Schiţă actuală şi veselă de sărbători. Cum vorbesc la celular

Ce modern, simplu şi eficient mijloc de comunicare e telefonul celular. Mai ales când e vorba de a ne proteja. Oriunde, pe stradă, în tramvai, la biserică sau în aşternut, la wc sau pe patul de spital comunicăm rapid şi sigur. Iată, doi vechi şi buni prieteni vorbesc la celular, adică îşi împărtăşesc bucuriile şi necazurile, gândurile şi speranţele. Ei ştiu că a vorbi înseamnă, de fapt, a te proteja! Câteva cuvinte scăpate îţi pot aduce ani grei de închisoare. Prietenii ştiu de ce. Iată cum vorbesc ei într-un stat din democrata Uniune Europeană.

– Salut, bătrâne!

– Salut!

– Ce faci?

– Încă nu ştiu. Şi tu?!

– La fel! Copiii?

– Cresc.

– Ai, nu spune?! Sincer mă bucur.

–  Ai tăi?

– Am impresia că şi ai mei cresc…

– Ce frumos. Cu sănătatea?

– Merge…A ta?

– De când am primit cardul de sănătate prin poştă, mă simt excelent.

– Bate-n lemn.

– Cred că voi renunţa şi la medicul de familie…

– De ce?

– E de-ajuns cardul. E foarte bun. Tu ce faci?

– Cred că bine. Soţia ta?

– E plecată.

– Unde?

– Nu ştiu. A ta?!

– Şi a mea, la fel…

– Cum e timpul la voi?

– Habar n-am.

– Nu plouă?

– Nu cred…

– Uită-te pe fereastră.

– Nu mă uit, mai bine să nu ştiu.

– Ai mâncat?

– Nu-mi amintesc…

– Tu?

– Sincer, nu! De-o vreme mi-e chiar sete.

– Ce-ai mai văzut la televizor?

– Nu mă uit, nici nu-l deschid…

– De ce?

– Am grijă de mine!

– Nici la fotbal nu te uiţi?!

– Doamne fereşte! Dacă e trântit meciul? Pot fi considerat martor, chiar un acuzat.

– Cine ştie?!

– Cine trebuie. În rest?

– Toate bune.

– Când facem o tablă?

– Ce partide jucam noi pe vremuri, vara, lângă o cană cu vin…

– Nu mai joc, de multă vreme.

– De ce?

– Nu vreau să pun mâna pe zaruri, nici pe bani. Pot fi socotiţi mită!!

– Jucăm pe beţe de chibrit.

– Aş, nu mai sunt. E criză de lemn. Pădurile s-au epuizat… Au emigrat în masă…

– Mâine, ce faci?

– Habar n-am. Tu?

– Mă plimb. În parc.

– Ai asemenea curaj?

– Am. Mă plimb singur, să nu dau de bănuit. Şi celularul îl las acasă.

– Foarte bine. Aşa nu ne expunem şi suntem mai liniştiţi.

– Ce faci de Crăciun? De Revelion­?

– Care Crăciun? Care Revelion?

– După vremea de afară sunt aproape convins că nu vin Paştele, ci mai degrabă Revelionul sau Crăciunul.

Râd cu bucurie reţinută. Viaţa îi lasă să şi glumească.

– Ura, bătrâne!

– Ura! Că asta ne-a mai rămas…