Început de an….

Aş îndrăzni să afirm că sfârşitul şi începutul de an au fost pe măsura clarviziunii şi înţelepciunii politicienilor şi marilor puteri, care vor să supună şi să conducă lumea. omenirea de azi – ca şi conducătorii ei – nu e preocupată de un viitor paşnic, util tuturor, de certe perspective, ci doar de a-şi impune forţa şi orgoliul, trufia şi întâietatea. La sfârşitul lui 2014 se părea că trăim într-o lume perfectă. Exista desigur o micuţă problemă! UE şi soacra ei SUA aveau totuşi un obiectiv: Ucraina! Mai exact spus, nu Ucraina ci slăbirea cât mai mult cu putinţă a Rusiei. Franţa, în corul noi Internaţionale Capitaliste, refuza să-i dea Rusiei navele comandate. Marile şi micile puteri erau ocupate cu elaborarea unor sancţiuni Kremlinului. Nu observau mai marii lumii că politica are faliile ei, care se mişcă şi zguduie din când în când planeta din temelii. A început anul şi, brusc, Franţa se trezeşte lovită barbar de terorism. Aşa cum s-a trezit acum mai bine de un deceniu Bush cel mic în război împotriva terorismului. Câteva păreri mai aproape sau mai departe de adevăr, dar cât se poate de sincere:

1. Atacul musulmanilor din Franţa a fost criminal, îndreptat împotriva civilizaţiei, a omului şi a credinţei. Acest act, condamnabil şi înjositor pentru speţa umană, a venit oare din senin? Întreb doar.
2. Nu este de acceptat nici atitudinea caricaturiştilor de la Charlie Hebdo. Aţi bate joc, a înjura un profet şi o religie nu înseamnă libertate. A jigni la nesfârşit semenul, a-i murdări libertatea lui nu înseamnă triumful libertăţii tale. Totul are o limită, o decenţă, un echilibru. Extremele sunt periculoase întotdeauna.
3. Mitingul uriaş de la Paris a milioane de oameni pentru solidaritate, respect şi înţelegere şi împotriva violenţei, mi-a adus aminte de marile mitinguri ale noastre pentru pace în lume, împotriva armelor nucleare şi a altora cu neutroni. Au slujit la ceva?

Toate acestea mi-au adus în minte minciuna uriaşă, cât secolul XX, lansată cu prilejul Revoluţiei din decembrie 1989, recent aniversată. Atunci, mai marii lumii, prin nobila lor presă şi umanele lor instituţii (CIA şi Europa liberă), ne-au comunicat că în România a fost genocid, că au murit 60.000 de oameni. În a sa O istorie sinceră a poporului român, Florin Constantiniu scrie: „ În decembrie 1989 au murit 1104 oameni, din care 122 până la 22 decembrie, data morţii dictatorului.” Ce frumos ne-a minţit vestul pentru a ne scoate în stradă şi a-l doborî pe dictatorul, pe care acelaşi Occident l-a apărat şi iubit odinioară. Ambele puteri, atunci partenere – SUA şi URSS – aveau nevoie de această minciună, care a făcut să tremure şi cerul. Culmea ironiei, tocmai această minciună a fost primul cap de acuzare în caricatura de proces a cuplului Ceauşescu. Nu pe ea s-a aşezat şi clădit statul de drept şi justiţia lui? Întreb doar. Şi voi afirma că a fost un genocid, dar în altă parte; un genocid despre care nimeni nu scapă o şoaptă. Distrugerea sistematică, susţinută şi bine orchestrată a întregii avuţii naţionale, creată cu trudă şi jertfă de acest popor, n-a fost un autentic genocid? Întreb doar! Şi ce am pus în locul lui? Datorii externe imense, parteneriate, ademeniri, monitorizări, sancţiuni, supunere!

Şi încă un cuvânt despre comunicare şi teoria ei, această ştiinţă la modă pentru studenţii de la jurnalistică. Ei nu prea au nimic de învăţat din comunicare. Şi nici nu le spune nimeni ce ar trebui să ştie. Comunicarea e forma şi biciul marilor puteri, care-i conduc şi-i supun astfel pe cei mulţi. Cu cât comunicarea vine mai de sus, din vârful puterii, cu atât cei mulţi o înghit mai repede, ca pe o cuminecătură păgână şi se închină ei fără credinţă şi o urmează. Rostul ei este unul singur: manipularea. Amintiţi-vă de cei 60.000 de morţi din România. Ce frumos spunea Oscar Wilde, acum 200 de ani:

„Jurnalismul este o formă de calomnie organizată.” Iată în ce lume trăim. Cu ce promisiuni, cu ce ni se oferă! E falia care se mişcă şi dărâmă ceea ce face omenirea în politică. Trăim o criză continuă. Cea mai mare, mai teribilă, e criza şefilor de stat. Ei, fie că lipsesc, fie că sunt nişte marionete.