preşedinte a organizaţiei judeţene a PDL. Alegerile sunt programate pentru finalul lunii noiembrie, în condiţiile în care acestea au fost amânate deja o dată.

 „Prima dată vor avea loc alegeri pentru PDL Baia Mare şi apoi pentru PDL Maramureş”, a declarat senatorul Ciprian Rogojan.

Pentru funcţia de preşedinte a PDL Baia Mare acesta îl are ca şi contracandidat pe consilierul judeţean Felician Cerneştean iar la PDL Maramureş pe preşedintele în funcţie, deputatul Mircea Man.

Ciprian Rogojan a fost candidat „surpriză” pe listele PDL la alegerile generale din decembrie 2012, iar surse din partid susţin că acesta şi-ar datora cariera fulminantă în politică socrului său, senatorul de Sibiu Ioan Ariton.

Aceleaşi surse au mai precizat că Ciprian Rogojan ar fi divorţat în urmă cu mai bine de o lună şi nu ar mai beneficia de sprijinul socrului său. Întrebat despre starea civilă, senatorul a declarat că nu îşi tabloidizează viaţa personală.

„În întreaga mea carieră care este mai lungă de 13 ani nu mi-am tabloidizat viaţa de familie. Sper să respectaţi orice decizie voi lua sau am luat împreună cu soţia mea”, a precizat Ciprian Rogojan.

Acesta s-a căsătorit cu Ioana Ariton, fiica politicanului Ioan Ariton în septembrie 2012, acesta fiind cel de-al doilea mariaj al politicianului.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Dan says:

    Posibil sa fie adevarat divortul cu socru audiat de DNA
    Se crede mare armasar dar e zero nul. E cam moale si cam slab de caracter
    Acum sa revenim la politica, e cam stangaci, nu are competenta pentru functia de senator. Habar nu are sa faca o interpelare ori sa scrie un proiect de lege
    Cam prostut parerea mea dupa discutiile purtate cu el
    Si la ce marketing are pe site-ul personal zici ca e promovare facuta de un copil de gradinita.
    Ce vrei de la un om care stie sa bata numai la tobe?!?!
    Nu-i da nimeni functie in PDL. pentru ca e prieten cu Chereches. Simplu prietenia asta de gradinita o sa-l coste la vot
    Eu ca membru PDL nu-l votez

  2. Almasan says:

    Tobosaru lui tata, mai citesteste legile, mai vezi ce activitati au colegii tai de Parlament ceva mai harnici si munceste ceva mai mult. Nu esti pus acolo pe banii baimarenilor si ai romanilor ca sa zambesti frumos.
    Iar viata privata chiar te rugam sa nu ti-o tabloidizezi ca nu ne intereseaza
    Si daca tot iti pasa atat de mult de Romaltyn si poluarea in Baia Mare te rog sa fii ceva mai activ in calitate de Senator pe aceste domenii.
    Iar despre comisia de cultura din care faci parte la Parlament nu te-am vazut foarte activ. Nu te-am vazut pe la evenimente culturale, nu te-am vazut pe la muzee si expozitii, nu te-am vazut implicat sa promovezi cultura. Cu 2 cantareti de playback pe care i-ai adus pe la anotimpurile baimarene nu ne intereseaza. Mascaricii astia de scena ar trebui interzisi numai ne polueaza fonic iar primarul ne polueaza cu mirosuri de mici si bere. Suntem un oras civilizat va rugam mai multa responsabilitate

Postaţi un comentariu