Obsesiile maghiarilor

 Naţiune aparte, ciudată, poate unică în felul ei, niciodată mulţumită de verdictul istoriei sau al destinului, maghiarii sunt veşnic oprimaţi, asupriţi, lipsiţi de drepturi şi demnităţi. Şi, ca atare, oriunde se află – se zbat, luptă, reclamă şi plâng. Au o genă care s-a inoculat în mentalitatea lor încă din vechime: oriunde au călcat ori s-au oprit, fie şi  numai câteva clipe, acolo e teritoriul, ţara, pământul lor, iar ei stăpâni! De aceea, au de împărţit, de cerut, de pretins mereu drepturi, avantaje, priorităţi, tuturor naţiunilor vecine sau celor în care trăiesc ca minorităţi. De-a lungul veacurilor, mereu s-au războit cu sârbii, slovacii, românii, ba i-au urât cumplit pe nemţi. Maghiarii de la noi au susţinut că au găsit pustiu aici. Nu m-ar mira să afirme că, din cauza pustiului, au adus pe caii lor Carpaţii. Ne-am obişnuit şi am răbdat mult şi multe. Recent am văzut o demonstraţie, la 15 martie, în secuime, unde un călăreţ agita o sabie. De ce? Împotriva cui? E sabia calea spre adevăr? Că vice-premierul Ungariei,   Zsolt Semjen, a defilat călare pe un cal nu ne-a mirat acest lucru, chiar l-am înţeles.

În cele ce urmează, vom aduce în discuţie atitudinea maghiarilor faţă de ceho-slovaci şi faţă de slovaci în special.

În cartea lui Emil Ludwig „Convorbiri cu Masaryk”, realizată în 1933, apărută în mai multe ţări, inclusiv în România, în 1937,   e discutată de cei doi atitudinea maghiarilor. O precizare: Thomas Masaryk a fost profesor universitar, filosof, întemeietorul şi preşedintele Cehoslovaciei între 1918-1935.

Iată ce întreba Emil Ludwig: „Îngăduiţi-mi să vă amintesc câteva plângeri ale Ungariei. Ungurii susţin că, la împărţirea marilor moşii, s-a luat numai de la ei pământul, nu şi de la slovaci; că prin noua împărţire a provinciilor, recensământul populaţiei a dat un rezultat defavorabil pentru dânşii; că monumentul lui Rakoczy, precum şi alte monumente şi morminte au fost dărâmate; că ei sunt oprimaţi, supuşi violenţei în şcoli şi în tribunale, chiar acolo unde ei alcătuiesc 20% din populaţie, că ei nu posedă nicio catedră şi că sunt interzise conferinţele în limba maghiară. Toate acestea ar fi desigur în contradicţie cu principiile dvs.”

Ce răspunde Masaryk. „Că îmi dau seama de nevoile culturale ale maghiarilor de la noi, dovedeşte faptul că am întemeiat un fel de academie maghiară. Avem o catedră pentru limba şi literatura maghiară la Universitatea din Bratislava. A fost o cerinţă dreaptă şi practică. Chiar şi pentru noi. În Germania, există câte o universitate la două milioane de locuitori; la noi, la trei milioane! Dar sunt numai 750.000 de maghiari. Reproşul privitor la recensământul populaţiei nu este adevărat. Slovacia, ca şi Boemia şi celelalte provincii, este împărţită în districte fără a se ţine seama de naţionalitatea populaţiei. Şi maghiarii obiectivi ştiu că rezultatele maghiarizării cu forţa a slovacilor, în ultimele decenii dinainte de război, sunt corijate astăzi printr-o firească reacţiune, la propriul lor popor. Că nu li s-a luat slovacilor proprietăţi funciare, aceasta se datoreşte faptului că nu ei posedau pământul, ci numai ungurii. Un Apponyi, un Andrassy ş.a. Mormântul şi monumentul lui Rakoczi sunt neatinse; e adevărat că au fost demolate statuia Mariei Tereza din Bratislava şi câteva monumente ale Mileniumului, pe care maghiarii le-au ridicat în amintirea pretinsei lor stăpâniri de o mie de ani asupra slovacilor. Se poate ca în unele locuri să se fi întâmplat excese. Dar nici în aceste cazuri nu trebuie uitat că maghiarii au exercitat, până la prăbuşirea monarhiei, o maghiarizare lipsită de scrupule. Chiar şi sub republică, minorităţile confesionale slovace mai sunt oprimate şi maghiarizate. Înţeleg ca o naţiune mică să-şi reclame minorităţile la noi, în România şi Iugoslavia; doresc însă ca ungurii, în propaganda lor, să servească străinătăţii numai fapte reale. Accentuez că maghiarii au şi astăzi în ţara lor o considerabilă minoritate slovacă, căreia nu i se dă şcoli proprii, la noi fiecare sat maghiar are şcoală maghiară, populaţia are deplină libertate a cultului şi drepturi politice egale.”

Mai trebuie oare să subliniem că pretenţiile, acuzele, reproşurile maghiarilor făcute slovacilor acum aproape un veac seamănă leit cu cele de azi ale maghiarilor de la noi!? Nu recunoşti, cititorule, obsesiile lor?

– 20%, plăcuţe bilingve, limba maghiară etc.;

– solicitarea de universităţi şi facultăţi; (la noi există, dar ei vor mai multe)

– în Slovacia au fost dărâmate statuile Mileniumului „lor de stăpânire”; la noi, la Arad, s-au ridicat statuile celor 12 generali!;

– nu se face caz de împărţirea administrativ teritorială?

– nu au un partid etnic – UDMR, care acuză cere şi şantajează conducerea ţării, lucru neagreat de UE?

Ţările din jurul Ungariei nu vor putea înţelege multă vreme că minorităţile maghiare vor rămâne mereu prizoniere obsesiilor lor milenare.