Nord Stream 2: cât business, câtă geopolitică și câtă neîncredere istorică? Ce vor spune președinții la Varșovia?

Puncte cheie:

• Pentru încă două-trei generații de est-europeni de acum înainte, asta dacă nu se întâmplă nimic rău pe continent până atunci, orice proiect de colaborare strategică Germania-Rusia va stârni dezaprobări și îngrijorări în “Zwischeneuropa” (“Europa dintre Imperiul German și Imperiul Rus”, termen folosit în special în secolul al XIX-lea), alimentate de resentimente, teamă și neîncredere istorică profundă;
• Nord Stream 2, proiectul gazoductului ruso-german cu o lungime de 1200 km., care va transporta, pe sub Marea Baltică, gaz de pe coasta de vest a Rusiei (adus din nord, din Peninsula Iamal) direct în nordul Germaniei (Greifswald), evitând astfel statele baltice și Polonia și oferind o alternativă la coridorul care traversează Ucraina, divide deja lumea occidentală (dacă luăm în considerare opoziția Statelor Unite) și, în particular, Uniunea Europeană (dacă luăm în considerare dezacordul a 13 state membre ale Uniunii față de acest proiect) între cei care văd valoarea economică a investiției și cei care văd riscurile geopolitice ale “scurtcircuitării” Europei de Est de către cele două mari puteri, precum și riscurile creșterii cu 50% a dependenței Uniunii Europene de gazul din Rusia, de la circa 26-27% în prezent la aproape 39-40% după operaționalizarea gazoductului, ceea ce va face Rusia și mai influentă în relația cu țările europene;
• Unul din argumentele tehnice ale Nord Stream 2 este presupusa scădere cu 50% a producției proprii a Uniunii Europene și a alimentării cu gaz din Marea Nordului în următorii 20 ani, ceea ce ar putea fi compensat, spun susținătorii noului gazoduct, doar cu resurse suplimentare relativ ieftine aduse din Rusia, pe un traseu convenabil ca preț, dacă ne gândim că tot proiectul ar costa 10 miliarde de dolari;
• Recent, Senatul american a votat cu majoritate covârșitoare (97-2) extinderea sancțiunilor împotriva Rusiei și a companiilor străine care fac tranzacții cu Rusia/Gazprom, inclusiv a companiilor germane implicate în Nord Stream 2, ceea ce a provocat nemulțumirea explicită a Berlinului, care spune că astfel sancţiunile americane ţintesc economia Uniunii Europene;
• Pe 6 iulie, la Varșovia, va avea loc vizita președintelui Trump și întâlnirea cu președinții și premierii din Europa Centrală și de Est (12 state), sub titlulatura “Inițiativa celor Trei Mări” (Baltică, Neagră și Adriatică), adică, ce să vezi?, exact a Zwischeneuropa de care vorbeam la început, și care are, printre alte obiective de colaborare, și domeniul energiei. Va exista oare și o referire la Nord Stream 2? Va fi percepută această întâlnire ca un nou pas politic în mult discutata fisură apărută între Vestul și Estul Uniunii Europene? Vor considera oare unii actori politici din Germania, intrați în campanie electorală, că vizita lui Trump la Varșovia toarnă gaz pe foc şi alimentează fisurile interne ale Uniunii Europene, pe relația Vest-Est?
• Este Nord Stream 2 incompatibil cu conceptul de Energy Union, adoptat în 2014 şi blocat din lipsă de voinţă politică, aşa cum spune Jerzy Buzek, fostul premier polonez, acum preşedinte al comisiei pentru politici industriale a Parlamentului European?

*

Nord Stream 2 poate părea o temă mică pentru Uniunea Europeană, dar nu este. Conjunctura politică actuală și tensiunile dintre nucleul franco-german și Grupul de la Vișegrad (în special Polonia) o fac să pară și mai mare decât este în realitate.

