Aurelia Cristea, aleasă preşedinte al PSD Cluj-Napoca şi desemnată să candideze la primărie
Deputatul Aurelia Cristea a fost aleasă, vineri seară, preşedinte al PSD Cluj-Napoca, şi tototdată, a fost adoptată o rezoluţie prin care aceasta a fost desemnată să candideze din partea social-democraţilor la funcţia de primar de Cluj-Napoca.
În cadrul conferinţei de alegeri a fost adoptată şi o rezoluţie prin care PSD Cluj-Napoca se deschide spre personalităţi locale din diferite domenii.
„Azi am fost aleasă prin votul conferinţei municipale a PSD Cluj Napoca în funcţia de preşedinte şi, de asemenea, s-au susţinut în cadrul conferinţei două rezoluţii. Una, la propunerea colegilor, de a susţine candidatura mea la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca şi, cealaltă, pe care am propus-o eu, de deschidere a partidului şi de includere în lista de consilier locali a unor personalităţi care vin din societatea civilă, indiferent de domenii, din mediul universitar, antreprenorial, omeni de afaceri, din societatea civilă etc”, a declarat Aurelia Cristea.
Aceasta a deţinut şi până acum funcţia de preşedinte al PSD Cluj-Napoca, dar cu titlu de interimat. Aurelia Cristea a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte şi a fost aleasă cu unanimitate de voturi, la fel cum tot cu unanimitate a fost votată şi rezoluţia prin care este desemnată să candideze la primărie.