Încă o lege…

Cu cât are mai multe legi, cu atât un stat este mai vulnerabil, mai slab, mai nedemocrat. Cineva spunea că legile sunt un fel de barieră peste care dulăii sar liniştiţi, iar javrele trec paşnice pe sub ele. Vorbă ce are mult adevăr… Recent, bunul şi zâmbitorul pe termen scurt preşedinte Iohannis a mai promulgat o Lege. De ce era nevoie de ea? Nu ştim şi nu prea ştie nimeni. Poate doar să arătăm nimănui cât de democraţi şi de cinstiţi suntem. Ce zice legea? Ea prevede că torţionarii (nu există nicio limită de încadrare a lor sau o normă) care au săvârşit fapte împotriva persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945 „să plă­tească despăgubiri celor pe care i-au umilit şi batjocorit”. Vom preciza că  nu avem intenţia de a apăra pe nimeni, de a dezvinovaţi pe nimeni și chiar susţinem că s-au săvârşit acte inumane în acele vremuri. Ba am adăuga că, pentru ele, ar fi trebuit să se plătească demult şi pe măsură. Dar legea este de o stranie nedreptate şi jignitoare la adresa adevărului şi istoriei. De ce se ia ca dată 6 martie 1945? Se ştie că Petru Groza a reuşit atunci să obţină de la Stalin Ardealul de Nord; o certifică o seamă de documente, unele recent descoperite.

„Fraţii” buni ai URSS, SUA şi Anglia, susţineau la tratatul de pace ca România să cedeze Ungariei oraşele Arad, Oradea, Carei şi Satu Mare! Ce buni prieteni!! Și atunci să-i mai dăm o palmă lui Groza. De ce? Apoi, se ştie că Securitatea, imensa forţă de represiune care a ţinut ţara în teroare a fost înfiinţată prin Decretul nr. 221 din 30 august 1948!!! Se mai ştie cu exactitate că mulți din cei ce au durat acest instrument de represiune au venit din Uniunea Sovietică şi au fost străini de neam și de ţară, iar „domnia” a ţinut până spre sfârşitul anilor ‘5o, când Dej i-a poftit să se întoarcă acasă. Torţionarii cei mari au existat atunci şi şi-au făcut de cap cum au vrut. A mişcat Vestul în deget? Pentru nimic în lume!!) Ce s-a întâmplat cu acei torţionari, cei adevăraţi, care trebuiau judecaţi? Mulţi dintre ei au murit curaţi, cu onoruri. Alţii, tot mulţi şi tot vinovaţi, au plecat din ţară, în Israel şi în SUA. Frumos, nu?! Corect, nu ? Ei au fost primiţi în noile lor ţări cu grijă şi respect.

Să ne întoarcem la legea abia promulgată și să ne întrebăm pe cine va judeca ea? E uşor de răspuns. Nişte amărâţi, nişte firimituri de la masa celor puternici ai zilei, care au tăiat şi spânzurat. Ei ar fi meritat legea! Dar vom căuta azi cu microspcopul nişte umbre, nişte moaşte la care să aplicăm legea, cu prea puţine argumente şi probe. A trecut atâta timp… Dar ce contează, dacă noi vrem să ne arătăm democraţi, drepţi şi slujitori ai adevărului. (Care adevăr?) Subliniez, nu susţin că cei ce mai trăiesc şi au fost torţionari nu au greşit, nu au fost nişte zbiri, n-au comis acte de barbarie. Și nu-i apăr. Dar a-i pune pe ei să plătească pentru cei ce i-au condus, format şi pus în pâine cum se spune, parcă nu e corect… Cu un cuvânt, legea mi se pare oarecum mai nedreaptă decât faptele pe care le incriminează. (Și tot într-o paranteză, mă întreb: ce au făcut marii democraţi din Vest în 1956, 1968 ş.a.m.d.?) Ce au făcut la Ialta, cu acel procent de 9o la sută de care şi Churchill se jena?!

Legea asta îmi aduce aminte de o scrisoare ce s-a găsit în pupitrul biroului lui Stalin. El a cerut executarea lui Buharin, căci îl socotea un adversar şi mai mult un pericol. Și tovarăşul lui de crez bolşevic şi de luptă eroică a fost judecat și condamnat. Roy Medvedev scrie în cartea sa „Stalin şi Stalinism” că în noaptea de 12 martie 1938, N.I. Buharin, copilul răsfăţat al partidului, cum îl numea Lenin, a fost condamnat. Iar în noaptea de 14 aprilie, înainte de a fi împușcat, i s-a dat o hârtie pe care o ceruse. A scris pe doar atât: „Koba – aşa i se spunea lui Stalin- la ce ai avut nevoie de moartea mea?” Biletul i-a fost înmânat lui Stalin. Se pare că l-a mişcat, că a avut mustrări… De ce? Biletul cu pricina s-a găsit în 1953 după moartea lui Stalin în pupitrul biroului său. L-a păstrat atâţia ani…

Mă gândesc că și urmaşii noştri se vor întreba poate cândva: „La ce aţi avut nevoie de legea asta?!” Și nu ştiu dacă va răspunde cineva…