Mircea Miclea: „Orele de Religie nu sporesc numărul credincioşilor”

Mircea Miclea este psiholog, profesor la Universitatea "Babeş-Bolyai". A fost ministru al Educației și Cercetării în Guvernul Tăriceanu (29 decembrie 2004 - 10 noiembrie 2005).

Dezbaterea publică referitoare la statutul orelor de religie în școală a scos din nou în evidență – cu câteva excepții notabile – că nu am depășit încă stadiul prearistotelic de gândire: sofismele predomină asupra logicii, decupajele ideologice din realitate sunt preferate faptelor, efuziunile emoționale sunt mai prețuite decât analiza lucidă, demagogia are mai mare trecere decât adevărul, atacul la persoană ține loc de argument. În acest context, cred că merită prezentate, totuși, câteva idei simple și clare, cum ar spune Descartes.

1. Disciplina școlară „Educație religioasă” este diferită de religie. Religia este un fenomen social, cu sisteme de practici și ideologii care nu depinde de școală. Niciuna dintre marile religii nu s-a creat, nici nu s-a propagat, printr-o programă școlară; ele au apărut și s-au dezvoltat înainte de apariția vreunei forme de învățământ obligatoriu. Așadar, a pretinde că ne-obligativitatea orelor de religie în școli aduce o gravă atingere religiei este o aberație și logică, și factuală; ignoră toate datele istorice. Sau, altfel spus, cei care sunt împotriva obligativității orelor de religie nu sunt împotriva religiei. N-are legătură una cu alta, sunt doua teme diferite…E suficient să vedem cine sunt cei care umplu bisericile: cei care, pe vremea lui Ceaușescu, n-au avut nicio oră de religie în programa școlară!

2. Disciplina școlară „Educație religioasă” nu ne face mai religioși. Religiozitatea este o atitudine și o stare sufletească. Ea se poate obține prin experiențe de viață, prin contactul cu modele exemplare, prin efort personal de reflecție asupra transcendentului. După cum se poate obține și comtemplând cerul înstelat, un răsărit de soare, miracolul nașterii unui om (Deus sine Natura – Dumnezeu sau Natura sunt aceeași entitate, spunea Spinoza). Religiozitatea este adesea, nu întotdeauna, un lucru foarte bun. Ea poate fi salvatoare în adaptarea la situații limită, ea te poate scoate dintr-o criză existențială, te poate face să speri când nu mai ai speranțe. E adevărat, însă, că uneori religiozitatea poate produce și fanatism și inchiziție. Deci, religiozitatea e bună, dar ea este o trăire personală, care nu se dobândește prin studiu după programa școlară!

3. Disciplina școlară „Religie” nu te face mai etic. Nici orele de Etică nu te fac mai etic. Zeci de studii arată că cei care studiază Etica devin mai eficienți în rezolvarea dilemelor etice din manuale, dar nu sunt mai etici în comportamentul lor cotidian. Dacă nu te interesează datele experimentale, e simplu să te uiţi în jur şi să vezi câte lepre cultivate sunt!

4. Stabiliți câtă educație religioasă e necesară și suficientă. Actualmente, în programa școlară, disciplina „Educație religioasă” apare din clasa pregătitoare până în clasa a douăsprezecea. Deci, 13 ani de studiu, săptămână de săptămână. Prin comparație, psihologia se studiază 1 an, logica – 1 an, filosofia – 1 an, educația civică – 1 an, economia – 1 an. Acestea sunt discipline școlare foarte importante pentru dezvoltarea ca om și cetățean responsabil a elevului. Da, dar dacă ne uităm la timpul alocat, studiul Religiei este de 13 ori mai important! Pe ce bază? Pe nicio bază, așa au scos-o politicienii din pix.

 Text: Mircea Miclea