Fulgii de nea ai libertății. Privind înapoi cu uitare

Acordul cu afirmaţia: “această lege (de reglementare a manifestaţiilor publice propusă de guvernul PSD în 2018), dacă ar fi existat în vremea lui Ceauşescu, atunci revoluţia nu ar mai fi avut loc” arată că memoria comunismului şi a sfârşitului acestuia se epuizează. Deşi împrumutată din domeniul absurdului, expresia a fost luată ca atare şi a avut darul de a înviora generaţia de tineri care simt că protestele îi situează şi pe ei pe marginea unei revoluţii. Intervalul standard de 30 de ani a format o nouă generaţie; lipsită de memoria lumii vechi, ea este formatată doar cu realităţile constitutive ale lumii noi. Deşi pentru destui cei din generaţiile anterioare revoluţia de la 1989 reprezintă o istorie încă în derulare, cei născuţi după comunism, pe bună dreptate, ignoră să o mai considere un act fondator al realităţii în care trăiesc astăzi.

Poate fi deplânsă în această absenţă a memoriei noii generaţii trivializarea eroismului tragic ce a însoţit deja tot mai îndepărtata revoluţie sângeroasă anticomunistă. Sau o exaltare uşor infantilă a însemnătăţii frământărilor cu iz de rebeliune din prezent. Oricum, generaţia născută după anii oribili de final al comunismului şi care astăzi protestează în forme ingenioase şi lipsite de riscuri este în directă descendenţă cu libertatea câştigată în 1989. Ei sunt copiii „libertăţii câştigate cu sânge”, beneficiarii unei perioade istorice de durată care nu i-a supus ameninţărilor şi privaţiunilor cunoscute de vârstnicii de azi. Din aceste beneficii aduse de revoluţie se construieşte un viitor care o ignoră. Dar uitarea nu este o caracteristică de vârstă. Căci tot o formă de amnezie există şi în incriminarea prezentului, în accentuarea neajunsurilor tranziţiei fără a fi luate în seamă câştigurile dobândite, după foamea, frigul şi întunericul din ultimii ani ceauşişti. Indiferent de vârstă, atât pentru cei care au trăit-o, cât şi pentru cei ce o cunosc prin intermediari, perioada revoluţionară de la sfârşitul anului 1989 este tot mai mult o probă de cunoaştere şi de memorie. În fundal, memoria revoluţiei se estompează natural, în timp ce prim-planul e acoperit de realitatea şi preocupările prezentului.