România și focul. 2021

Cu sute de ani înainte, în satele de sași din Transilvania erau reguli stricte legate de incendii și-n fiecare sat existau brigăzi de pompieri voluntari. Se organizau concursuri pentru primirea în grupul de pompieri și cursuri regulate. Nu intra oricine acolo, iar pregătirea echipei se demonstra în fiecare duminică în fața întregului sat. Era o treabă foarte serioasă. Aveau mașină de apă cumpărată din banii satului. Iar între case se lăsa un spațiu de cel puțin 75 cm (spațiu numit „pacea caselor”), în mod obligatoriu. În acest spațiu, fiecare casă trebuia să aibă agățată în cui o scară de incendii și o găleată pentru apă. Pompierii nu primeau plată pentru munca lor și, așa cum spuneam, dădeau probe la intrarea în serviciul comunității.

În satul Criț, la 1615, în regulamentul de ordine și organizare a comunității, scris frumos într-un caiet pe care-l găsim în lada de Vecinătate, 400 de ani mai târziu, focul are un loc important. Satul a decis și pus pe hârtie, alături de alte numeroase reguli de conviețuire, („Legi ale vecinătății”) și obligația ca fiecare Tătă de Vecinătate însoțit de șeful pompierilor să controleze sobele locuitorilor, să verifice dacă fiecare casă are scară de incendii și găleată și dacă fiecare localnic respectă regula de a nu trece cu flacăra deschisă prin gospodărie. Pentru neregulile găsite se aplicau amenzi care intrau in fondul comun al Vecinătății.

Într-un caiet în care se consemna viața comunității găsim și pedeapsa care i s-a aplicat unuia dintre vecini, pentru că a fost văzut umblând cu flacără deschisă prin șură. Omului i s-a părut amenda prea usturătoare, a refuzat să o plătească și a cerut să părăsească Vecinătatea. Doi ani mai târziu a venit să-și ceară iertare și să roage să fie reprimit. Condiția să fie reprimit a fost să plătească taxa de lucru în vecinătate pe timp de doi ani, cât lipsise, și amenda pe care o refuzase atunci. Omul a plătit și a întrebat: „De ce ați fost atât de aspri cu mine? De ce o pedeapsă atât de mare doar pentru că am trecut cu făclia prin șopronul meu?”. I s-a răspuns: „Pentru că, dacă lua foc casa ta, ardea și satul. Tu nu ți-ai pus în primejdie doar casa ta, ci și pe ale noastre. Cât ne-ar fi costat să le ridicăm la loc? Și dacă mureau oameni?”

Tot ca să prevină incendiile, sașii luaseră decizia să construiască cuptoarele pentru pâine în afara satului, de obicei pe un deal din apropiere. La Criț erau pe dealul bisericii. Toate cuptoarele la un loc, sau un cuptor mai mare, cât să poate coace pâinea, lichiul și ce mai era nevoie pentru tot satul. Animalele nu erau tăiate acasă, ci la un abator comun de ei construit tot la marginea satului. Acolo aduseseră apă din deal pe conducte de lut ars, aveau aerisitoare și podele ușor de spălat. Nu se făcea focul în curte pentru pârlit porcii. Iar leșurile erau duse la „crematoriu” într-un vârf de deal îndepărtat, fără pădure în jur. Crematoriul era un fel de puț zidit în pământ unde se aruncau cadavrele animalelor și într-o zi stabilită de ei, cu pompierii alături se dădea foc leșurilor adunate acolo.

Să fii pompier voluntar în satele sașilor era o mândrie. Își făceau poze costumați, pentru că aveau uniforme făcute de soții, pe care era cusut și însemnul luptei cu focul. Iar la reprezentațiile, exercițiile lor de duminică veneau și fetele să-i admire. Aveau un sediu în centrul satului, unde adăposteau mașina de apă și unde exersau și fără public.

Dacă acum câteva sute de ani oamenii știau și respectau norme legate de incendii, de ce azi suntem mai neglijenți, mai incompetenți?

Nu există scuze pentru faptul că echipele de pompieri în anul 2021 nu au scările sau saltele necesare, că nu sunt dotate cu ce le trebuie.

Dacă acum câteva sute de ani plăteai amendă pentru că nu aveai scară de incendiu, nefiind pompier, cum ar trebui să plătească o echipă de pompieri astăzi care pleacă la incendiul de la etajul șapte fără scară și saltea? Nu au nicio scuză, comandantul echipajului nu poate invoca nimic. Nu e ca și cum te-ai ruga să nu se întâmple, să nu fie nevoie. Meseria ta e pentru când se întâmplă. Ați văzut vreodată pompierii cerând public sau demonstrând că nu au dotările necesare?

După toate tragediile prin care a trecut România în lupta cu focul, s-au luat doar măsuri de ochii lumii. Să potolim nebunia. După care nimic nu se schimbă.