Gestiune frauduloasă în sănătate

Un film de campanie al PSD elogiază mărirea salariilor medicilor, o măsură socială despre care guvernul spune că ar fi oprit exodul cadrelor medicale din România. Ca orice clip publicitar, el exaltă virtuţile produsului promovat şi ocoleşte defectele acestuia. Omite de pildă să spună că preţul acestei măsuri e nejustificat de mare şi consecinţele ei pot deveni grave. Nu poţi pretinde sinceritate partidelor aflate în campanie electorală, dar se ştie că reclamele la produsele farmaceutice şi din domeniul sănătăţii sunt reglementate mai sever decât celelalte. Pentru a fi mai aproape de aceste reguli specifice promovării în domeniul sănătăţii, clipul PSD ar fi trebuit să conţină şi un avertisment. Poate unul de genul: „Acesta este un anunţ publicitar şi se adresează doar personalului medical şi familiilor acestuia. Restului populaţiei, tuturor celorlalţi, îndeosebi pacienţilor, cărora această măsură nu le-a adus niciun beneficiu, dimpotrivă, le recomandăm să ignore acest anunţ, nu li se adresează”.

Controlul inopinat al ministrului Sănătăţii la Spitalul judeţean din Cluj evidenţiază, cu toate că probabil a urmărit să-l acopere, falimentul politicii guvernamentale din sănătate. Aşa cum mulţi puteau anticipa, creşterea salariilor nu a motivat schimbarea comportamentului profesional şi în relaţia cu pacienţii a corpului medical. În plus, deoarece resursele s-au consumat pentru a susţine creşterile, deficitele materiale din domeniu au atins valori de criză şi actul medical s-a deteriorat, în loc să crească. Doamna ministru pare să fie bine intenţionată, în orice caz, e activă şi caută să mişte lucururile într-un sector inerţial. Dar activitatea ei nu poate compensa efectele unor decizii proaste luate în cadrul unei politici salariale integrate şi integral defectuoase. Nu e nevoie de studii de management pentru a înţelege că mărirea salariilor de-a valma, în mod egal celui compentent şi prostului, celui dedicat şi celui indiferent, fără a impune criterii de performanţă sau măcar de respectare a programului de lucru, e o măsură cu totul ineficientă dacă urmăreşti o creştere a productivităţii muncii. În domeniul medical, aceste spectaculoase creşteri salariale nu au fost însoţite de minime măsuri de combatere a flagelului şpăgilor astfel încât pacienţii s-au trezit că plătesc personalului medical de două ori, întâi, încetăţenita plată dată în plic şi a doua oară în calitate de contribuabili. Din postura de contribuabil, pacientul clujean ar fi fost mult mai bine servit dacă efortul bugetar pentru mărirea salariilor ar fi fost dimensionat corect şi ar fi rămas bani şi pentru construcţia spitalului regional de urgenţă.

În ultimii ani ai guvernării comuniste, când Ceauşescu a cheltuit iresponsabil banii ţării plătind în avans datoriile externe şi secătuind resursele, regimul a promovat intens ideea că penuria ce se instalase era din vina gestionarilor mărunţi, nicidecum nu putea fi imputată prostiei guvernanţilor. Neobişnuit pentru acele vremuri de tăcere, a fost demarată şi promovată în presa vremii o campanie anticorupţie îndreptată împotriva infractorilor de gestiune. Inclusiv tatăl actualei doamne prim-ministru a fost închis 25 de zile şi condamnat la închisoare cu suspendare pentru înşelăciune în dauna avutului statului după ce a încercat să-l acopere pe un soldat beat care pierduse jumătate dintr-o încărcătură de furaje. Diversiunea n-a ţinut şi Ceauşescu a plătit cu viaţa gestionarea iresponsabilă a banilor ţării. Să spunem însă, în apărarea sa, că el măcar „şi-a pus pielea în băţ”, după formularea consacrată de ultima carte a lui Nassim Nicholas Taleb. Între timp, politicienii au rafinat arta de a se delimita de consecinţele acţiunilor lor, în contextul în care oricum nu au mare lucru de pierdut.