G.M. Tamas[/caption]
UDMR, mai ales, se adaptează pasiv opiniei majorităţii alegătorilor maghiari care în acest moment sunt copleşiţi şi vrăjiţi de carisma lui Viktor Orbán. Dacă magia politică orbánistă se slăbeşte, UDMR va părăsi această linie politică radicală de dreapta. Ea nu creează această opinie, ci o slujeşte, şi poate să se întoarcă în orice direcţie, dar opinia maghiară din România este în general conservatoare, nu neapărat de nuanţa alt-right, antioccidentală a lui Orbán, şi s-ar putea obişnui cu un welfarism de tip mai vechi, puţintel autoritară, protecţionistă. Dar elementul politic cel mai important şi aici este dorinţa de a pleca în Vest: reacţia tipică a Europei răsăritene la realitatea unui capitalism de periferie este exodul. Aici diferenţele etnice nu contează.
Pragmatismul cvasiliberal al organizaţiilor etnico-politice maghiare din România, Cehoslovacia (respectiv, Slovacia), Iugoslavia (respectiv, Serbia) între 1989 şi criza din 2008 n-a mai putut mobiliza electoratul de naţionalitate sau etnie maghiară în ţările acestea. Cotitura spre etnicism şi „creştinism politic” a înlesnit alianţele paradoxale cu naţionaliştii majoritari de tip Traian Băsescu şi Aleksandar Vučić. Radicalizarea minoritarilor în timpul crizei dintre 1929 şi 1933 a însemnat un vot important pentru Partidul Social Democrat (deci un partid interetnic) şi o simpatie palpabilă pentru partidul comunist clandestin. Lipsa forţelor anticapitaliste în prezent n-a permis nicio altă opţiune câtă vreme singura politică pretins antineoliberală era cea a dreptei radicale şi a extremei drepte – o situaţie binecunoscută în toată lumea astăzi. Dar chiar şi acum, singurul partid care ar putea să devină supraetnic, este partidul de stânga DEMOS – dar şi liberalii de la USR se adresează câteodată votanţilor maghiari. Capitalismul în ochii celor mai mulţi est-europeni este capitalismul occidental, european, străin. Deci dreapta radicală xenofobă are mare alură. Dreapta din Ungaria şi minoritarii etnici unguri din ţările vecine se simt ca o avangardă antiburgheză şi antioccidentală, opusă unei Europe dominate de bănci, homosexuali, feministe-genderiste, masoni şi internaţionalişti. Este o fantezie care se va putea disipa de la o zi la alta, oricât de puternică apare în acest moment.
Text de G.M. TamásLegătura stranie dintre Viktor Orbán şi UDMR
Există aici o dualitate destul de interesantă. Preşedintele UDMR, dl Hunor Kelemen, vorbeşte despre un „transilvanism pragmatic”, ceea ce înseamnă mai ales că organizaţia d-sale este un fel de lobby etnic-local, care se străduieşte să dezvolte infrastructura şi economia locală în ţinuturile locuite de maghiari, educaţia şi instituţiile culturale în limba maternă şamd., prin alianţe politice şi compromisuri reciproce cu oricare partid român aflat la guvernare. Pe de altă parte, acest lobbying se extinde în Ungaria, unde guvernul ungar oferă finanţări generoase cam de acelaşi fel, dar aici legate de condiţii ideologice. Majoritatea mediilor de limbă maghiară din Transilvania sunt influenţate de dreapta budapestană şi acceptă punctul ei de vedere: o ideologie suveranistă, antieuropeană, antioccidentală, antiliberală şi antisocialistă, opusă tutoror structurilor supranaţionale (UE, ONU etc.), o doctrină biopolitică foarte rigidă (antiimigraţie, islamofobă, homofobă, antifeministă, nativistă, antiţigănească). Dar opinia maghiară transilvană este oricum influenţată de televiziunea şi presa internet-militantă etnicistă, şovină şi antiliberală din Ungaria, astfel importanţa mediilor ardelene e redusă. În acelaşi timp, toate acestea au loc pe planul simbolic. În lumea din afara mediilor politicizate, viaţa maghiarilor din Transilvania, Bihor şi Banat se desfăşoară în România reală, unde – mai ales în locurile de muncă – relaţiile cu alte etnii sunt bazate pe logica obişnuită a economiei, a clasei sociale şi a simpatiilor personale. Aici obsesiile împrumutate de la Budapesta nu sunt relevante. Tineretul maghiar din urbele mai mari, tineretul universitar este desigur mult mai cosmopolit, mult mai la stânga, mai mult interesat de cultura română decât părinţii. Scena artistică pare să fi uitat de naţionalism.
