Președintele va invoca psd-virusul pentru a prelungi starea de urgență

Președintele este prins într-o situație paradoxală, din care simte că nu are scăpare. Ca să fie credibil atunci când omagiază lupta sa cu virusul, este nevoie ca epidemia să dea înapoi, fapt care inevitabil apropie momentul când va trebui să împartă puterea cu organul reprezentativ al democrației, parlamentul. Condiția ca președintele să păstreze puterea conferită de starea de urgență este ca el să piardă bătălia cu virusul. astfel încât acesta să rămână o amenințare gravă. Dar aceasta este o situație cât se poate de incomodă politic. Fără îndoială că președintele ar vrea să guste și deliciile puterii absolute, și aprecierea publică pentru acțiunea împotriva COVID. Acest lucru nu este posibil.

Nu la cota de popularitate a domnului Iohannis. Și nu când guvernul său nu mai are sprijin politic în parlament și pierde susținerea populației, pe măsură ce amenințarea sanitară înspăimântă mai puțin decât lipsa de răspuns la neliniștea din societate privind viitorul economic.

Popularitatea majorității liderilor europeni a crescut foarte mult în perioada pandemiei, după cum arată o analiză a publicației New York Times (NYT). În Olanda, Austria, Germania, liderii politici trag foloasele bunei gestionări a crizei. Dar chiar și în țările grav afectate, în Italia, Spania, Marea Britanie, guvernanții au atins recorduri de popularitate.

Nu este nimic mai eficient decât o criză pentru a determina populațiile să se adune în jurul liderilor lor, concluzionează NYT: „Atunci când oamenii sunt speriați și confuzi, ei tind să aibă încredere în guvernele lor, pentru că a crede că autoritățile sunt ele însele confuze și speriate, ba, mai grav incompetente, este prea mult de suportat”.

Dar nici chiar o criză majoră nu le bagă tuturor politicienilor voturi în straiță. Președintele Macron a avut un moment de creștere, ulterior însă popularitatea sa a scăzut la loc, arată NYT. Deși președintele Iohannis nu face obiectul analizei publicației americane, și el se înscrie între excepții. Două sondaje IRES, primul în februarie și următorul în aprilie, indică plafonarea ratei de încredere în președinte la un nivel deloc măgulitor.

Indiferent însă cât de sus au urcat în încrederea publică, toți acești lideri se vor confrunta cu o perioadă complicată atunci când amenințarea sanitară se va diminua, mai arată New York Times. O mare parte din reacția publică e dependentă de simțul crizei. Atunci când pericolul se îndepărtează și oamenii vor fi scoși din izolare, se deschide o perioadă politică primejdioasă pentru politicienii crizei, cărora li se va cere să facă mai mult decât simpla administrare a urgenței.

Tony Travers, profesor la London School of Economics, remarcă în comentariul său pentru New York Times că Winston Churchill a fost venerat pentru că a prezidat victoria asupra lui Hitler și cu toate acestea a fost imediat eliminat din funcție prin vot popular. „Câștigarea unui război nu este o rețetă pentru a rămâne în funcție”, spune domnul Travers. „Când amenințarea cu boala va dispărea,…guvernele vor trebui să decidă cum să eșaloneze revenirea la o normalitate relativă și cum să facă față problemelor emoționale legate de inegalitate, șomaj și datorii care vor surveni în fruntea dezbaterii politice”.

Probabilitatea unei aterizări bruște este cu atât mai mare pentru politicienii care nu au luat în înălțime în perioada de vârf a crizei. Pentru președintele român, inițierea normalizării vine la pachet cu pericolul partajării puterii politice și îl obligă să dea piept cu furia acumulată în societate. Confruntat cu o alegere complicată, dacă nu imposibilă, domnul Iohannis pare că a decis să tragă de timp și să extindă domeniul luptei într-o direcție familiară. Chiar dacă acest lucru presupune să vorbească public despre adversarii politici într-un limbaj nedemn. Pentru a-și conserva puterea, președintele a înțeles că are nevoie să conserve frica socială. Numai că, slăbit de ciclul său natural de viață, coronavirusul nu va mai reuși prea mult să inspire teroare, așa încât președintele e obligat să identifice și alte amenințări care să-i îndreptățească pretențiile de putere. Prin atacul său derutant la adresa opoziției, el protejează mai puțin Ardealul, cât pregătește terenul pentru a putea prelungi starea de urgență invocând pericolul viral reprezentat de PSD.