Falsificatorii de valori

Faptul că este falsificat cât este în viaţă este neîndoielnic deranjant, dar poate să-l şi flateze pe Adrian Ghenie, cel mai bine vândut pictor român. Faptul că un curator şi un proprietar de galerie au expus spre vânzare un fals atribuit lui  Ghenie poate fi încadrat la amatorism. Dar faptul că, după ce reprezentanţii artistului au semnalat falsul (frauda?), tabloul nu a fost retras din expoziţie, a  fost doar mutat şi şters   tagul „Adrian Ghenie/ Pie Fight/ 2008 /Acrilic pe pânză/ 120.000 de euro”,  indică în cel mai bun caz rea voinţă şi, în cel mai rău, o intenţie de înşelăciune.

Mai că îţi vine să te întrebi dacă e o coincidenţă faptul că, în aceeaşi perioadă, Casa Christies din Londra scoate la licitaţie două studii autentice din seria Pie Fight a lui Adrian Ghenie la preţuri de pornire de 2-3 ori mai mari decât cel cerut de expozanţii clujeni pentru tabloul atribuit pictorului.  Dacă nu ar fi fost retras în urma scandalului, preţul falsului Ghenie ar fi apărut foarte atrăgător celor care trăgeau cu ochiul la licitaţia londoneză.

Falsurile în arta plastică din România sunt frecvente. Ele alimentează o piaţă a lăcomiei negustorilor şi a credulităţii, până la prostie, a cumpărătorilor. În plus sunt favorizate de o legislaţie neadaptată ingeniozităţii infractorilor şi specificului furturilor de artă.

În urmă cu câţiva ani, într-o locuinţă din Chiajna, au fost descoperite 300 de tablouri purtând semnăturile false ale unor artişti români celebri. Tablourile erau cumpărate de pe piaţă (autentice deci), atât că li s-au aplicat semnăturile unor artişti cu notorietate şi cotă de piaţă. Cei doi falsificatori amatori descoperiţi atunci le-au spus poliţiştilor că lucrările urmau să ajungă pe piaţă prin galerii şi case de licitaţie. Imediat, eprezentanţii marilor galerii au spus că aceasta e o minciună; experţii lor ar fi descoperit falsurile de îndată.

Şi poate că aşa stau lucrurile în privinţa galeriilor de artă cu standarde dezvoltate în timp. Dar să fi ajuns  la Cluj, în  noua galerie Platinia, falsurile celor din Chiajna? Când a fost întrebat despre falsul Ghenie, patronul galeriei a oferit viziunea sa, probabil sinceră, despre negustoria de artă şi bunul gust: „Lucrarea nu este la vânzare (răspuns corect, nu mai este, n.r.). Poate fi a lui Ghenie, poate fi a lui Grigorescu, poate fi a oricui. Rămâne la latitudinea celor care o văd să aprecieze acest lucru. Au fost dubii cu privire la această lucrare. Au fost oameni care au spus că e Ghenie, dar și oameni care au spus că nu e. Nu trebuie să afișăm numele cuiva. E o lucrare de artă, care e problema?”.

Problemele apar când voracitatea şi prostul gust alterează inclusiv lumea artei. Suntem la momentul când privilegiaţii tranziţiei râvnesc la respectabilitate şi caută să o obţină la fel cum au câştigat funcţii şi (sau) averi. Minciuna, falsitatea, ipocrizia din politică şi afaceri inundă şi activităţile unde se refugiaseră competenţele şi talentele. După ce Balul Operei a fost redat artiştilor, Clujul tocmai a părăsit o tristă şi îndelungată perioadă de manelizare în frac a acestui eveniment. Impostura s-a repliat în artele plastice. Din fericire există împotrivire. Dintre artiştii prezenţi în expoziţia de la Platinia, 15 şi-au retras lucrările, nedorind să-şi asocieze numele cu un act de răpire de identitate.