[caption id="attachment_137844" align="alignleft" width="225"] G.M. Tamas[/caption]
UDMR, mai ales, se adaptează pasiv opiniei majorităţii alegătorilor maghiari care în acest moment sunt copleşiţi şi vrăjiţi de carisma lui Viktor Orbán. Dacă magia politică orbánistă se slăbeşte, UDMR va părăsi această linie politică radicală de dreapta. Ea nu creează această opinie, ci o slujeşte, şi poate să se întoarcă în orice direcţie, dar opinia maghiară din România este în general conservatoare, nu neapărat de nuanţa alt-right, antioccidentală a lui Orbán, şi s-ar putea obişnui cu un welfarism de tip mai vechi, puţintel autoritară, protecţionistă. Dar elementul politic cel mai important şi aici este dorinţa de a pleca în Vest: reacţia tipică a Europei răsăritene la realitatea unui capitalism de periferie este exodul. Aici diferenţele etnice nu contează.
Pragmatismul cvasiliberal al organizaţiilor etnico-politice maghiare din România, Cehoslovacia (respectiv, Slovacia), Iugoslavia (respectiv, Serbia) între 1989 şi criza din 2008 n-a mai putut mobiliza electoratul de naţionalitate sau etnie maghiară în ţările acestea. Cotitura spre etnicism şi „creştinism politic” a înlesnit alianţele paradoxale cu naţionaliştii majoritari de tip Traian Băsescu şi Aleksandar Vučić. Radicalizarea minoritarilor în timpul crizei dintre 1929 şi 1933 a însemnat un vot important pentru Partidul Social Democrat (deci un partid interetnic) şi o simpatie palpabilă pentru partidul comunist clandestin. Lipsa forţelor anticapitaliste în prezent n-a permis nicio altă opţiune câtă vreme singura politică pretins antineoliberală era cea a dreptei radicale şi a extremei drepte – o situaţie binecunoscută în toată lumea astăzi. Dar chiar şi acum, singurul partid care ar putea să devină supraetnic, este partidul de stânga DEMOS – dar şi liberalii de la USR se adresează câteodată votanţilor maghiari. Capitalismul în ochii celor mai mulţi est-europeni este capitalismul occidental, european, străin. Deci dreapta radicală xenofobă are mare alură. Dreapta din Ungaria şi minoritarii etnici unguri din ţările vecine se simt ca o avangardă antiburgheză şi antioccidentală, opusă unei Europe dominate de bănci, homosexuali, feministe-genderiste, masoni şi internaţionalişti. Este o fantezie care se va putea disipa de la o zi la alta, oricât de puternică apare în acest moment.
Text de G.M. Tamás
G.M. Tamas[/caption]
UDMR, mai ales, se adaptează pasiv opiniei majorităţii alegătorilor maghiari care în acest moment sunt copleşiţi şi vrăjiţi de carisma lui Viktor Orbán. Dacă magia politică orbánistă se slăbeşte, UDMR va părăsi această linie politică radicală de dreapta. Ea nu creează această opinie, ci o slujeşte, şi poate să se întoarcă în orice direcţie, dar opinia maghiară din România este în general conservatoare, nu neapărat de nuanţa alt-right, antioccidentală a lui Orbán, şi s-ar putea obişnui cu un welfarism de tip mai vechi, puţintel autoritară, protecţionistă. Dar elementul politic cel mai important şi aici este dorinţa de a pleca în Vest: reacţia tipică a Europei răsăritene la realitatea unui capitalism de periferie este exodul. Aici diferenţele etnice nu contează.
Pragmatismul cvasiliberal al organizaţiilor etnico-politice maghiare din România, Cehoslovacia (respectiv, Slovacia), Iugoslavia (respectiv, Serbia) între 1989 şi criza din 2008 n-a mai putut mobiliza electoratul de naţionalitate sau etnie maghiară în ţările acestea. Cotitura spre etnicism şi „creştinism politic” a înlesnit alianţele paradoxale cu naţionaliştii majoritari de tip Traian Băsescu şi Aleksandar Vučić. Radicalizarea minoritarilor în timpul crizei dintre 1929 şi 1933 a însemnat un vot important pentru Partidul Social Democrat (deci un partid interetnic) şi o simpatie palpabilă pentru partidul comunist clandestin. Lipsa forţelor anticapitaliste în prezent n-a permis nicio altă opţiune câtă vreme singura politică pretins antineoliberală era cea a dreptei radicale şi a extremei drepte – o situaţie binecunoscută în toată lumea astăzi. Dar chiar şi acum, singurul partid care ar putea să devină supraetnic, este partidul de stânga DEMOS – dar şi liberalii de la USR se adresează câteodată votanţilor maghiari. Capitalismul în ochii celor mai mulţi est-europeni este capitalismul occidental, european, străin. Deci dreapta radicală xenofobă are mare alură. Dreapta din Ungaria şi minoritarii etnici unguri din ţările vecine se simt ca o avangardă antiburgheză şi antioccidentală, opusă unei Europe dominate de bănci, homosexuali, feministe-genderiste, masoni şi internaţionalişti. Este o fantezie care se va putea disipa de la o zi la alta, oricât de puternică apare în acest moment.
