În apărarea normei

Tânărul și talentatul Radu Hângănuț ne-a provocat săptămâna trecută printr-un incitant articol să spunem ce vrem noi, clujenii, de la Untold. Textul îl găsiți la acest link. Citiți-l, dacă nu ați făcut-o deja. Din punctul meu de vedere, este încă un argument pentru forța limbajului.

Ca atare, deși este un text binevoitor în mare parte Untold, fără intenție, îi subminează prestigiul. Instruiți-vă, învățați să vorbiți, să scrieți cu talent și fervoare și glasul vostru va fi autentic, strigă subliminal articolul. Untold, desigur, poartă un mesaj taman pe dos. Cutezanță s-ar putea numi în intrasigenta lume a rețelelor de socializare faptul că autorul iese cu un pas din restricțiile bulei sale culturale de Facebook și îndrăznește să pretindă de la Untold să ofere mai mult decât o face până acum comunității clujene. E o blasfemie pe care el și-o asumă, amintind bubele festivalului, între altele faptul că a pornit la limita legii cu banii comunității și că terorizează locuitorii nefestivalieri cu tonurile sale înalte patru nopți consecutive, până în zori.

Concluzia lui, și aici ne despărțim, este că festivalul trebuie să răsplătească aceste compromisuri acceptate de clujeni cu mai mult decât banii și notorietatea infuzate în oraș. La vârsta și nevoile mele, pot spune că vreau mai mult decât atât. Untold nu este altă piatră neagră căzută din cer care îi cheamă pe pelerini la Mecca festivalurilor. Este doar o întreprindere de divertisment și de făcut bani care știe să-și hipnotizeze clienții în scop lucrativ. Rolul Untold, în viziunea mea (parte dintr-o dezbatere privind efectele implicării firmelor în chestiuni sociale care nu țin de sensul lor eminamente economic), este să se limiteze la ce știe să facă, eventual să se perfecționeze în asta. Dar să o facă respectând legea.

Untold, spune chiar directorul lui, se diferențiază de celelalte festivaluri de gen din Europa prin faptul că nu are restricții de volum și de timp. Artiștii acceptă să cânte pe bani mai puțini pentru că pot improviza fără să fie încorsetați de reguli. Festivalierii vin în număr mare pentru că îi ascultă mai ieftin pe artiști și pentru că se pot distra până spre miezul zilei. Clujul oferă această dispensă Untold pentru că îi aduce bani și faimă. Este însă o faimă joasă, de oraș unde te droghezi ieftin și petreci fără noimă. Și stațiunile africane de la malul Atlanticului atrag bani și femei frumoase, promițând delectare ieftină cu tineri localnici. Vrem oare pentru Cluj un astfel de statut în schimbul banilor fără miros oferiți de festival? Untold nu este, în opinia mea, un copil al orașului, cum vrea să creadă tânărul meu coleg, sau dacă este a ajuns la vârsta la care să învețe că viața e dominată de reguli. Deocamdată, el este un abces care se inflamează câteva zile pe an și care netratat poate infecta organismul. Inflamația aceasta primejduiește ceva mai presus decât ea și anume o moștenire genetică ce individualizează Clujul, în speță o rigoare mai pronunțată legată de respectarea normelor sociale, o politețe de rit vechi, care spune să fii atent să nu îl deranjezi pe celălalt. Este o moștenire constant supusă agresiunilor, iar Untold doar se adaugă listei de agresori.

Problema este că o face pentru că i se permite să încalce legea și că astfel este legitimată un tip de superioritate culturală manifestă prin gălăgie. Degradarea normelor sociale care întrețes o comunitate se petrece lent și insidios, însă efectele acestei degradări, atunci când ies la suprafață, sunt neașteptate și explozive. Vedeam zilele trecute la București cât de excitantă și de contagioasă este ura și câtă mizerie umană revărsă ea atunci când devine dominantă. „Poate nu o să ne înțelegem niciodată, dar atât timp cât vom discuta vom fi în viață”, îi spunea corespondentul CNN la Bagdad interlocutorului irakian de la Ministerul Securității cu câteva zile înainte de începerea primului război din Golf (filmul „În direct din Bagdad”, bazat pe cartea jurnalistului american). Dar dialogul este doar o convenție și el se suspendă în prezența violențelor de limbaj sau a agresiunii decibelilor. Poate că și tinerii festivalieri de la Untold merită o șansă, să se oprească muzica, și să poată discuta. Poate chiar să deprindă forma aceea de bunăvoință moștenită de Bob Dylan, cu certitudine și el un cântăreț cool de festival.

În plus și spre deosebire de tehnicienii de sunet care performează la Untold, aureolat cu un premiu Nobel pentru literatură. Bunica mea din partea mamei, spune Dylan în „Cronica vieții mele”, m-a învățat „să fiu binevoitor cu toată lumea fiindcă orice om pe care îl întâlnești duce o luptă grea”.