Gânduri şi dureri

Nu pot decât să mă alătur celor ce împărtăşesc şi suferă pentru tragedia infernală de la clubul Colectiv din Capitală. Aş îndrăzni să mai spun că accidentul, barbaria, crima de acolo fac parte din haosul societăţii noastre unde nu sunt parcă nici conducători nici conduşi! Găsim vinovaţi cerem pedepse, vrem pretutindeni oameni curaţi, nemurdăriţi de bani şi de interese meschine, de furt, cu un cuvânt de corupţie. Vrem o schimbare şi asta de multă vreme, căci ceea ce am vrut să clădim cât de cât, la revoluţie, a fost o încercare cam eşuată. Asta îmi aduce în minte vorbele lui Lev Tolstoi: „Toţi vrem să schimbăm lumea, dar nimeni nu vrea să se schimbe pe sine”! Să medităm.

Am privit seară de seară, cu durere şi revoltă, cum clujenii se strângeau la statuia lui Matei Corvinu. La picioarele calului ei au depus cu solemnitate candele, jerbe, coroane şi flori. Acolo au cinstit memeoria celor săvârşiţi în groaznicul accident din Capitală; tot acolo s-au închinat şi s-au rugat; tot acolo şi-au mărturisit – fie şi în taină – năzuinţa, speranţa şi voinţa pentru zile mai bune; acolo s-au adunat ca în faţa unui altar… Am privit disperat spectacolul. De ce acolo ? De ce fiii unui neam se adună la picioarele unui străin călare, care-şi aruncă peste noi mândria, forţa şi aroganţa ? De ce nu la Monumentul Memorandiştilor, la doi paşi mai încolo, ridicat în memoria celor ce au luptat pentru neam şi pentru glie?! De ce nu la statuia lui Avram Iancu, cel care a spus tulburător de uman; „Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd naţiunea fericită!”? Sau la cea a lui Mihai Viteazul?! Nu am adus o jignire marilor martiri ai neamului Horia şi Cloşca, traşi pe roată?! Cum ne explicăm această negândire elementară, neputinţă, închinare la străin ? Cum, oameni buni?

Istoria merge înainte pe aceleaşi coordonate, pe acelaşi făgaşe, cum zic ţăranii noştri. Iată două exemple ce ar trebui să ne pună pe gânduri. Căci ceea ce a fost ieri e şi azi!! Va fi mereu!

IERI. În 3 mai 1947 prim-ministrul Petru Groza s-a întors dintr-o vizită oficială la Budapesta. În 7 mai s-a dus în audienţă la generalul-colonel I.Z. Susaikov, guvernator al României. Groza i-a relatat timp de o oră şi jumătate toată vizita în Ungaria, tot ce a spus şi declarat acolo şi i-a caracterizat pe unii politicieni din ţara vecină. La sfârşit, subtil şi parşiv, Groza a rugat pe şeful sovietic, să se pronunţe asupra vizitei şi a conţinutului acesteia. Susaikov, parşiv şi el, a spus: „..am citit toate cuvântările şi declaraţiile de acolo (deci ştia totul!) şi conţinutul lor corespunde şi produc o bună impresie”. Filă de istorie.

AZI. În 6 noiembrie a.c., prim-ministrul interimar, abia numit a avut o „discuţie bună” cu ambasadorul SUA la Bucureşti, domnul Hans Klemm. „Am avut o discuţie foarte bună – declară Sorin Cîmpeanu şi am discutat despre angajamentul Guvernului interimar în continuare de respectare a tuturor celor asumate în cadrul parteneriatului strategic… Toate aspectele au fost finalizate cu satisfacţie de ambele părţi…„Altă filă de istorie.

De la revoluţie încoace am avut două idei, două principii: „Demisia” şi „Jos!”. Suntem încă pe tărâmul dărâmării, distrugerii, doborârii. Stăm încă departe faţă de construcţie, de zidire, de creaţie! Oare întâmplător ne aflam aici?!!

Privesc spectacolul străzii cu teamă, reţinere şi grijă. De ce ? Îmi aduc aminte că acum doi-trei ani aveau loc astfel de manifestări pe Maidanul din Kiev. Şi cum s-au sfârşit ? Cum un război jalnic, cu o ţară mistuită de ură şi durere, rămasă fără Crimeea!! Nu ne spun nimic toate acestea?!

Mi-am exprimat nişte gânduri, nişte idei ca orice om; supus evident şi el greşelii. Am făcut-o pentru a înţelege mai bine unde suntem şi ce facem. Societatea noastră trebuie să se schimbe. Doar că deasupra ei nu e cerul, ci puternicii lumii, care şi ei ar trebui, poate, să se schimbe niţel. Pe ici pe colo prin punctele esenţiale… Si mai întreb: avem voie să ne schimbăm?!