UDMR și „întoarcerea” în viitor

Congresul UDMR a reușit să trezească subit interesul pentru această formațiune, lăsată o vreme să dormiteze în antecamera PSD unde aflăm că își aștepta saltul spre viitor. Comunitatea politică românească n-a prea avut emoții, unii s-au dus la congres din politețe, alții au ignorat momentul. Liderul FDGR, în schimb, a declarat clar că nu se va duce – taxând astfel atitudinea UDMR de susținere a alianței PSD ALDE în Parlament.

Paul-Jurgen Porr, președintele FDGR, a justificat public gestul său astfel: “Cred că este inadmisibil faptul că UDMR a sprijinit măsurile luate de coaliția de guvernare în așa zisa reformă judiciară, care constă de fapt în slăbirea semnificativă a luptei împotriva corupției și care pune în pericol statul de drept din România”.

Replica UDMR nu a întârziat. Unul dintre liderii formațiunii i-a reproșat colegului sas că a uitat sprijinul de care s-a bucurat comunitatea lui în cazul retrocedărilor. Caz în care și minoritatea maghiară a avut aceleași interese.

Opoziția din România s-a grăbit să puncteze prezența ei la Congres, sperând că gestul de curtoazie va conta la o eventuală negociere politică. Exercițiul acesta nu-i este străin aproape niciunei formațiuni românești, fiecare a folosit UDMR în scopurile necesare, fie de susținere parlamentară, fie de guvernare.

Iar UDMR s-a lăsat folosită, profitând de fiecare dată de oportunitatea ivită pentru a mai obține ceva- posturi în guvern, susținerea unor solicitări, alocări de fonduri… În actuala legislatură, apropierea de PSD și susținerea unor măsuri luate de actuala putere a produs nemulțumiri în rândul electoratului său tradițional, nemulțumiri care în ultima vreme au fost mai vocale. Mai vizibile.

Demeter József Szabolcs, un IT-ist din Cluj-Napoca a iniţiat în vara anului trecut o petiţie prin care cerea UDMR „să reprezinte comunitatea maghiară din România, și nu comunitatea coruptă a României”. El și-a explicat gestul într-un interviu pentru ziarul „Adevărul” unde a vorbit despre scopul iniţiativei sale şi despre falia tot mai mare dintre UDMR şi comunitatea maghiarilor. „În prezent majoritatea etnicilor maghiari susţinem că este o greşeală enormă să permitem UDMR-ului să îşi însuşească rolul de reprezentant al comunităţii maghiare din cel puţin două motive: politica centrală a UDMR-ului la fel ca cea a PSD-ului reprezintă mai degrabă interesele corupţilor, iar faptul că UDMR-ul susţine planurile toxice ale prezentei guvernări sub pretextul că reprezintă interesele maghiarilor aduce mai multe prejudicii decât beneficii etniei maghiare” declara Demeter József Szabolcs.

Cât privește loialitatea față de formațiunea politică pe care o critică, tânărul IT-ist mărturisea: „Nu sunt membru, dar am votat fără excepţie şi de fiecare dată cu UDMR. Am votat pentru că m-am lăsat manipulat de sloganele partidului care se bazează pe acelaşi mesaj de mai bine de 28 de ani: „Cine ne va apăra interesele noastre (ale maghiarilor) dacă rămânem fără reprezentare în Parlamentul României?” Petiția contestatarului a strâns câteva mii de semnături, dar nu a produs cine știe ce emoție în rândurile UDMR. Formațiunea nu era la prima confruntare cu astfel de critici. Dar nici nu a ezitat să-și adapteze discursul și să promită o „întoarcere spre viitor”. Numai că viitorul promis de o formațiune dependentă de putere în interior și de subvenții în exterior este greu să-l faci credibil, seducător. Comunitatea maghiară, ca și restul lumii, evoluează rapid, vin din urmă generații instruite, cu alte nevoi, așteptări și pretenții de reprezentare. Greu să crezi că tinerii se vor mai uita multă vreme la politicienii actuali când vine vorba de viitor.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. calin says:

    La un concurs de scamatorii, toti participantii, desi stiu trucurile celorlalti, stau cuminti, isi asteapta randul reprezentarii in fata spectatorilor, sperand la cat mai multe aplauze.
    Desi congresul UDMR de la Cluj a fost exact un exercitiu de hocus / pocus, totusi trucurile folosite au deposit limita tolerantei. Si desi acesta limita ar merita discutia ei, problema este ca toti ceilalti “concurenti” scamatori de pe scena au tacut, ba mai mult au aplaudat la sfidatoarele reprezentatii, nu care cumva, propria lor reprezentatie sa fie afectata.
    Eu, ca si cetatean roman pe 25% maghiar, daca as fi fost in sala la congres, as fi avut serioase dileme atunci cand s-a proclamat cu majoritate de voturi ca maghiarimea din Ardeal are steagul Ungariei ca si symbol, plus imnul secuiesc, plus steagul secuiesc, etc. Eu carui symbol atunci sa ma inclin? 25% din steagul maghiar si 75% din cel romanesc?
    PEntru ca raportarea mea la simboluri este mai mult decat afectivitate, este identitate. Poate ar trebui atunci ca bagajul meu de frustrari sa il trimil sa il resolve Orban, nu? Sau il trimit la Dragnea, si la Orban ii trimit doar o felicitare pentru ca imi tine sangele maghiar 25% in stare vibranta?

    Sau rog pe UDMR sa mai faca o scamatorie si sa ma linisteasca si cu dilemma asta…

    Mie mi se pare ca a ne pune la masa cu totii si sa cautam solutii bune pentru toti este adevarata solutie.

    Ruperea electoratului pe fasii entice si participarea politicienilor romani la acest spectacol eviscerant, la care si-au dat tot “concursul”, este nu doar periculos ci si penibil.

    Ca si cum ne-ar cauta in sange sa vada daca ni se potriveste scamatoria…

Postaţi un comentariu