Cum mai scriem româneşte: etimologic sau fonetic?

Scrisul românesc are o istorie, iar orice istorie se manifestă în schimbări sociale. Mai întâi a fost scrisul slavon impus după edictul de la Orhida când în partea balcanică a Bizanţului cărţile latine au fost izgonite. Timotei Cipariu, chiar a scris despre o ardere a cărţilor scrise în limba latină, precum Vulgata – Biblia tradusă în latina populară.

Slavona nu a fost o limbă vorbită, ci doar una cărturărească inventată de fraţii Kiril şi Metodiu, doi călugări greci ce au pus în circulaţie alfabetul chirilic – de la Chiril – şi cărţi de cult în slavonă. Deşi a fost o „limbă necunoscută cărturarilor noştri”, cum s-a scris, în această limbă şi-a redactat Neagoe Basarab Învăţăturile către fiul său Teodosie, iar în epocă a existat umanistul de limbă slavonă Udrişte Năsturel, traducător în acea limbă, printre altele a celebrei cărţi creştine Imitatio Christi – Urmarea lui Christos – o creaţie a cărturarilor creştini din Bizanţ, dar pusă în circulaţie de Toma de Kempis, cel care şi-a însuşit-o şi ca autor.

Schimbarea se produce în 1521 prin Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung (Muscel), primul document confirmat în limba română. Există şi ipoteza că un manuscris de la Ieud e mai vechi decât scrisoarea trimisă de boierul Neacşu judelui Braşovului, Hans Bekner.

S-a scris româneşte cu litere chirilice până în secolul al XIX-lea când Şcoala Ardeleană a pus în circulaţie scrisul cu litere latine. Blăjenii Timotei Cipariu, Simion Bărnuţiu, August Treboniu Laurian au preluat modelul şi au cultivat o scriere cu litere latineşti, dar etimologică şi nu fonetică.

Câteva decenii în secolul al XIX-lea au fost mai multe ortografii între un latinism moderat şi hiperlatinism, şi diverse forme de fonetism. Apariţia „Junimii” a clarificat lucrurile în favoarea scrisului fonetic, impus în manuale, în presa scrisă, în epistole, chiar în cele scrise de ţărani către fii lor de la oraş.

În oraşe pe tot parcursul secolului XX s-a vorbit o limbă literară inclusiv în familiile de muncitori, muncitori cu comportament urban, nu proletar. Bulverzarea limbii vorbite s-a petrecut în anii ’70-’80 ai secolului la care facem referinţă al XX-lea.

Limba scrisă n-a avut de suferit, dar cea vorbită a fost năpădită de graiuri locale. Industrializarea forţată şi migraţia tot forţată de la sate la oraşe a cunoscut fenomenul numit de sociologi „ruralizarea oraşelor”, în primul rând în vorbire şi comportament. În marile cartiere muncitoreşti, pe care le putem numi mahalale moderne, după regiuni limba literară nu se mai aude. Se aude însă „moroşeneşti”, „ardeleneşte”, „olteneşte”, „moldoveneşte”, inclusiv în moldoveneasca basarabeană. Educaţi de bunici în graiul lor rural, adolescenţii mai mici sau mai mari vorbesc inclusiv la telefon aşa cum discută cu bunicii şi părinţii, iar vorbirea împrumutată de ei s-a instalat în comportamentul cultural ce nu poate fi învins de studiul gramaticii şi literaturii în gimnazii şi licee.

Explozia telemedia postdecembristă a dus vorbirea în emisiuni la nivel de mahalagisme fie că e vorba de redactori sau invitaţi: oameni politici, starlete şi manelişti. Cei cu vorbirea frumoasă nu au acces şi prin urmare nici succes. Vorbirea frumoasă nu aduce rating cum îl ridică perlele lingvistice deocheate, expresii injurioase şi limbaj umoristic din care rafinamentul caragialesc a dispărut demult.

Deşi vorbirea frumoasă este o rara avis (pasăre rară) schimbarea scriiturii nu s-a întâmplat în „ochiul universal”, unde dialogurile din filme sunt titrate cât mai rezonabil, ci în lumea internauţilor şi a blogerilor dar şi în scrisul pe imaginile de publicitate televizată.

Sigur că avem de-a face cu un fenomen lingvistic, cel al asimilării neologismelor din limba engleză.

Aceste neologisme sunt necesare în dialoguri diplomatice, în negocierea afacerilor, în schimburi culturale, în migraţia internaţională. Problema este că în limba engleză e diferenţă între scriere şi vorbire. Se scrie etimologic şi se vorbeşte cum se vorbeşte. Întrebarea este: cum scriem în ortografie cuvintele împrumutate din engleză. Etimologic sau fonetic. Cert este că pe internet şi pe bloguri, pe facebook etimologismul e în floare, ca să nu mai vorbim de „okaziile” publicitare din televiziuni.

Sigur că scrisul de pe internet şi bloguri nu se va supune niciodată legilor gramaticale enunţate academic, scrisul pe cele două modalităţi de comunicare în masă fiind greu controlabil. Nici nu cred că e nevoie să fie controlat, din moment ce e vorba de libertate. Dar stâlcirile din televiziuni pot fi corectate, din româna vorbită cum o ştie fiecare, în titrarea rostirilor în româna scrisă gramatical pe ecrane.