Scandalul – pâinea noastră cea de toate zilele

Pâinea noastră cea de toate zilele este, pentru noi, cei de azi, scandalul! Trăim în scandal, mâncăm, dormim şi visăm scandal. El a fost intensificat în ultimul deceniu şi a ajuns la nebănuite şi regretabile proporţii. Traian Băsescu are o plăcere fără margini să se intituleze şef al statului. Fals! El este marele şi incomparabilul şi unicul şef al scandalului. El nu respiră oxigen, prin vorbele lui nu comunică nimic, căci e un virtuos al punerii în scenă a tot felul de scandaluri, mici, mari, ordinare, toate aşezate pe un nemăsurat orgoliu. Cu cine se ceartă, unde seamănă scandal preşedintele? Peste tot, nu scapă niciun loc, nicio grupare politică, niciun adversar sau partener, niciun partid sau o instituţie de gura lui. De când a rămas… orfan – adică fără brelocul Boc – marele lui adversar este guvernul şi, în mai mare măsură, premierul Ponta. Guvernul ţării, premierul ţării – bun-rău – e al nostru. Şeful îl înjură când, cum şi unde poate, îl persiflează, îl arată cu degetul, îl pune la zid, îl ocărăşte fără răgaz. Şi nu se întreabă ce zic străinii, când văd această nesfârşită mahala politică. Tot ce face, ce pune la cale, ce hotărăşte guvernul şi premierul e rău, nociv, sortit pieirii. Doar şeful scandalului are dreptate întotdeauna. Şeful face ţăndări parlamentul, miniştrii, demnitarii de stat, politicienii, structuri statale. De la el în jos, scandalului a prins de minune. Se ceartă cotidienele presei, partidele între ele, asociaţii şi instituţii între ele, posturi tv, foruri şi organisme statale. Nimic nu scapă scandalului. Iar acesta distruge munca, relaţiile, principiile şi, mai ales, ordinea şi liniştea ţării. E un balamuc continuu. Toate categoriile sociale – medici, profesori, magistraţi, sportivi, oameni de afaceri, constructori, ţărani şi intelectuali  – au fost învrăjbite, discreditate, coborâte în haos şi ruşine. Instituţiile de judecată lucrează zi şi noapte, foc continuu, ca pe vremuri la oţelării. Procesele, cu toate acestea, durează cu anii. Se fabrică non-stop dosare. Le fabrică cei ce au puterea pentru a-şi pedepsi şi înlătura, îngenunchia sau termina colegii, vecinii, tovarăşii de drum care nu-i ascultă, nu-i urmează şi nu le fac pe voie. Oare de unde ne-au venit toate acestea? Jos, omul de rând îşi duce cum poate viaţa şi dă mereu faţă cu scandalul ce nu conteneşte. Ba mai face şi el scandal. Îi simte chiar lipsa, îl cultivă pentru că e împins, obligat de cei mari şi de supremul şef al scandalului.

La noi în ţară nu există principii, o competiţie a ideilor, o domnie, fie şi firavă, a adevărului, o binecuvântare a creaţiei. Şi creatorii se suduie între ei. Cei care au ajuns clasici, pe aripa scandalului, sunt afectaţi când îi atacă cineva şi se plâng chiar de genocid.

Se pune întrebarea: şeful scandalului la români cu cine se are bine, colaborează şi pe cine respectă, în cine are încredere? Doar în el şi numai în el. Tot ce gândeşte, spune şi face el e deasupra omului, a vieţii, a bisericii şi a morţii. El se vrea un nou ins care a venit să ne mântuiască. Desigur, crede în câteva instituţii unde şi-a pus slujitori, să nu zic servitori. Ar fi, după noi, DNA, CCR, PMP, Elena Udrea – dăruit celei amintite ca un cornet de îngheţată. Cam atât. Şi pe vechii lui tovarăşi de crez şi de luptă – Blaga, Berceanu, Videanu, Baconski, Stolojan – i-a bruftuluit, i-a uitat şi i-a împins în tăcere. Despre premierul Ponta, care nu-i rămâne dator, şi-i răspunde mereu în altă manieră, a spus: „Dacă ar încerca să facă dreptate după mintea domniei sale cred că ar deveni imediat coleg cu A. Năstase.” Şi încă o exprimare a preşedintelui nostru, care ne îngrozeşte şi ne pune pe gânduri: „Doamna Firea, mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. S-ar putea să nu-l mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă.” Ce vreţi jeg politic mai ordinar, declaraţii mai murdare ca şi cele amintite mai sus?

În faţa tuturor acestora îmi vine să mă rog: „Binecuvântează, Doamne, ţara şi… ocroteşte-o de români!”

Viorel Cacoveanu