Războiul începe în fiecare zi

„Prima tunsoare clandestină la Paris!” scrie un prieten român care trăiește acolo și care s-a tuns pe ascuns. „Frizerii sunt obligați să închidă, ca toate comerțurile și magazinele, în afară de alimente și vinuri. Doar că amicul meu frizer m-a tuns pe ascuns, la subsol, în beci, ca pe vremea ocupației naziste !”, mărturisește el. Este expert în economie, iar experiența tunsorii la subsol este doar un mic amănunt din viața cotidiană a Franței în acest începu de noiembrie, anul pandemiei.

La noi, rețelele sociale și presa abundă de fotografii cu piețele agro-alimentare din hale închise și vânzători ambulanți cu marfa pe stradă. Tot a vreme de război aduce. Sunt ultimele reacții virulente ale populației la măsurile de restricție impuse de autorități. O întreagă dezbatere dacă e bine ce a făcut guvernul sau nu se poartă peste tot. Se vorbeste despre TBC și alte boli pe care le-ar aduce frigul. Ca în vremuri de război. Adevărul despre producătorul român, desfacerea produselor lui și toată tărășenia rămâne în subsolul discuțiilor, clandestină, precum aranjatul frezei la Paris. Nimeni nu îndrăznește să pună degetul pe rană. Nu este vremea pentru răni mai sângerânde decât o fac deja.

În același timp, se plânge impresionant de mult pe umerii elevilor. În Franța pentru că încă trebuie să meargă la școlile deschise, la noi pentru că nu mai pot să meargă la școlile închise. O larmă planetară s-a creat în poarta școlii. Să fie deschisă sau închisă? Cum între Vestul și Restul lumii e încă o mare diferență în privința școlilor: de organizare, număr de elevi în clasă, profesori… discuțiile la noi rămân să împartă în două taberele de părinți, experți, profesori, politicieni. Dar fără efecte practice. Practic ar fi fost să urmeze Strategia pentru Educație și Legea Educației, lansate acum 10 ani. Acolo erau toate soluțiile pentru ca școala noastră să nu capoteze acum. Dar nu, nu ne-a păsat. Timpul avea răbdare.

În toată brambureala asta se vede lipsa de strategie, de gândire pe termen mediu și lung. Nu doar la guverne, autorități, ci în aproape toate straturile societății. Atât școala cât și piețele, sistemul sanitar, fabricile de medicamente, totul putea fi gândit și pentru vremuri de criză. Pentru toate trebuiau luate în calcul scenarii de pace și „de război”. Dar nu a fost, nu este așa! Pandemia a dezbrăcat nu doar România ci o planetă întreagă. A găsit-o fără hainele cele noi ale împăratului.  

Citind în seara asta un comunicat al Universității Babeș-Bolyai privind refuzul comisiei de urbanism de a-i da aprobarea pentru o nouă clădire a facultății de matematică în oraș, mi-am amintit de cuvântul acela fluturat adesea… strategie! Dacă am avea strategiile în cap și nu în palavre, am ști că facultatea de matematică a produs inteligență și a generat avântul IT în oraș, a fost nucleul de la care a pornit economia orașului și, alături de Universitatea Tehnică, a contribuit esențial la dezvoltarea Clujului și a Transilvaniei.

Am fost realmente curioasă cum s-a produs fenomenul și, acum câțiva ani, am insistat pentru un interviu cu Adrian Petrușel, decanul Facultății de matematică. În interviul pe care-l puteți citi în revista Sinteza, a explicat cum de au reușit, ce anume i-a ajutat și care a fost strategia lor. A lor. Nu a orașului. Nu a țării. Orașul și toată regiunea au avut o dezvoltare explozivă datorită scolii de matematică și IT-ului. Acum se pare că nu ne mai pasă. Suntem „cu sacii în căruță”. Dar asta nu înseamnă gândire sănătoasă, pentru orice vremuri pot veni.

Poate cel mai îngrijorător lucru descoperit în pandemia asta este că nu gândim în scenarii multiple. Nu mai avem reflexul de a lua în calcul și „răul” care poate veni. Nu pregătim școala pentru vremuri grele, nu pregătim spitalele, nu pregătim piețele, nu pregătim economia. Pentru lumea asta nouă, totul trebuia să fie roz. Dar n-a fost, n-a fost să fie așa.