Adevărul este că, privit în detalii, gazoductul germano-rus aduce beneficii importante celor două ţări. Pentru Germania, Nord Stream 2 înseamnă asigurarea unor resurse de gaz suplimentare, în condiţii relativ avantajoase, fără intermediari, care vor compensa scăderea producţiei proprii de gaz a UE, preconizată la 50% în următorii 20 de ani, şi care ar putea transforma Germania într-un adevărat hub al distribuţiei de gaz spre alte ţări din Europa Centrală. Pentru Rusia, avantajele sunt şi mai evidente: creşterea vânzărilor de gaz spre Germania/Uniunea Europeană (deci, cumpărători credibili şi stabili), ocolirea unei Ucraine imprevizibile şi cu mari probleme la plata datoriilor (care mai şi „înţeapă” iarna conducta şi trage din porţia europenilor, fără să recunoască), creşterea dependenţei germane/europene de gaz rusesc, crearea unei noi pârghii politico-economice de influenţă în Uniunea Europeană, îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale cu principala putere europeană (indicator al unei posibile ridicări a sancţiunilor UE la adresa Rusiei, în viitor), şi chiar slăbirea rolului Zwischeneuropa, de intermediar al legăturilor dintre Moscova şi Berlin, şi plasarea întregii regiuni într-o poziţie de inferioritate strategică.

Pentru Polonia şi flancul estic al Uniunii Europene, ca să nu mai vorbim de Ucraina, proiectul Nord Stream 2 este dezavantajos şi chiar umilitor, arătând că, de fapt, Rusia poate face orice, tratând direct cu Berlinul (nici măcar cu Bruxellesul), trecându-şi conductele „peste capul” ţărilor din regiune şi nemaidepinzând de oficiile de intermediari (şi comisionari, desigur) pe care le-ar fi oferit aceste state. Cu excepţia României, care depinde în proporţie de doar 20% de importul de gaze din Rusia, celelalte ţări central şi est-europene se vor afunda şi mai mult în această dependenţă, pentru că vor trebui să-şi negocieze în continuare aprovizionarea fie cu Gazprom, dinspre Rusia, fie cu Germania, care va vinde, de fapt, tot gaz rusesc. În plus, există riscul ca Germania, care intenţionează să-şi închidă centralele nucleare în anii următori, să nu mai fie atât de interesată să caute alte surse de aprovizionare şi, în consecinţă, să nu mai investească în rute şi soluţii alternative, câteva decenii de acum înainte.

În acest context european complicat vine şi preşedintele Trump la Varşovia, pentru a se întâlni cu preşedinţii şi premierii celor 12 state din „Iniţiativa celor Trei Mări”, practic regiunea dintre Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Adriatică. Trump ar putea resuscita cu această ocazie vechea ofertă americană de aducere de gaz lichefiat de peste Atlantic, care de fiecare dată a părut prea scumpă.

După Varşovia, pentru Trump urmează summitul G20 de la Hamburg şi confruntarea cu cei supăraţi de denunţarea Acordului climatic de la Paris. Interesantă perioada pe care o traversăm şi mai ales planificarea vizitelor liderului american.

Un succes politic şi de imagine publică (altminteri previzibil) al lui Trump la Varşovia şi o susţinere pe care ar putea să o primească din partea Europei Centrale şi de Est ar pune parţial în dificultate poziţia Germaniei în cadrul UE, ceea i-ar da mai puţină legitimitate de a vorbi ca mare putere la G20. Dar şi dilema Poloniei e mare: dacă deplânge acum „lipsa de solidaritate” a Germaniei faţă de partenerii europeni şi faţă de Uniunea Energetică, atunci riscă să primească din nou o replică din partea Germaniei, care va acuza Varşovia de „lipsă de solidaritate” cu Uniunea Europeană în criza migranţilor, prin neacceptarea de refugiaţi, împotriva deciziei adoptate în Consiliul European.

Potrivit unui studiu al Pew Research Centrer, susţinerea lui Trump printre polonezi este de 23%, în timp ce în Germania este de 11%, în Marea Britanie de 22%, în Italia 25% iar în Rusia de 53%.

Rămâne să auzim şi poziţia României faţă de Nord Stream 2, un subiect probabil inevitabil, deşi nu ne vizează direct şi, ca de obicei în ultimii 25 de ani, cei mai mulţi spun că ar trebui să tăcem strategic şi să nu ne băgăm între Statele Unite şi Germania. Probabil, cel mai rezonabil în acest nou clivaj european şi euro-atlantic ar fi să scăpăm doar cu asumarea unei „poziţii de grup” la Varşovia (dacă se va pune problema, desigur) şi să nu devenim noi „portdrapelul” unei confruntări în care fiecare parte îşi are raţiunile, interesele şi argumentele ei, mai mult sau mai puţin justificate.