Text de G.M. TamásExistă aici o dualitate destul de interesantă. Preşedintele UDMR, dl Hunor Kelemen, vorbeşte despre un „transilvanism pragmatic”, ceea ce înseamnă mai ales că organizaţia d-sale este un fel de lobby etnic-local, care se străduieşte să dezvolte infrastructura şi economia locală în ţinuturile locuite de maghiari, educaţia şi instituţiile culturale în limba maternă şamd., prin alianţe politice şi compromisuri reciproce cu oricare partid român aflat la guvernare. Pe de altă parte, acest lobbying se extinde în Ungaria, unde guvernul ungar oferă finanţări generoase cam de acelaşi fel, dar aici legate de condiţii ideologice. Majoritatea mediilor de limbă maghiară din Transilvania sunt influenţate de dreapta budapestană şi acceptă punctul ei de vedere: o ideologie suveranistă, antieuropeană, antioccidentală, antiliberală şi antisocialistă, opusă tutoror structurilor supranaţionale (UE, ONU etc.), o doctrină biopolitică foarte rigidă (antiimigraţie, islamofobă, homofobă, antifeministă, nativistă, antiţigănească). Dar opinia maghiară transilvană este oricum influenţată de televiziunea şi presa internet-militantă etnicistă, şovină şi antiliberală din Ungaria, astfel importanţa mediilor ardelene e redusă. În acelaşi timp, toate acestea au loc pe planul simbolic. În lumea din afara mediilor politicizate, viaţa maghiarilor din Transilvania, Bihor şi Banat se desfăşoară în România reală, unde – mai ales în locurile de muncă – relaţiile cu alte etnii sunt bazate pe logica obişnuită a economiei, a clasei sociale şi a simpatiilor personale. Aici obsesiile împrumutate de la Budapesta nu sunt relevante. Tineretul maghiar din urbele mai mari, tineretul universitar este desigur mult mai cosmopolit, mult mai la stânga, mai mult interesat de cultura română decât părinţii. Scena artistică pare să fi uitat de naţionalism.
G.M. Tamas
UDMR, mai ales, se adaptează pasiv opiniei majorităţii alegătorilor maghiari care în acest moment sunt copleşiţi şi vrăjiţi de carisma lui Viktor Orbán. Dacă magia politică orbánistă se slăbeşte, UDMR va părăsi această linie politică radicală de dreapta. Ea nu creează această opinie, ci o slujeşte, şi poate să se întoarcă în orice direcţie, dar opinia maghiară din România este în general conservatoare, nu neapărat de nuanţa alt-right, antioccidentală a lui Orbán, şi s-ar putea obişnui cu un welfarism de tip mai vechi, puţintel autoritară, protecţionistă. Dar elementul politic cel mai important şi aici este dorinţa de a pleca în Vest: reacţia tipică a Europei răsăritene la realitatea unui capitalism de periferie este exodul. Aici diferenţele etnice nu contează.
Pragmatismul cvasiliberal al organizaţiilor etnico-politice maghiare din România, Cehoslovacia (respectiv, Slovacia), Iugoslavia (respectiv, Serbia) între 1989 şi criza din 2008 n-a mai putut mobiliza electoratul de naţionalitate sau etnie maghiară în ţările acestea. Cotitura spre etnicism şi „creştinism politic” a înlesnit alianţele paradoxale cu naţionaliştii majoritari de tip Traian Băsescu şi Aleksandar Vučić. Radicalizarea minoritarilor în timpul crizei dintre 1929 şi 1933 a însemnat un vot important pentru Partidul Social Democrat (deci un partid interetnic) şi o simpatie palpabilă pentru partidul comunist clandestin. Lipsa forţelor anticapitaliste în prezent n-a permis nicio altă opţiune câtă vreme singura politică pretins antineoliberală era cea a dreptei radicale şi a extremei drepte – o situaţie binecunoscută în toată lumea astăzi. Dar chiar şi acum, singurul partid care ar putea să devină supraetnic, este partidul de stânga DEMOS – dar şi liberalii de la USR se adresează câteodată votanţilor maghiari. Capitalismul în ochii celor mai mulţi est-europeni este capitalismul occidental, european, străin. Deci dreapta radicală xenofobă are mare alură. Dreapta din Ungaria şi minoritarii etnici unguri din ţările vecine se simt ca o avangardă antiburgheză şi antioccidentală, opusă unei Europe dominate de bănci, homosexuali, feministe-genderiste, masoni şi internaţionalişti. Este o fantezie care se va putea disipa de la o zi la alta, oricât de puternică apare în acest moment.
Text de G.M. Tamás
