Campion la migrație: un deputat a schimbat de cinci ori partidul

Deputatul de Suceava Cezar Cioată/foto facebook

Institutul pentru Politici Publice (IPP) a prezentat bilanțul primei sesiuni parlamentare din mandatul 2012-2016. De departe secțiunea cea mai interesantă a raportului rămâne cea referitoare la migrația politică a aleșilor noștri. 29 de deputați au migrat cel puțin o dată în această sesiune parlamentară.

”Din punct de vedere al migrației politice, fenomen în continuare încurajat, din păcate, de partidele politice (funcție de avantajele care decurg) în pofida declarațiilor publice, cei mai mulți parlamentari au plecat de la PP-DD – 17 deputați și doi senatori către partidele din arcul guvernamental (mai ales spre PSD), urmat fiind de PDL cu șapte deputați și doi senatori migrați la alte partide, așa cum IPP anticipa la începutul acestui mandat”, se arată în document. Avem și un ”campion”, în persoana deputatului. din Suceava, Cezar Cioată (inițial PP-DD, actual PC) care a reușit performanța de a-și schimba apartenența politică de cinci ori doar în prima sesiune legislativă recent încheiată.

Au muncit o lună, au stat patru

Pe de altă parte, în sesiunea încheiată (februarie – iunie 2013), s-au ținut 38 de ședințe de plen la Cameră și 37 la Senat și 12 ședințe de plen reunit. Ca zile efective calendaristice cele două Camere au lucrat puțin peste o lună din cinci, fiind una dintre sesiunile cu cea mai scăzută activitate în plen din Parlament.

Potrivit analizei IPP, Guvernul a stabilit și în cadrul acestei sesiuni agenda Parlamentului prin numărul de inițiative legislative înregistrate și dezbătute. Astfel, la finalul sesiunii parlamentare februarie – iunie 2013, 220 proiecte de lege aflate în dezbatere în Parlamentul României au devenit legi. Dintre acestea peste 130 sunt numai modificări și/sau completări ale Ordonanțelor de Urgență sau ale Ordonanțelor simple. Mai mult, doar 11% din totalul proiectelor ce au devenit Lege aparțin parlamentarilor restul de 89% (195 de proiecte de lege) sunt inițiative ale Guvernului României. Numărul proiectelor de lege depuse în Parlamentul României este mai mic cu 44% față de perioada similară a mandatului 2009 – 2012.

Parlamentul ”la mâna” Guvernului

Reprezentanții IPP trag concluzia că ”Parlamentul a capitulat în fața Guvernului refuzând să își exercite funcția de control asupra politicilor guvernamentale”. Asta deoarece cele mai multe dintre proiectele de lege adoptate sunt inițiate de către Guvern. De altfel, ”calitatea proiectelor inițiate de parlamentari rămâne foarte slabă, în parte și pentru că parlamentarii nu își formează staff-ul corespunzător și nu îi implică în activități de documentare și pregătire a inițiativelor legislative, preferând să le aloce exclusiv sarcini administrative” se mai arată în raportul institutului.

Și consultarea cu societatea civilă în procesul legislativ este deficitară, deşi cele două Camere au adoptat formal mecanisme prin care cei interesaţi îşi pot exprima opiniile în legătură cu proiectele de lege iniţiate.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu