Victimele tăcute ale Covid-19 şi ameninţările ascunse în fundal

Infecțiile intraspitalicești cu bacterii rezistente la antibiotice reprezintă primejdia ascunsă în fundalul pandemiei Covid-19 spune Julie L. Gerberding, fosta directoare a Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA

Aşa cum spune epidemiologul din spatele strategiei controversate adoptate de guvernul suedez, lupta cu pandemia este un maraton, nu un sprint. Abia când focarul pandemic va fi stins, vom vedea ce abordare a fost mai eficientă. Atunci când vom număra victimele, se va putea face o ierarhie a diferitelor tipuri de răspuns. Dar chiar şi atunci, dacă vom continua să ne uităm doar la ce se vede şi nu deschidem ochii spre primejdiile ascunse de pandemie, riscăm nu doar să greşim clasificarea, cât să fim nepregătiţi pentru momentul când acestea vor ieşi la lumină.

Suferinţa din fundalul pandemiei covid nu intră în statistici. Deşi ea iese la lumină şi se întinde de-a lungul cozilor suferinţei de la Institutul Oncologic din Cluj. Se vede în disperarea bolnavilor cardiaci cărora li s-a închis Institutul Inimii după o săptămână de la redeschidere. Bolnavii cronici se degradează şi mor fără îngrijire medicală completă şi imediată. Cu privirea țintită în ochiul furtunii, nu auzim zgomotul puternic de fundal şi nici nu vedem amplitudinea haosului.

După ce au depăşit deruta şi lipsurile din primele săptămâni, medicii, sanitarii, oficialii din branşă s-au mobilizat şi au reuşit să facă faţă pandemiei. Sistemele de sănătate nu s-au prăbuşit. Dar concentrarea resurselor împotriva virusului are un cost ascuns: diminuarea capacităţii de luptă împotriva altor boli. Imaginea publică a celor care astăzi îşi demonstrează motivaţia în combaterea pandemiei s-ar putea dovedi în contrast cu realitatea care va ieşi la lumină peste câţiva ani.

Există o mobilizare evidentă a resurselor şi în industria biofarmaceutică. Pandemia promovată de noul virus a galvanizat un răspuns fără precedent din partea industriei medicamentelor, care lucrează accelerat la dezvoltarea de terapii și vaccinuri. Urgenţa şi dramatismul crizei stimulează un stimul. Un altul constă în zecile de miliarde de dolari promise câştigătorilor de către guvernele lumii. Multe ţări au abandonat politicile de neimplicare în activitatea firmelor private şi finanţează după criterii nu întotdeauna oneste (vezi deja cunoscutul caz Moderna din Statele Unite) cei mai promiţători candidaţi în cercetarea şi dezvoltarea de remedii. În cel mai bun scenariu, cu un pic de noroc, investiţiile guvernamentale vor produce instrumentele pentru combaterea ameninţării covid. Însă în cel mai prost dintre scenarii, aceştia vor fi bani aruncaţi. Vom lupta cu virusul, până la epuizarea lui, fără tratamente şi vaccinuri, la fel ca până acum.

E devreme să vorbim despre lecţii extrase din pandemie. Dar una este evidentă. Sistemele de sănătate trebuie să devină preventive şi proactive. Mobilizarea târzie trimite într-un război de tranşee, unde numărul morţilor prin împuşcare este mai mic decât cel al victimelor bolilor.

În plină pandemie de covid, oamenii de ştiinţă văd inamici mai primejdioşi decât SARS CoV-2. Pentru fosta directoare, din 2002 până în 2009, a Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA, Julie L. Gerberding, superbacteriile sunt „o amenințare globală și mai mare, care se ascunde în spatele focarului actual”. Pe lângă faptul că ucid sute de mii de oameni din întreaga lume, bacteriile rezistente la antibioticele standard complică îngrijirea pacienților cu Covid-19. Spitalele aglomerate sunt mediile cele mai propice infecţiilor intraspitaliceşti, astfel încât bacteriile îşi combină atacul cu virusul. Nu e nevoie ca virusul însoţitor să fie SARS CoV-2. Doamna Gerberding aminteşte că un procent estimat între o treime şi peste jumătate din cele 300.000 de vieţi pierdute în timpul pandemiei de gripă H1N1 din 2009 au fost cauzate efectiv de pneumonii bacteriene secundare. Sigur este că noul coronavirus nu face excepţie în a fi ajutat de bacterii. Fosta directoare a CDC spune că unele studii indică faptul că unul din doi pacienţi Covid-19 care au murit în spitalele americane au dobândit o infecţie bacteriană secundară. Nu toate aceste infecţii au fost cauzatoare de moarte. Dar o parte, da. Amintindu-ne precedentele, putem presupune că nici pacienţii din România nu au fost ocoliţi în aceste ultime luni de infecţiile intraspitaliceşti.

Superbacteriile nu sunt letale doar când se adaugă virusurilor. Ele sunt letale şi de la sine putere. În plus, sunt mai rezistente în timp. Publicaţia ştiinţifică americană STAT arată că superbacteriile sunt răspunzătoare, anual, pentru aproape 700.000 de decese în întreaga lume. Dacă trendul de creştere al infecţiilor va continua, ele vor deveni, în 2050, principala cauză de deces pe plan mondial. Ce se întâmplă este că bacteriile evoluează, în timp ce antibioticele nu. În mod asemănător, ce s-a întâmplat cu vaccinurile, dezvoltarea noii generaţii de antibiotice a fost, în general, oprită în urmă cu mai bine de 30 de ani. Contrar gândirii magice a susţinătorilor mişcării antivaccin, Big Farma nu complotează pentru a impune vaccinarea. Dimpotrivă, pare a fi o conjuraţie în direcţie opusă. Industria nu mai e interesată nici de vaccinuri şi nici de antibiotice. Acestea sunt terapii de o singură doză, nu rentează producerea lor şi multe companii au suferit pierderi. STAT scrie că noile antibioticele se vând, de pildă, în cantităţi de 100 de ori mai mici decât noile terapii împotriva cancerului, iar costurile să le pui pe piaţă sunt cam aceleaşi.

Un documentar BBC arată de ce pierdem lupta cu superbacteriile. Acestea devin tot mai răspândite şi mult mai dificil de tratat, pentru că dezvoltarea de noi antibiotice nu rentează şi nu ţine pasul cu evoluţia lor, cum se întâmpla în trecut. Cercetarea este adesea limitată la eforturile pioniereşti ale unor savanţi care adună mostre de materie din cele mai incredibile locuri, în speranţa că se va repeta povestea cu mucegaiul. În treacăt fie spus, documentarul, realizat înainte de pandemia covid, recomanda o igienă mai puţin drastică a mâinilor pentru ca oamenii să nu piardă din imunitatea la bacterii. E posibil ca recomandarea să redevină valabilă după ce ameninţarea SARS CoV-2 va dispărea.

Savanţii care avertizează în privinţa superbacteriilor speră că actuala criză va mobiliza guvernele să intervină în acelaşi mod, subvenţionând cercetarea şi punerea pe piaţă a noii generaţii de antibiotice. Lecţia desprinsă din mobilizarea împotriva Covid-19 poate da un impuls pentru dezvoltarea de noi tratamente. Se vede acum cât de important e rolul guvernelor când e vorba de a convinge industria să accelereze găsirea unor remedii de care ai nevoie mai rar, dar care se adresează unor situaţii critice. Şi mai ales câtă suferinţă induce întârzierea acestor eforturi.

„Timpul de a acționa este acum”, spune doamna Gerberding. „Pe măsură ce ne reunim pentru a lupta împotriva crizei Covid-19 de astăzi, trebuie să privim și în viitor, spre următoarea criză. Nu putem fi miopi şi nu ne putem complace în inacţiune, mai ales cu privire la superbacterii. Trebuie să luăm măsuri pentru a ne asigura că avem antibioticele de care avem nevoie – astăzi și în viitor”.

Avansul luat de tehnologiile militare în perioade de război a contribuit ulterior la progresul condiţiilor de trai pe timp de pace. Nu e obligatoriu ca din războiul cu coronavirusul să ieşim mai vulnerabili. Putem chiar să ne întărim în faţa viitorilor inamici. România nu este pe lista ţărilor capabile să creeze medicamentele viitorului. Totuşi, are resurse să devină una, prin reactivarea Institutului Cantacuzino, care a fost foarte util în pandemia de gripă H1N1. În plus, poate dezvolta o infrastructură spitalicească şi institui reguli şi proceduri, astfel încât să nu mai fie atât de mulţi cei lăsaţi în urmă în viitoarea confruntare. Protecţie egală pentru toţi, aceasta poate fi moştenirea lăsată celor dragi de victimele tăcute ale Covid-19.